x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Mai este izolarea o idee atragatoare?

Mai este izolarea o idee atragatoare?

de Cristina Zaharia    |    22 Feb 2007   •   00:00
Mai este izolarea o idee atragatoare?
VIATA LA TARA
Cititorii nostri se arata in continuare preocupati de marea tentatie a unei proprietati izolate, unde frumusetea salbatica a peisajului, puritatea aerului respirat sau linistea atotcuprinzatoare sunt argumente decisive. Acesta este motivul pentru care am cosiderat oportun sa revenim asupra subiectului

O casuta pierduta undeva, in peisaj, pe malul unui lac, pe coasta muntelui ori sub marginea padurii pare a fi un vis greu realizat la noi, cel putin deocamdata. Cu alte prilejuri de abordare a acestui subiect am fost, poate, excesiv de prudenti in a recomanda o astfel de optiune, date fiind o seama de dificultati greu de surmontat de cei carora ideea le surade. Vom lasa deoparte avantajele evidente (dintr-un anume punct de vedere) oferite de temerara decizie de a trai izolat si vom incerca sa analizam mai indeaproape dezavantajele si modalitatile de a le atenua.

Varsta si preocuparile

Statistic vorbind, solutia unei vieti retrase, in mijlocul naturii, departe de freamatul cotidian al aglomerarilor urbane, este aleasa de persoane trecute de varsta a doua, care au dobandit un anumit confort financiar si care se pot detasa de obligatiile unei vieti sociale intense. Tinerii vor sa trepideze in mijlocul evenimentelor, ei sunt dinamici si activi, inclinati mai degraba spre actiune decat spre meditatie. Pentru ei natura poate fi, eventual, tentatia aventurii sau destinderii de week-end sau rasplata relaxanta si fortifianta dupa un an de munca intensa. Pe langa varsta, o coordonata importanta ce va determina decizia este structura psihointelectuala, adica cea care determina preocuparile dominante ale persoanei. Motivatiile vizibile pot fi diverse si, uneori, chiar surprinzatoare. De la individul echilibrat, cu vadite inclinatii catre meditatie si reverie, pana la cel dinamic, dornic sa se intoarca la un stil de viata mai frust, vom gasi o intreaga paleta de justificari perfect acceptabile.

Suportul tehnicii moderne

Viata in regim de izolare nu mai poate fi confundata astazi cu una traita in salbaticie. In sprijinul solitarilor vine o importanta secventa de cuceriri tehnice ce fac posibila realizarea unui confort cu nimic mai prejos decat cel acceptat de comunitatile moderne. Astazi avem generatoare de curent electric performante, ce functioneaza cu toata gama de combustibili existenta. Centrale termice miniaturale asigura regimul termic necesar si apa calda la discretie. Resturile menajere, de orice natura ar fi ele, dispar sau sunt reciclate in instalatii ecologice de ultima generatie. Masini puternice, cu tractiune integrala, pot elimina inconvenientul lipsei unor drumuri de acces. In sfarsit, sisteme sofisticate de alarmare si alertare pot asigura protectia necesara, nemaivorbind de faptul ca toate tarile civilizare au adoptat legi ce permit proprietarului sa-si apere, la nevoie, cu arma in mana viata sau bunurile. Nu sunt de neglijat nici posibilitatile multiple, pe care le ofera tot tehnicile avansate de a desfasura, in regim de izolare, diverse activitati productive sau impuse de pura pasiune. Un arsenal impresionant de scule si unelte electrice sau mecanice stau la dispozitia noastra pentru a ne putea consuma energiile si imaginatia.

Avantajele economice

Din punct de vedere strict economic, alegerea unei proprietati izolate si a unui stil de viata retras ofera posibilitatea unor cheltuieli mai reduse, a gospodaririi fondurilor si veniturilor disponibile numai functie de propriile necesitati. Ruperea aproape oricaror dependente de furnizorii de servicii, posibilitatea de a consuma dramuit, pastrarea integrala a valorii muncii depuse pentru folosul propriu sunt avantaje evidente si de necontestat. Desigur, daca vorbim despre investitia initiala, ea va fi una considerabila, dar amortizarea se va face rapid in timp si, pe termen indelungat, este pe deplin justificata.

Am analizat, foarte pe scurt, o solutie de viata si locuire tentanta pentru un segment de populatie poate nesemnificativ ca si procent, dar care credem nu poate fi neglijat intr-o lume civilizata. Este, la urma urmei, o optiune personala ce trebuie respectata si protejata de societate in ansamblul ei si de catre segmentele raspunzatoare sau direct implicate in mod particular.

O locuinta izolata presupune, aproape in mod obligatoriu, prezenta permanenta a proprietarului, ceea ce nu exclude insa ca, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, acesta sa fie vizitat de membri ai familiei, prieteni apropiati sau chiar oaspeti intamplatori. O astfel de proprietate trebuie sa fie si in atentia permanenta a autoritatilor locale


In multe tari europene, dar si dincolo de ocean, sau in Asia, locuintele ecologice capata amploare. La noi constructia unor astfel de case se afla atat din punct de vedere mental, cat si tehnologic in forme incipiente
×