x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Minigrădina, avantaje şi dezavantaje

Minigrădina, avantaje şi dezavantaje

de Cornelia Constantin    |    20 Noi 2008   •   00:00

Continuăm să vă prezentăm soluţii şi trucuri pentru grădini mici şi foarte mici. Veţi vedea că mai mult decât spaţiul, contează fantezia şi felul cum reuşiţi să combinaţi informaţiile pe care le-aţi acumulat până acum.

Locuitorii marilor oraşe, dar nu numai ei, au mereu o problemă legată de spaţiu. Rar se întâmplă ca un teren pe care s-a construit o casă să fie şi generos. Multe parcele sunt la limită: permit o construcţie, o alee utilitară şi eventual un spaţiu de parcare pentru maşină sau un garaj. Ce mai rămâne, dacă mai rămâne, ar trebui să fie stratul cu flori. Strat care din păcate este din ce în ce mai mic şi trebuie să-şi facă loc pe alee, pe lângă gard sau pe lângă peretele casei. Sau, în cazul fericit, omului îi mai rămâne un “pătrăţel” fix în faţa ferestrei de la camera care dă spre stradă. Ce se poate face?

PROBLEMELE
Frecvente sunt straturile înguste şi lungi. Însă pe măsură ce plantele cresc riscaţi să obţineţi o... încrengătură pe care să n-o mai puteţi descurca. Dacă acest strat este aproape de gard, probabil este umbrit toată ziua şi unele plante nu cresc deloc bine. Dacă stratul este pe lângă zidul casei, atunci streaşina provoacă probleme plantelor (apa de ploaie ajunge să băltească la rădăcina plantelor). Iar plantele dăunează zidurilor casei (unele plante au rădăcini foarte puternice, altele se caţără pe perete etc).

MICA GRĂDINĂ DIN FAŢA CASEI
Mai rămâne varianta “pătrăţel”, care pare ceva mai avantajoasă. Însă din cauza dimensiunilor mici nu puteţi să plantaţi aici decât o bucăţică de gazon şi câteva tufe cu trandafiri. Elegant, ce-i drept, şi, din cauza dimensiunilor, nu foarte greu de întreţinut. Dar parcă nu v-aţi limita doar la asta, nu-i aşa?

CÂTEVA SOLUŢII
Până acum v-am povestit despre jardinierele amplasate pe partea interioară a gardurilor (există şi prefabricate folosite la construirea gardurilor care au spaţii speciale pentru fixarea jardinerelor sau ghivecelor). O altă variantă ar fi un acoperiş verde... dacă nu pe toată casa, atunci măcar pe dependinţe. Pavajul sub formă de mozaic de verdeaţă şi piatră este şi el utilizat cu succes şi merită să-l luaţi în calcul. Sau puteţi să procedaţi şi dumneavoastră aşa cum au procedat câţiva designeri britanici: au făcut grădină de ghivece. Ţinând cont de condiţiile de mediu au ales câteva plante uşor adaptabile, le-au grupat după dimensiuni şi perioade de înflorire şi... gata mica grădină. De primăvara şi până toamna vă poate încânta acest tip de grădină. Dacă nu vă place nici una dintre propunerile de până acum, gândiţi-vă la bulboase. Din păcate, grădina cu bulboase este una de primăvară-vară. În restul timpului, riscaţi să nu se mai întâmple nimic interesant în colţul dumneavoastră verde. Dar puteţi compensa cu aranjamente de toamnă şi iarnă.

×
Subiecte în articol: mereu verde