Intaia datorie a unei natii este recunostinta...

Sau spiritul lui Mihail Kogalniceanu, impregnat in casa pe care a locuit-o

Lasand istoricilor voluptatea de a scrie despre coplesitoarea personalitate a lui Mihail Kogalniceanu, noi ne vom ocupa aproape exclusiv de casa pe care o locuit-o o buna bucata de vreme, casa avand ea insasi o istorie fascinanta, care se identifica, deloc intamplator, cu istoria pamantului si neamului romanesc de 200 de ani incoace.

In urma unui schimb cu familia Hermeziu (care primeste mosia Cogalnic si suma de 4.000 de galbeni), vornicul Ilie Kogalniceanu, tatal lui Mihail, intra in posesia caselor din mahalaua ieseana "Muntenimii de Mijloc" in anul 1818. In urmatorii 20 de ani proprietatea se mareste, ajungand sa se intinda pe o suprafata de peste 7.000 mp, iar pe asa-numita "Ulita din dosul Bunei Vestiri" se ridica noi constructii, se fac amenajari si imbunatatiri. Stim ca in 1888, la comanda lui Kogalniceanu, arhitectul Carol von Kugler a imbunatatit aspectul arhitectural al casei, dandu-i forma neoclasica pe care o pastreaza si azi.

ZIDURI PE CARE S-A CLADIT ISTORIA

Construita pe temelii de piatra, casa cuprindea la parter noua camere si un imens hol de primire, iar la demisol - trei incaperi, un gherghir si doua camari. Fiecare incapere avea o linie decorativa diferita. Spre exemplu, peretii salonului erau lambrisati pana la jumatate, iar scafa si tavanul erau pictate cu motive georgice si bucolice, in timp ce sufrageria (aflata la demisol) era "uloiata" cu tehnici ce doreau sa imite faldurile de catifea.

Mai trebuie stiut ca, la mica distanta de cladire, pe proprietate se aflau si casa veche, precum si dependintele ingloband bucatarii, spalatorii, hambare etc. In mijlocul curtii se construise o fantana pietruita, iar in gradina, un foisor din caramida.

In 1851, constrans de creditori, Mihail Kogalniceanu este nevoit sa vanda casa mare lui Iancu Al. Cantacuzino pentru 4.000 de galbeni zimtati. Reintra in posesia imobilului patru ani mai tarziu, dupa ce achita suma de 5.000 de galbeni...

Casa aceasta a fost martor multor evenimente esentiale din istoria noastra contemporana: primele framantari revolutionare pasoptiste, implinirea idealurilor de unitate si de independenta, ridicarea si caderea unor principi. Aflat mereu in mijlocul acestor evenimente, Kogalniceanu i-a primit aici pe plenipotentiarii puterilor straine, pe conducatorii administratiei rusesti, pe membrii partidei unioniste si, mai tarziu, pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza si pe Regele Carol I.

LITERATURA, PUBLICISTICA, TEATRU

Pe aici vor fi trecut cu siguranta si multi dintre amicii literari ai istoricului si literatului Mihail Kogalniceanu. Pentru cei care nu stiu, el a fost acela care i-a publicat, printre altii, pe Grigore Alexandrescu, Nicolae Balcescu, Alexandru Donici, Constantin Stamati, Vasile Alecsandri. Spirit efervescent si polivalent, Kogalniceanu a abordat el insusi genuri literare diverse, de la corespondenta si jurnal de calatorie pana la schita de moravuri, nuvela, pamflet, roman, teatru.

Intors in Moldova de la studii in 1838 cu o solida pregatire intelectuala (in principal istorie si drept), a editat revista Dacia Literara, inaugurand astfel directia nationala si populara in literatura romana. Impreuna cu Alecsandri si Negruzzi a condus din 1840 Teatrul National din Iasi, avand o contributie importanta la stabilirea repertoriului in limba romana, la constituirea trupelor de actori, ba chiar si la alegerea decorurilor si a costumelor. In calitate de demnitar al mai multor guverne, Kogalniceanu a contribuit decisiv la dezvoltarea invatamantului modern autohton, numele lui fiind legat de infiintarea Universitatii din Iasi (1860), a Scolii de pictura, a Conservatorului de muzica, a Scolii de comert, a Facultatii de medicina.

MOSTENITORI, RAZBOAIE, DESTINATII

Holul de dimensiuni impresionante pastreaza putine din elementele decorative si din mobilierul original. Cu toate acestea, imaginatia te duce in atmosfera vremurilor cand in aceasta casa intrau cei mai importanti diplomati acreditati la Curtea Domneasca

Dupa moartea lui Mihail Kogalniceanu (1891, la Paris), casa trece prin mana mai multor mostenitori sau proprietari si prin cele doua razboaie mondiale, primind destinatii diverse.

