x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Monticello, reşedinţa preşedintelui Thomas Jefferson

Monticello, reşedinţa preşedintelui Thomas Jefferson

de Simina Stan    |    22 Mar 2008   •   00:00
Monticello, reşedinţa preşedintelui Thomas Jefferson

Thomas Jefferson a fost unul dintre principalii autori ai Declaraţiei de Independenţă din 1771, membru al Congresului american, ambasador la Paris, secretar de Stat, vicepreşedinte şi, nu în ulti­mul rând, între 1801-1809, cel de-al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Thomas Jefferson a fost unul dintre principalii autori ai Declaraţiei de Independenţă din 1771, membru al Congresului american, ambasador la Paris, secretar de Stat, vicepreşedinte şi, nu în ulti­mul rând, între 1801-1809, cel de-al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Despre pasiunea lui de a construi s-a vorbit însă mai puţin. Fără să fi studiat formal arhitectura, această disciplină a reprezentat unul dintre interesele constante de-a lungul vieţii sale.

Mărturie sunt proiectele pentru Universitatea Virginia, reşedinţa Poplar Forest sau Capitoliul din Richmond. Însă transformarea vilei de la Monticello dintr-o modestă structură în 1770 în clădirea complexă din 1809 reflectă poate în maniera cea mai cuprinzătoare evoluţia concepţiilor sale pe o perioadă de 40 de ani. Inclusă frecvent în cărţile de istorie a arhitecturii, este adesea comparată cu alte reşedinţe în stil neoclasic din Europa.

 

Plantaţia Monticello

Situată în aproprierea oraşului Charlotesville, Virginia, avea o suprafaţă de 20 km pătraţi unde 200 de sclavi cultivau tutun, porumb şi grâu. Pe lângă cele două livezi, vie şi grădină de zarzavat, ulterior întoarcerii sale din Franţa, Thomas Jefferson amenajează spre faţada de vest a reşedinţei o grădină cu plante ornamentale.

 

Vila colonială

Lucrările de construcţie au început în 1768, când Thomas Jefferson avea 26 de ani, această etapă iniţială încheindu-se înainte de 1784. Prima variantă, inspirată din cărţile de arhitectură ale lui Andrea Palladio, dar şi de cele ale englezilor James Gibbs şi Robert Morris, avea proporţii modeste, o formă tripartită, 14 camere şi portic pe două niveluri.

Întors la Monticello, nu mai este mulţumit de vila sa, fiind fascinat de simplitatea arhitecturii reşedinţelor franceze realizate de Boullée şi Ledoux, are idei noi. Astfel, începând din 1796 şi continuând până în 1809, clădirea a fost modificată, extinsă, fiind adăugate cele două porticuri, domul, terasele în formă de L şi realizată decoraţia interioară. Reşedinţa, un amestec de elemente ale arhitecturii antice, palladiene şi franceze, este construită din cărămidă care, lăsată aparentă, îi conferă un aspect rustic. Parterul înalt are ferestre franceze, la etajul I feres­trele sunt mai mici şi montate la nivelul podelei. Camerele de la etajul II nu au ferestre, ci doar luminatoare.

Are 43 de camere, 33 în casă, 12 în pivniţă, 11 la parter, 6 la etaj şi 4 la etajul II, 4 în pavilioane şi 6 sub terasa de sud în formă de L. La parter, în partea de sud, sunt încăperile private ale lui Jefferson: dormitorul, biroul şi biblioteca. În timp ce în partea de nord sunt: sala de luat masa, salonul de servit ceaiul şi două dormitoare pentru oaspeţi.

Între 1801 şi 1803 sunt amenajate terasele simetrice de nord şi de sud, în formă de L, cu dependinţe. În 1806 a fost construit pavilionul de nord, iar în 1808 – adaptat pavilionul de sud. Clădirile anexe adăposteau spălătoria, lăptăria, cămara, atelier de fierărie, unul de mobilier şi barăcile sclavilor, toate situate pe aleea Mulberry.

