Locuinţa tradiţională a unui fermier norvegian

Norvegia este o ţară nordică, unde căldura soarelui are intensităţi modeste şi numai câteva săptămâni pe an. Nopţile sunt foarte lungi în timpul iernii, iar lumina na­turală, vara, nu reuşeşte să-şi facă simţită puterea decât între 15 iunie şi 15 iulie. Fauna şi flora sunt adaptate, iar oamenii care trăiesc pe aceste meleaguri, de asemenea.

Norvegia este o ţară nordică, unde căldura soarelui are intensităţi modeste şi numai câteva săptămâni pe an. Nopţile sunt foarte lungi în timpul iernii, iar lumina na­turală, vara, nu reuşeşte să-şi facă simţită puterea decât între 15 iunie şi 15 iulie. Fauna şi flora sunt adaptate, iar oamenii care trăiesc pe aceste meleaguri, de asemenea. Am avut ocazia să stau câteva zile în casa unui fermier ce are o mică afacere de familie într-un sat ce numără numai puţin peste 500 de locuitori. Cred că pentru cititorii din România poate fi un bun motiv de meditaţie felul în care îşi organizează viaţa şi gospodăria ţăranul norvegian, un om la fel de simplu ca şi, să zicem, moldoveanul sau olteanul nostru. Cu diferenţa că cel dintâi trebuie să facă faţă unor condiţii climaterice mult mai aspre decât cele de pe la noi…

Case trainice

Cu toate că materialul de construcţie cel mai intens utilizat este lemnul (tradiţia locală este bine cunoscută şi extrem de apreciată în întreaga Europă), casele sunt bine închegate şi foarte trainice. La această realitate contribuie esenţial faptul că proprie­tarii sunt riguroşi în ceea ce priveşte întreţinerea caselor, îmbunătăţirile şi reparaţiile periodice fiind executate la timpul lor şi cu toată seriozitatea.

Ca şi pe la noi, aspectul exterior al proprietăţilor este foarte unitar ca şi arhitectură, fiind păstrat cu sfinţenie specificul zonei, diferenţierile exprimându-se numai în ceea ce priveşte culoarea şi decoraţiunile exterioare, aici fiind loc pentru tuşele personale, dar cu evitarea exceselor sau a extravaganţelor.

Principiile de mai sus sunt aplicate şi respectate şi în ceea ce priveşte construcţiile anexă, indiferent de dimensiunile sau destinaţia acestora.

Ieşirea din rând

În comunităţile mici, oamenii operează un cun număr redus de simboluri, împrumutate de la unul la celălalt, trecute din casă în casă şi chiar de la o generaţie la alta. Destul de rar iese cineva din rând, cu viziuni foarte personale, aşa cum este cazul amabilei mele gazde. Valul moderni­tăţii în materie de amenajare şi decoraţiuni interioare a reuşit să “inunde” aproape întregul sat, aşa încât oriunde intri găseşti semnele tehnologiilor şi tendinţelor cele mai avansate, de la designul mobilierului la dotările electro-casnice, de la sistemele de încălzit sau ventilaţie până la aparatura electronică de ultimă oră.

Fermierul… meu a ales limitarea mo­dernizării numai până la necesităţile ce asigură un confort corespunzător nevoilor sale, mergând de aici încolo pe linia unei tradiţii inteligent conservate şi speculate. Fiinţă esenţialmente luminoasă, în spirit şi gândire, el a înţeles să depăşească mentalitatea conform căreia trecutul este retrograd şi vechiul înseamnă vetust.

Bani de plimbare

Cu aerul ei tradiţional, casa în care am stat mi-a adus aminte, până la un punct, de locuinţa în care am copilărit, într-un sat căţărat pe dealurile Huşului. Mobilier vechi, din lemn masiv şi trainic. Podele din lemn, acoperite cu covoare flocoase, de mari dimensiuni, lucrate manual din lână naturală. Obiecte decorative simple, având de cele mai multe ori şi rosturi perfect funcţionale. Mult spaţiu de circulaţie, multă lumină naturală, un dulce miros de lemn proaspăt vopsit, toate glastrele pline cu flori proaspete. Ce ţine de modernitate este atât de discret încât cu greu poate fi sesizat. Gazda mea are şi o filosofie de viaţă pentru care cred că poate fi invidiat. El spune că respectul pentru lucrul tradiţional şi refuzul (limitat) de a investi în dotări şi decoraţiuni moderne şi, implicit, costisitoare au drept consecinţă un echilibru financiar care îi permite vacanţe consistente şi bine­venite în fiecare an. Întreaga familie, compusă din părinţi şi doi copii căsă­toriţi, munceşte din greu pentru a men­ţine afacerea la un nivel de competitivitate obligatoriu şi pentru a obţine profitul  necesar. Ei îşi iau cu­ve­nitele zile de odihnă prin rotaţie, îşi fac bagajele şi pornesc în călătorii către alte ţări europene sau chiar către destinaţii mai exotice. O men­ta­li­ta­te la care ar trebui să ne re­cor­dăm şi noi, indiferent de zona sau domeniul de activitate. Cu condiţia să ajungem la ni­ve­lul de trai şi de câştig european…

Secretele culorii

Norvegienii pun multă culoare pe pereţii interiori ai casei, culoare pastelată dar amplă ca şi suprafaţă. Asta în primul rând pentru că natura nu le ofe­ră generozitatea vegetală a climelor me­diteraneene sau măcar temperat-continentale. Lumea florilor este res­trânsă ca dimensiuni şi ca perioadă de manifestare coloristică. În timpul nop­ţilor ne­­sfârşite de aici, iluminatul electric sau flacăra lumânărilor decorative (des utilizate) scot la iveală ceva din bucuria culorii primăvăratice aşe­zate pe tencuială. În scurta, dar intensa perioadă de vară, culorile din interio­rul casei se estompează la lumina soarelui şi, oricât de tari ar fi ele în realitate, creează o atmosferă veselă, sărbăto­rească.

La toate acestea se adaugă utilizarea unei palete generoase de perdele, dra­perii transparente sau jaluzele multicolore care au rolul de a filtra sau de am­­­pli­fica lumina naturală, dându-i consistenţă şi persona­litate. Albul este do­minanta lunilor înzăpezite şi reci, contracarată de orice fel de culoare, fie ea şi artificială, ce poate acoperi nevoia de căldură şi bucurie specifică fiinţei umane.