x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Interior mobilat de la second-hand

Interior mobilat de la second-hand

de Gabriela Sirbu    |    02 Feb 2006   •   00:00
Interior mobilat de la second-hand
LA BLOC, DAR ALTFEL - Corespondenta din Norvegia
Chiar daca au un stil de viata mult mai bun decat romanii, multi tineri norvegieni aleg pentru locuintele lor piese de mobila second-hand. O idee ce ar putea fi preluata si la noi

De ceva vreme v-am obisnuit cu reportaje despre exteriorul caselor din lemn din nordul Norvegiei. Poate ca pare ciudat, dar tocmai casele din lemn sunt mai apreciate aici, in conditii climaterice vitrege pe timp de iarna, decat cele din caramida sau piatra, pentru ca sunt cel mai usor si rapid de construit, dar mai ales cele mai calduroase. Asa ca nu e de mirare ca si interiorul caselor sau apartamentelor de bloc este dominat de prezenta lemnului masiv.

LOCUINTA PRIN CREDIT


Am reusit sa fotografiez casa unei colege de facultate. Mi-a venit greu sa cred, dupa ce am pasit pragul locuintei, ca aceasta apartine unei studente. Dupa cum spuneam intr-un articol anterior, in Norvegia este moda sa te descurci singur de la varsta de 18 ani, mai devreme chiar, daca se poate. Se merge pe principiul ca fiecare are viata lui si cum diferentele dintre generatii aduc conflicte in familie de cele mai multe ori, aici, acestea se evita cu plecarea copiilor de acasa de la o varsta frageda. Sa nu se inteleaga gresit insa aceasta mentalitate. Parintii si copiii se ajuta intre ei. De exemplu, pentru locuinte se poate lua imprumut de la banca, dar nu poti face acest lucru daca nu ai o slujba cu norma intreaga. Daca esti student intervin parintii, care fac un credit pe numele lor si cu ajutorul banilor cumpara un apartament sau o casa pentru fiecare copil. Numai ca ulterior creditul (ratele) este platit de copii, care din serviciul cu jumatate de norma isi pot permite sa achite ratele si dobanzile la banci. Daca locuinta permite, se poate face o afacere si mai buna. Se inchiriaza la prieteni care platesc o suma mai mica decat daca ar inchiria ceva printr-o agentie imobiliara, dar pe o suma care asigura plata ratelor celui care este proprietarul casei sau apartamentului.

OBIECTE ADUNATE SI POTRIVITE


Acesta este si cazul apartamentului din imagini locuit de doua studente. Una dintre ele este proprietara, iar cealalta sta cu chirie.

Dar dupa succesul de a avea propria casa aici, tinerii nu se incapataneaza sa-si cumpere pentru casa lucruri scumpe, la moda si fara personalitate, cum spun fetele. Piesele de mobilier au fost procurate din magazine second-hand cautate in asa fel incat sa se potriveasca, iar obiectele de decor si perdelele sunt cadouri de la prieteni sau suveniruri de prin tarile in care cele doua tinere au calatorit. Tablourile pe care le vedeti "sunt cumparate foarte ieftin de la un restaurant chinezesc care a dat faliment si a vandut tot ce avea in foarte mare graba". Perdelele "au fost in casa veche a fratelui meu".

Si fetele nu se gandesc sa schimbe ceva foarte curand atata vreme cat au reusit sa-si creeze un mediu relaxant si confortabil. "De fapt asta conteaza cel mai mult, atmosfera, nu cati bani am dat pe mobila", completeaza Mette si Bente. Pot sa spun si eu ca este o casa confortabila, in care m-am simtit bine cu colegii mei ori de cate ori am fost invitati la cina sau la petreceri. Mi-a placut stilul clasic rustic, dar mai ales mentalitatea in privinta ambientarii locuintei.


Singura piesa noua este o lada de rachita de langa canapele, cumparata la un pret foarte mic (pentru ca avea un piciorus rupt) dintr-un magazin foarte scump


Mobilierul de sufragerie, barul si rafturile cu CD-uri au fost cumparate tot din magazine second-hand "special din lemn simplu, ca sa dam o nota clasica incaperii"


Dupa cum vedeti, lemnul este la baza si in designul interior, dar si ca sursa de caldura pentru soba foarte veche din coltul camerei

×