Poate mai mult ca oricare dintre fiinţele care populează planeta, omul este prin excelenţă şi chiar prin definiţie o fiinţă solară. O dată cu lăsarea întunericului simţim organic şi psihic, la nivel inconştient, nevoia de lumină. De altfel, la ritmul actual de viaţă, nici nu am putea face faţă tuturor necesităţilor folosind doar timpul în care beneficiem de lumina naturală, diurnă. Gîndiţi-vă numai la zilele scurte de iarnă şi la multitudinea de lucruri care trebuie făcute. Dacă în cazul locuinţelor situate la bloc aria acestor activităţi este relativ restrînsă, la nivelul apartamentului pe care îl locuim, nu acelaşi lucru se întîmplă în cazul unei case ori a unei proprietăţi mai extinse situate la curte, fie ea în mediul urban sau rural.
Continuăm articolul dedicat iluminatului exterior periferic, de gardă şi decorativ cu alte consideraţiuni tehnice şi estetice privind acest subiect devenit atît de actual
Poate mai mult ca oricare dintre fiinţele care populează planeta, omul este prin excelenţă şi chiar prin definiţie o fiinţă solară. O dată cu lăsarea întunericului simţim organic şi psihic, la nivel inconştient, nevoia de lumină. De altfel, la ritmul actual de viaţă, nici nu am putea face faţă tuturor necesităţilor folosind doar timpul în care beneficiem de lumina naturală, diurnă. Gîndiţi-vă numai la zilele scurte de iarnă şi la multitudinea de lucruri care trebuie făcute. Dacă în cazul locuinţelor situate la bloc aria acestor activităţi este relativ restrînsă, la nivelul apartamentului pe care îl locuim, nu acelaşi lucru se întîmplă în cazul unei case ori a unei proprietăţi mai extinse situate la curte, fie ea în mediul urban sau rural.
ILUMINATUL NECESAR
O gospodărie în mediul rural impune o serie de activităţi care se desfăşoară cu precădere după lăsarea întunericului. Pentru acestea este necesară existenţa unui iluminat adecvat. De asemenea, este vorba despre iluminatul necesar pentru deplasarea proprietarului sau a eventualilor oaspeţi pe teritoriul gospodăriei, pe aleile de acces de la poartă spre casă sau spre anexe (adăposturi de animale, atelier, chioşc de vară etc.). Acest iluminat se realizează cu becuri de putere medie, dar suficiente pentru scopul propus. Aprinderea acestora se poate face manual, cu un întrerupător, sau se poate realiza cu ajutorul unui senzor de crepuscul, care sesizează scăderea luminii naturale sub o anumită valoare şi comandă automat aprinderea becurilor. Dimineaţa, cînd lumina creşte peste o valoare prestabilită, senzorul comandă de asemenea automat stingerea becurilor. Cu o schemă creată de un specialist se poate realiza şi o combinaţie între senzor şi un întrerupător manual, atunci cînd nu se doreşte ca lumina să ardă pe tot parcursul nopţii.
ILUMINATUL DE SIGURANŢĂ
Este bine, de altfel, ca proprietatea să fie bine iluminată pentru eventuala descurajare a hoţilor. Aceasta se poate realiza nu neapărat printr-un număr foarte mare de becuri, ci mai ales printr-o judicioasă poziţionare a lor, astfel încît să acopere o suprafaţă de teren cît mai întinsă, cu o intesitate luminoasă suficientă. Se poate realiza şi un alt sistem, şi anume unul care să menţină lumina stinsă, iar nişte sesizoare de mişcare care acoperă zona protejată să aprindă brusc iluminatul, producînd eventualilor infractori un sentiment de panică. Atenţie! Achiziţionaţi senzori care sesizează numai mişcarea corpurilor mari, altfel lumina se poate aprinde şi la trecerea unei pisici sau a unei nevinovate păsări de curte...
EFECTE VIZUALE
În cazul în care construcţia are o arhitectură deosebită, pe care vreţi să o puneţi în valoare şi pe timp de noapte, se pot folosi lămpi luminoase, cu lumină focalizată, pe care le amplasaţi în mod corespunzător pentru iluminarea exterioară a clădirii. La fel se poate proceda şi în cazul unor arbuşti ornamentali, statuete sau mici havuzuri, care pe timp de noapte pot fi puse în valoare cu ajutorul luminilor. În chioşcurile de vară se pot folosi ghirlande luminoase colorate, lumini intermitente sau alternative, gama aflată în comerţ fiind extrem de generoasă.
ATENŢIE LA TRASEE!
Pentru realizarea celor arătate mai sus trebuie să avem în vedere două aspecte foarte importante. Primo: înainte de realizare, trebuie să gîndim judicios traseele electrice, pentru o optimizare a acestora şi, implicit, o scădere a costurilor. Secundo: cablurile electrice vor fi îngropate la minimum 60 cm adîncime şi protejate corespunzător, în tub PVC sau un echivalent asigurator din punct de vedere tehnic.
FELINARELE DE GARDĂ
Felinarele de la poartă trebuie alese în concordanţă cu gardul ce înconjoară proprietatea (model, material, culoare etc.) şi să aibă o structură solidă, fiind primele expuse tentativelor de furt sau atac. Bine fixate, de preferinţă în structura de beton, ele trebuie să permită o uşoară schimbare a becului, care se arde mai repede, datorită funcţionării mai îndelungate comparativ cu celelalte posturi luminoase. Trebuie să permită o bună vizibilitate la butonul soneriei şi la plăcuţa cu numele proprietarului.
AMENAJĂRI VIZIBILE NOAPTEA
De asemenea, la punerea în valoare a teraselor amenajate pentru activităţi nocturne sau pentru luminile din grădină există o mare varietate de forme şi culori pentru suporturile de lămpi. Este bine să consultaţi un designer specializat pentru realizarea unui proiect coerent atît din punct de vedere funcţional, cît şi al impresiei generale pe care o provoacă aprinderea sistemului de iluminat. Aproape fără excepţie, lumina folosită la exterioare este de tip rece. Vom reveni asupra subiectului.
Dat fiind marea varietate de produse specifice care există actualmente pe piaţă, suporturile pentru corpurile de iluminat trebuie alese cu mare grijă, pentru a se integra în ansamblul locuinţei. O alegere greşită prin supradimensionare sau printr-un model nefericit poate produce un efect de kitch, care să dăuneze din punct de vedere estetic aspectului general. Mai ales atenţie la amănuntele aflate în prim-plan, cele care generează prima impresie.