“Istoria în cretă” de la Murfatlar –Basarabi

Acest ansamblu rupestru impresionează din punct de vedere istoric, arhitectural, arheologic şi religios, continuând să intrige atât specialiştii, cât şi publicul larg, deşi au trecut 50 de ani de la descoperirea sa.

Muzeul Naţional de Istorie a României readuce în actualitate ansamblul de la Murfatlar-Basa­rabi, oferind publicului interesat posibilitatea de a vedea materiale documen­tare inedite, fotografii şi planuri de ar­hivă din timpul săpăturilor arheologice din anii 1957-1962, dar şi fotografii sau relevee din anii 2004-2007, întrucât situl este închis vizitatorilor. Această expoziţie temporară organizată din iniţiativa proiectului NEP are caracter aniversar şi documentar.

Cercetarea arheologicå

Ansamblul rupestru de la Murfa­tlar-Basarabi este situat la o distanţă de 20 km vest de Constanţa, pe partea dreaptă a Canalului Dunăre-Marea Neagră. Întregul complex este amplasat în vechea carieră, fiind acoperit până în momentul descoperirii din anul 1957 cu un strat de steril. “Suprafaţa cer­cetată este de circa 200 x 50 m şi cu­prin­de, în afara bisericuţei B1, prima des­coperită, alte trei bisericuţe suprapuse B2-B4, chilii, încăperi anexe, galeria de acces H, cripte C 1-2, galerii funerare G 1-5 şi câteva încăperi E 1-6, dintre care două paraclise (E3 şi E5), restul fiind, se pare, spaţiu de locuit şi de trecere. Acestora li se adaugă cele aproxi­mativ 20 de morminte”, afirmă arheologul Andra Samson.

Bisericile din cretå

Aceste lăcaşe de cult de mici di­mensiuni, ce se succed gradat, prezintă un plan simplu, dreptunghiular, va­riind însă ca proporţii şi compartimentare interioară. B1, B2, B4, E3 prezintă pronaos, naos şi altar, iar B3, E5 au doar naos şi altar. De altfel, se pare că interioarele au fost pictate, întrucât s-au păstrat detalii de culoare roşie pe arcadele naosului, pe nişele pentru opaiţe şi pe tencuiala unor deschideri.

Lucråri de conservare

Cercetarea arheologică s-a des­fă­şurat timp de cinci ani, încheindu-se în 1962. Simultan cu “degajarea” monumentului s-a executat conservarea prin anastiloză, după proiectul arh. Virgil Bilciurescu. Mare parte din cretă a fost sfărâmată în timpul săpăturilor, ulterior fiind necesară reconfigurarea cu beton, întrucât existau pro­bleme structurale. În anii 1970, Direcţia Mo­numentelor Istorice a coordonat cons­truirea unei structuri de protecţie din beton, rămasă neterminată, din 1977.

Situaţia actualå

Procesul de deteriorare a ansamblului este rapid, creta fiind un material fragil, extrem de sensibil la umi­ditate şi îngheţ. Conform studiului rea­lizat de Vladimir Agrigoroaei şi arh. Luiza Zamora, “din galeriile E au ră­mas doar pereţii coşcoviţi, iar în bise­ricile B1, B3 şi B4, precum şi în camera C1, pereţii se exfoliază”, proces care este ireversibil. Multe dintre su­pra­feţele incizate nu s-au putut conserva, astfel numeroase incizii şi inscripţii valoroase dispărând.

Construcţia de protecţie acoperă doar o treime din complex, restul ansamblului este protejat, în lipsa altor soluţii, de o structură temporară cu acoperiş din carton asfaltat fixat pe schele de lemn şi folie de plastic fixată în şipci. Întreaga structură de protecţie nu este termic izolată, fiind insuficient luminată şi ventilată, ceea ce cauzează o supraîncălzire vara, iar iarna, ample şi frecvente cicluri îngheţ-degheţ.

Lipsa informaţiilor

Au trecut 50 de ani de la desco­pe­ri­rea acestui ansamblu important din punct de vedere arhitectural, ar­heologic şi religios, şi totuşi nu s-a publicat o mo­nografie completă, ci doar articole în reviste de specialitate. Între timp, multe dintre piesele de ceramică s-au rătăcit, iar inscripţiile înregistrate în timpul săpăturilor au dispărut. În 2003, Vla­dimir Agrigoroaei şi Luiza Za­mora au pus online variate informaţii şi mai ales imagini. Prospecţiune arheologică a monumentelor rupestre din nord-estul Balcanilor a organizat expo­ziţia de la MNIR, îşi propune să publice un volum complet anul viitor. Ansamblul rupestru de la Basarabi prezintă toate coordonatele unui monument care se poate au­tofinanţa cu ajutorul unui plan de ma­nagement cultural bine pus la punct.