Desi bolnava, Ecaterina Kogalniceanu, sotia marelui om politic, stapaneste casa pana in 1907, cand aceasta este preluata de mostenitorii de drept: Eliza (nascuta Kogalniceanu) si N.N. Krupenski, Constantin, Lucia, Vasile, Ioana si Mihail I. Kogalniceanu. In anul 1913 proprietatea este cumparata de Lucia I. Bogdan pentru suma de 48.000 de lei, iar incepand cu anul 1918 ea ramane singura proprietara, prin iesirea din indiviziune a lui Nicolae Krupenski.

In timpul primului razboi mondial imobilul se degradeaza simtitor, aici functionand Curtea Martiala Militara. Dupa incheierea primei conflagratii mondiale, Lucia vinde terenul, casele si atenansele Societatii "Ocrotirea orfanilor de razboi", cu 60.000 de lei. La vremea aceea, casele vechi sunt daramate pentru constructia unor cladiri cu etaj, iar casa mare, in care locuise Kogalniceanu, era inca foarte bine conservata. In 1934, dupa autodizolvarea Societatii "Ocrotirea orfanilor", toate imobilele acesteia, inclusiv casa Kogalniceanu, sunt transferate catre Epitropia Institutelor scolare "Gheorghe Marzescu". Incepe cel de-al doilea razboi mondial, iar in timpul ostilitatilor cladirea sufera importante avarii. In urma insistentelor lui Gheorghe Baileanu, epitropul institutiei, in anii 1946-1948 imobilul este reconstruit, pastrandu-se arhitectura si forma originala. Lucrarile de zidarie au fost executate de mesteri italieni si romani. S-au conservat lambriurile surmontate, ferestrele cu obloane si gratii, nisele din pereti, dulapurile - incastrate, sobele, dusumelele, o buna parte din ornamente. In plus, au fost refacute acoperisul si tavanele, au fost executate subzidiri si deschideri de usi obturate, s-au tencuit si s-au varuit peretii.

SUB COMUNISMUL SOVIETELOR SI IN "EPOCA DE AUR"

Prin aberanta Decizie nr. 66 din iulie 1949, autoritatile comuniste aflate sub obladuirea Moscovei inlocuiesc conducerea Epitropiei si trec in mod ilegal intreg patrimoniul acesteia. Erau vremurile grele in care orice fel de mandrie nationala, orice simbol al independentei si suveranitatii noastre trebuia sterse si acoperite cu propaganda cominternista. Casa trece in folosinta centrului de asistenta studenteasca din Iasi, asa incat va gazdui, mai multe decenii la rand, caminele unor institute de invatamant superior, iar din 1954, studentii medicinisti. Intre 1964-1967, fara sa fi fost absolut necesare, se efectueaza noi "reparatii" ale casei. Din nefericire, aceasta interventie, venita sub suflul schimbarii la varf a conducatorilor PCR, modifica structura originala a cladirii si distruge la interior elemente decorative sau functionale remarcabile. Astfel, podul pe grinzi din lemn este inlocuit cu un planseu din beton armat, sunt distruse sau inlocuite usile din stejar cu feronerie romaneasca, ferestrele cu obloane, sobele, dusumelele... Singurul lucru bun este acela ca, prin Ordinul de transfer nr. 1397 din decembrie 1970, emis de Ministerul Invatamantului, Casa "Mihail Kogalniceanu" si gradina aferenta au trecut in patrimoniul Muzeului de Istorie al Moldovei.

ASTAZI, O VALOROASA CASA MEMORIALA

Sufrageria a fost amenajata la parter, desi locul ei initial era la demisol. Bufetele sculptate, masa si tacamurile sunt originale

Expozitia existenta azi reconstituie atmosfera unei case boieresti de secol al XIX-lea, avand la vedere componente legate in buna masura de numele, activitatea si familia lui Mihail Kogalniceanu. Pentru a reda fiecarei incaperi destinatia initiala au fost cercetate cu atentie inventarele intocmite de Comisia de expertiza condusa de Thedor Mavromati in 1907, dupa moartea sotiei, Ecaterina. Astfel, au putut fi reconstituite antreul, salonul, biroul, camera de primire, odaile sotiei si copiilor, dormitorul si holul. Camera de oaspeti este mobilata cu piese in stil renascentist tarziu. Camera Ecaterinei Kogalniceanu (nascuta Jora) este dominata de patul si toaleta in stil Ludovic al XV-lea. Aripa din stanga se incheie cu dormitorul mobilat cu piese de sorginte orientala si camera de lucru, in care se pastreaza doua corpuri de biblioteca, si biroul, sculptat in lemn de nuc, la care Kogalniceanu lucra.

