În ţara fiordurilor luna iulie este luna tradiţională pentru vacanţa de vară. Majoritatea norvegienilor cu slujbe permanente solicită şi primesc concediile
În ţara fiordurilor luna iulie este luna tradiţională pentru vacanţa de vară. Majoritatea norvegienilor cu slujbe permanente solicită şi primesc concediile. Locurile lor fiind preluate, temporar de studenţii care vor să cîştige un ban pentru propriile lor călătorii, în… extrasezon. De ţinut minte că aceşti tineri dispuşi să lucreze la rotunjirea propriilor venituri mai au un avantaj, de loc de neglijat: toate contractele de muncă temporară sunt cu grijă trecute în CV-uri şi au importanţă, după absolvirea facultăţii, la o angajare permanentă.
Sport naţional
Trebuie să ţinem seama, încă din începutul acestui articol, de faptul că în Norvegia (ca de altfel în toate ţările nordice) turismul, cu precădere turismul montan, este un adevărat sport naţional. Oameni de toate vîrstele, grupaţi în familii, prieteni, colegi sau chiar cunoştinţe întîmplătoare se ehipează cu tot ceea ce este necesar şi pornesc pe munte pentru a lua o bună doză de oxigen şi a scăpa de stresul civilizaţiei. Din bagajul lor nu lipsesc hainele pentru vreme rea, bocancii de munte, cortul şi sacul de dormit, trusa cu medicamente, hărţile şi busola, primusul de campanie cu pastile de combustibil solid, plicurile cu ceai şi zahăr brun, batoanele de ciocolată energizantă. Mai vreau să ştiţi că am văzut şi foarte mulţi astfel de împătimiţi ai naturii solitari, care nu simt nevoia unei companii zgomotoase.
Reţeaua de cabane
Pe lîngă hotelurile şi cabanele montane de mari dimensiuni (deloc puţine la număr) în munţii Norvegiei există o reţea impresionantă de minicabane ce se află, marea lor majoritate, în proprietatea Asociaţiei Naţionale de Turism Montan, care le-a construit şi le administrează. Ele sînt înşirate de-a lungul unor trasee turistice bine desenate, pe care asociaţia le pune la dispoziţia oricărui solicitant. Reţeaua este completată de cabane construite de locuitorii unor comunităţi interesate să fie incluse în aceste trasee. Principiul de utilizare este extrem de simplu. Doritorul de drumeţie îşi alege un traseu şi solicită toate informaţiile necesare. Asociaţia îi pune la dispoziţie informaţiile referitoare la numărul de cabane aflate pe traseu şi facilităţile de care dispune fiecare în parte (cazare, masă, utilităţi sanitare şi, evident, preţ). Solicitantul plăteşte şi primeşte cheia cabanei, în baza unui proces verbal.
Facilităţile minime
Cabana pe care am fotografiat-o eu face parte din categoria celor cu facilităţi minimale. Are o singură încăpere de cinci sau şase metri pătraţi şi o terasă de lemn, exterioară, cu un loc amenajat pentru luat masa. Singurul semn de civilizaţie este curentul electric. În interior se află o măsuţă rabatabilă, cîteva rafturi cu vase pentru o masă frugală, un reşou pe care se poate face cafea sau ceai ori se poate încălzi spaţiul, în caz de vreme friguroasă. Cine vrea să doarmă (una sau mai multe nopţi) aici o poate face numai pe podeaua din lemn, în sacii de dormit proprii. Evident, dacă traseul ales este un circuit, se poate reveni pe drumul de întoarcere fără costuri suplimentare. În general însă, cei care folosesc reţeaua nu stau mai mult de cîteva ore, poate o noapte, şi lasă locul altor excursionişti.
Sisteme constructive
Am studiat cu atenţie şi felul în care sunt construite cabanele. Se foloseşte în general lemnul natural, dar există şi modele din materiale plastice plăcute la culoare şi extrem de rezistente. Nu se face o fundaţie, cabanele fiind uşor ridicate deasupra solului pe trunchiuri de arbori sau pe suporturi din piatră de rîu. Sunt perfect izolate împotriva intemperiilor, dispun de o instalaţie electrică cu sisteme de protecţie speciale, precum şi de protecţie împotriva fulgerelor.
Acest tip de construcţii sunt prefabricate la anumite standarde de dimensiune, trasportate foarte uşor în locul de instalare şi montate în numai două-trei zile (cu toate finisajele incluse…). Toate materialele de construcţie ori decorative, inclusiv mobilierul sunt puternic ignifugate pentru a se evita declanşarea şi dezvoltarea unui incendiu. În sfîrşit, multe cabane sunt echipate cu sisteme de urmărire video, cu transmisie pe frecvenţe tv cu circuit închis, menite să monitorizeze zona atît din punct de vedere al vizitatorilor cu două picioare, cît şi al patrupedelor, fie ele animale sălbatice ori domestice.
Oameni care sfinţesc locuri
Sistemul de minicabane montane nu ar putea exista fără nivelul de civilizaţie la care au ajuns norvegienii. Pentru ei muntele este sacru şi fiecare utilitate de care pot beneficia cu toţii este sfîntă. Nimănui nu i-ar trece măcar prin cap să deterioreze ceva în interiorul sau exteriorul refugiului, cu atît mai puţin să fure sau să… descompleteze dotările existente. La plecare se verifică cu atenţie şi minuţiozitate dacă totul rămîne aşa cum era la sosire. Nu există urmă de deşeuri (pungi, sticle, cutii metalice) şi, pentru a evita atragerea sălbăticiunilor înfometate, nu se lasă resturi alimentare în imediata apropiere a cabanei. Se poate spune că aceşti oameni sfinţesc, cu adevărat, locul!