În numărul de săptămâna trecută al Jurnalului casei vorbeam despre faptul că pe vremuri de criză cheltuielile atrase de amenajarea unei case noi sau de redecorarea celei vechi sunt greu de suportat şi vă aducem în atenţie câteva soluţii pentru "a putea face faţă" bugetelor reduse semnificativ.
Printre acestea aminteam şi de outleturile de mobilă şi decoraţiuni interioare, de lichidările de stoc organizate de marile magazine sau de depozitele de mobilă second-hand. Chiar dacă fiecare îşi are propriile particularităţi, ceea ce le face să semene între ele sunt preţurile, care ajung şi cu până la 90% mai mici faţă de restul pieţei. Magazinele dispun de o gamă largă de produse şi se adresează atât celor cu buget redus, cât şi celor care dispun de resurse financiare sporite.În cele ce urmează vă prezentam câteva dintre alegerile pe care le puteţi face dacă vreţi să achiziţionaţi mobilier şi obiecte decorative la preţuri mai mici. Puteţi găsi produse noi, dar din colecţiile vechi, care au preţuri reduse fie pentru a face loc în magazine colecţiilor noi, fie pentru că au mici defecte sau sunt depăşite de altele cu un design mult mai atrăgător. Pe de altă parte, există magazinele second-hand, care comercializează mobila de import de bună calitate, ba chiar şi piese unice, din lemn masiv, care în mod normal ar costa foarte mult.
OUTLETURI DE MOBILĂ ŞI DECORAŢIUNI
Toţi suntem familiari cu outleturile de îmbrăcăminte şi încălţăminte, însă puţini ştiu că astfel de magazine există şi pentru piesele de mobilier şi obiectele decorative. Ele oferă clienţilor produse din colecţiile mai vechi care nu s-au vândut la vremea respectivă şi care acum, deşi noi, sunt depăşite din punct de vedere moral. Alin Sîmpetru, administratorul Mobexpert Outlet, spune că "oamenii caută produsele din Outlet în primul rând datorită preţului, care este cu minim 30% reducere faţă de preţul de listă din magazin. Avem produse şi cu 90% reducere, dar ca medie reducerile se situează undeva la 65% faţă de magazin".
Printre cele mai căutate şi vândute sunt produsele textile, şi în special covoarele, dar şi piesele de mic mobilier. Ca şi în magazine, preţurile produselor variază în funcţie de design şi de calitate, mai ales că se pot găsi obiecte pentru toate gusturile, dar şi pentru toate buzunarele.
LICHIDĂRI DE STOC
Fiecare sezon aduce cu sine noi tendinţe şi implicit noi colecţii de mobilier şi obiecte de design interior şi exterior. O dată cu apariţia acestora pe piaţă, produsele vechi vor fi tot mai puţin cumpărate şi apoi uitate pe rafturi. Pentru a evita asemenea situaţii, managerii preferă să vândă mai ieftin şi să facă loc obiectelor noi.
De câteva ori pe an, în cadrul lichidărilor de stoc din magazine, aveţi ocazia să găsiţi produsele pe care vi le doreaţi la preţuri care pot fi cu până la 70% mai mici. Atât în cazul lichidărilor de stoc, cât şi în cazul outleturilor există un factor destul de mare de risc, care v-ar putea împiedica să ajungeţi la produsul mult dorit, dar prea scump la momentul lansării sale pe piaţă. Riscul ca acesta să fi fost plăcut în aşa măsură de clienţi încât să nu mai existe în stoc. Criză financiară din buzunare merită însă asumarea lui.
Printre magazinele la care găsiţi produse aflate în lichidare de stoc se numără şi IKEA. De câteva ori pe an, aici Mihaela Mureşan, Marketing Manager IKEA Romania, spune că "oricine a vrut să îşi înfrumuseţeze casa şi să îşi facă viaţa de zi cu zi mai bună cu bani puţini a găsit câte ceva potrivit pentru nevoile, gusturile, visele şi buzunarele sale". Tot de aici aflăm şi că cele mai căutate au fost paturile, saltelele, măsuţele de cafea, covoarele multicolore şi ramele de aluminiu. Soldările din sezonul acesta continuă până la epuizarea stocurilor disponibile.
PRODUSE UNICAT, LA MÂNA A DOUA
Dacă aspiraţi la o locuinţă amenajată în dulcele stil clasic, cu mobilă şi obiecte care să recreeze atmosfera vremurilor trecute şi nu aveţi bani să cumpăraţi astfel de piese, puteţi oricând să vă îndreptaţi atenţia către un magazin second-hand. De pildă, la firma Santur Trading din Bucureşti am găsit o gamă variată de astfel de produse, cu preţuri de până la 75% mai mici faţă de realitate. Majoritatea obiectelor sunt unicat sau produse în ediţie limitată şi sunt achiziţionate cu licitaţie din Olanda şi Germania. Lămpile şi lampadarele din porţelan Bavaria sunt atracţia magazinului. Pe lângă ele mai găsiţi şi canapele din piele şi lemn natural, farfurii decorative sau produse din ceramică şi porţelan.
La fel de căutate sunt şi ceasurile, pendulele, covoarele sau tablourile. Corpurile de mobilier sunt confecţionate atât din pal, cât şi din lemn masiv de stejar, nuc, cireş sau trandafir. Cei mai fideli clienţi ai magazinelor de acest gen sunt colecţionarii şi cei care vor să dea locuinţei lor o prestanţă unică, dar cu preţuri de criză.
Şi ca această firmă mai sunt şi altele pe care le puteţi căuta şi vizita, în ideea de a găsi chilipiruri frumoase.