Impresionant pentru felul in care pune in valoare gustul rafinat al proprietarului este salonul dominat de pianul "Thomashek". Piese de mobilier Lodovic al XV-lea si al XVI-lea, oglinda aurita, vasele din portelan de Sevres, ca si forma ovala a incaperii intregesc atmosfera. Sufrageria, mobilata cu bufete sculptate, masa din stejar, canapea si scaune tapitate cu catifea brocata, a fost amenajata tot la parter, deoarece locul ei original, demisolul, nu oferea conditii de microclimat favorabile conservarii obiectelor de patrimoniu. In sfarsit, muzeul se incheie cu camera copiilor, decorata cu obiecte de mobilier Biedermeier.

Mihail Kogalniceanu provenea dintr-o familie cu ascendenta razeseasca si care s-a ridicat, treptat, in randul boierimii mijlocii. Atasat poporului roman si insufletit de marile idealuri patriotice ale vremii, este unul dintre parintii Romaniei moderne, de la intemeierea ei ca stat unitar si independent din toate punctele de vedere: constitutional si juridic, social si economic, intelectual si moral. Iata de ce astazi, aflati sub o clasa politica cenusie in comparatie cu stralucirea barbatilor de talia lui, trebuie sa ne amintim si sa respectam aceste cuvinte: "Intaia datorie a unei natii este recunostinta".

OM POLITIC, ISTORIC, LITERAT

Este, pe drept cuvant, considerat parintele societatii romanesti moderne. Cel mai apropiat consilier al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a conceput si a elaborat un program de reforme ce a determinat iesirea Romaniei din feudalism, modernizarea societatii si a structurilor statale. A avut o contributie esentiala la infiintarea universitatilor din Iasi (1860) si Bucuresti (1864). A participat la elaborarea si promulgarea unor legi reformiste, revolutionare: Legea secularizarii averilor manastiresti (1863), Legea reformei agrare (1864), Legea codului penal si Legea codului civil (1864), Legea educatiei (1864). Istoric remarcabil, a editat in 1841 cea dintai revista de profil de la noi, Arhiva romaneasca. A tinut catedra de istorie a romanilor la Academia Mihaileana si a publicat, printre altele, doua lucrari de referinta: "Letopisetele Moldovei" (3 volume, 1845-1862) si "Cronicile Romaniei" (3 volume, 1872-1874). Publicist si important om de litere, pe langa revista Dacia Literara a mai fondat si condus revista Propasirea, foaie stiintifica si literara (1844) si ziarul Steaua Dunarii (1855-1860).

CREANGA LUI KOGALNICEANU

La 7 noiembrie 1888, adica in chiar anul in care Kogalniceanu comanda remodelarea casei devenite astazi muzeu, Ion Creanga ii scria marelui om politic: "Mult respectabile cuconule Mihalache, Mai intai si-ntai, respectuos va felicit de ziua numelui, dorindu-va de la D-zeu sanatate, ca-i mai buna decat toate! Iar pre Voievozii Mihail si Gavriil rugandu-i sa va fie intru ajutoriu multi inca, multi ani si buni. Al doilea, cu respect va tramit atat scrisoarea mosu-meu, parintele Gheorghe Creanga, cat si lista de carti a parintelui staritul, si doresc din suflet ca aceasta scrisoare sa va gaseasca sanatos si voios! Al d-voastra intru totul supus, - I. Creanga N.B. Va rog sa iertati de intarziere ca am fost si eu bolnav cu boala mea".

EDUCATIA, O ARMA INEFABILA

Sania din lemn de fag a apartinut domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ea se afla temporar in custodia Muzeului Kogalniceanu Mihail Kogalniceanu (1817-1891) avea ascendenti razesi ridicati, cu vremea, la rang de mici boieri. Ilie Kogalniceanu, tatal sau, ajunsese vornic, adica dregator la curtea domneasca insarcinat cu supravegherea curtii, cu conducerea treburilor interne ale tarii sau ale unei zone, avand si atributii judecatoresti. Mama, Catinca Stavilla, provenea dintr-o familie genoveza stabilita de sute de ani in vechea colonie de la Cetatea Alba. Si-a inceput educatia acasa (avandu-l coleg pe Vasile Alecsandri) sub indrumarea calugarului maramuresean German Vida. A continuat la pensionul francez al exofiterului Victor Cuenim si la Institutul Miroslava. La varsta de 17 ani pleaca in Europa (mai intai in Franta la Colegiul Luneville, apoi la Berlin), pentru a-si desavarsi studiile in Istorie si Drept. Se intoarce in Moldova dupa patru ani, in 1848, afirmandu-se repede in cercurile intelectuale si politice ale Iasiului. A fost prim-ministru sub Al. Ioan Cuza (1860), ministru de Externe in guvernul lui Ion C. Bratianu (1877), ministru plenipotentiar al Romaniei la Paris (1880), membru al Senatului, stralucit orator. In 1844 este surghiunit la Manastirea Risca din cauza activitatii indreptate impotriva regimului autoritar al lui Mihail Sturza.

Foto: Marin Raica