În 1809, reşedinţa fusese complet transformată, iar suprafaţa construită aproape dublată. O adaptare unică a vilei, cea de-a doua construcţie de la Monticello este ideală, întrucât înlătură divergenţele dintre forma arhitecturală şi funcţiune, fără să fie o replică a vreunei clădiri. Prin domul octogonal şi cele două porticuri vila se distinge de arhitectura rezidenţială americană tipică din acea perioadă.

  

Noii proprietari

După moartea preşedintelui Jefferson în 1826, fiica sa Martha Jefferson Randolph a fost nevoită să vândă reşedinţa şi plantaţia, datoriile acumulate de tatăl său pentru construirea Universităţii Virginia fiind uriaşe. În 1829, farmacistul James T. Barclay cumpără vila. Acesta avea planuri de a tranforma plantaţia într-o fermă de viermi de mătase, fără a avea succes în demersul lui, în numai doi ani, Monticello este din nou de vânzare.

În 1833, Uriah P. Levy, comandant al Marinei Statelor Unite, a devenit proprietar pentru următorii 29 de ani. În timpul Războiului Civil plantaţia a fost confiscată şi vândută, însă în urma unui lung proces de litigiu, în 1879, reintră în posesia familiei Levy, mai exact, revine lui Jefferson Monroe Levy, avocat şi membru al Congresului. Acesta a reparat şi păstrat clădirea, fără a face modificări exteriorului sau interioarelor. În 1923, la cererea Fundaţiei Thomas Jefferson, acesta vinde proprietatea, care devine astfel muzeu.

  

Lucrări de restaurare

Între anii 1930 şi 1950, sub suprave­gherea arhitecţilor Milton L. Grigg şi Fiske Kimball, s-au desfăşurat extinse lucrări de restaurare. Între 1953 şi 1955 au fost introduse grinzi de metal, câteva zone fiind afectate grav de umiditate, iar exteriorul domului şi acoperişul au fost reparate. Recent, interiorul domului a fost pictat galben, aceasta fiind culoarea iniţială. În anii 1980 au fost reconstruite bucătăria şi terasele, bineînţeles după desenele originale ale lui Thomas Jefferson.

Astăzi, cu excepţia unor probleme de umiditate, din punct de vedere structural, vila de la Monticello nu prezintă probleme. În prezent, ansamblul muzeal, deşi este deschis doar între lunile mai şi octombrie, este vi­zitat de peste o jumătate de milion de turişti anual, care îi aduc un venit de 3,9 milioane de dolari. Datorită nu­mărului mare de turişti, monumentul necesită însă o monitorizare continuă. Se pot vizita parcul, pivniţele, de­pendinţele şi parterul. Etajul I şi II nu sunt deschise publicului larg.

În anul 1987, vila Monticello şi Universitatea Virginia, din Charlottesville, au fost declarate împreună monumente UNESCO, fiind considerate un ansamblu arhitectural care reflectă direct idei, principii şi evenimente care ilustrează o etapă semnificativă din istoria Statelor Unite ale Americii, reprezentând expresia spi­ritului republican ce se împotrivea idealurilor aristocraţiei britanice.

 

Universitatea

La vârsta de 76 de ani, Thomas Jefferson a fondat Universitatea din Charlottesville. Fiind primul rector, i-a asigurat un spaţiu şi a realizat schiţele clădirilor, ocu­pându-se atent de construc­ţia lor. Proiectele ambiţioase erau o dovadă a talentului lui Jefferson. Începuse să facă schiţe pentru cele zece pavilioane ce înconjoară Rotonda încă din 1805, dar lucrările de construcţie au început în 1815, încheindu-se în 1825. În octombrie 1895, un incendiu grav afectează Rotonda. Arhitectul Stanford White, care a reparat daunele, a reconfigurat cu această ocazie atât interiorul, cât şi exteriorul. În urma restaurărilor din 1970 s-a revenit la forma iniţială redată în desenele lui Thomas Jefferson.

×