Noul muzeu de arte din Akron, Ohio

Conceptul de muzeu a suferit modificări radicale în ultimii zece ani, având astăzi o nouă, dar foarte bine definită semnificaţie culturală, urbană şi economică, în societatea contemporană

Muzeul contemporan a devenit un obiect de artă, nu mai este doar o clădire în care sunt expuse mărturii istorice, artistice sau ştiinţifice. Astfel, între anii 1993 şi 1997, regiunea bască a investit 110 milioane de euro din fonduri publice pentru construirea unui muzeu Guggenheim în Bilbao, un mic oraş situat în apropierea coastei Atlanti­cului, cunoscut înainte datorită industriei sale navale.

Atât Fundaţia Guggenheim, cât şi arhitectul Frank Gehry aveau certitudinea unui succes, dar nu au prevăzut impactul asupra oraşului şi a eco­nomiei regiunii.

Fenomenul Bilbao

În 2001, Financial Times estima că în primii trei ani muzeul a gene­rat 500 milioane de euro şi încă 100 milioane numai din taxe, revitalizând astfel economia regiunii, întrucât, între 1997 şi 2002, peste 6 milioane de turişti au vizitat Bilbao. Guggenheim şi Bilbao au devenit sinonime, muzeul creând acestui oraş o nouă identitate culturală.

Politicienii, urbaniştii, arhitecţii, directorii instituţiilor culturale au înţeles cum funcţionează acest mecanism şi de atunci, în pofida costurilor uriaşe de construcţie, parcă toate oraşele îşi doresc să investească în astfel de proiecte ambiţioase. Zece ani mai târziu, fenomenul Bilbao a devenit un clişeu, multe oraşe au adoptat în grabă acest model, investind sume uriaşe, chiar dacă nu era cea mai potrivită soluţie.

Unde este muzeul de artă?

Akron este un oraş tipic american, cu 217.000 de locuitori şi cu o puternică industrie, al cărui muzeu de artă putea fi confundat până de curând cu o clădire a unei bănci sau a unei instituţii oarecare.

Sobrietatea arhitecturii edificiului subliniază funcţiunea iniţială, cea de oficiu poştal. Construit în 1899, după planurile arhitectului american James Knox Taylor, imobilul cu etaj este bine proporţionat.

Faţada este împărţită în două re­gistre de un brâu simplu din piatră, care întrerupe monotonia cărămizii. Ancadramentele neoclasice din piatră ale ferestrelor mari de la parter sunt detalii elegante, deloc opulente, care, alături de cele ale ferestrelor înguste, grupate câte trei, de la etaj, dau farmec clădirii.

Intrarea principală este accentuată printr-o travee în decroş, placată în întregime cu piatră şi prin loggia de la etaj. Declarat monument în anii 1970, a devenit sediul muzeului în 1981, după o reabilitare ce a adaptat între­gului interior noii funcţiuni.

În 1998 au început discuţiile pentru construirea unui corp de clădire care să corespundă noilor standarde artistice internaţionale. Pentru a putea oferi mai multă vizi­bilitate artiştilor americani şi pentru a redefini rolul muzeului în cadrul comunităţii erau necesare spaţii adiţionale atât pentru expunerea co­lecţiilor permanente, a expoziţiilor temporare de artă modernă şi contemporană într-o locaţie flexibilă pentru toate artele vizuale, cât şi pentru desfăşurarea programelor edu­caţionale, a conferinţelor, simpo­zioanelor care promovează interesul pentru artă al publicului larg.

Clădirea-accesoriu

Această întâlnire dintre artă şi tehnologie se dorea a fi o experienţă estetică nouă, unică, complet diferită de muzeul bunicilor, de alături. “Dacă tot vor fi atâtea probleme, de ce să fim prudenţi? Cu cât ne aventurăm mai mult, cu atât publicul va fi mai entuziasmat”, afirma directorul Mitchell D. Kahan.

În septembrie 2002, cea mai îndrăzneaţă propunere câştiga concursul, proiectul aparţinând biroului de arhitectură Coop Himmelb(l)au din Viena.

Clădirea nouă se împarte în trei: holul principal transparent, cu acces direct dinspre stradă, galeria suspendată şi acoperişul.

Formele din sticlă ale holului si­tuat între structura din cărămidă şi volumul de aluminiu creează un joc vizual complex. Acest spaţiu multifuncţional este inundat de lumină, având toţi pereţii şi acoperişul din sticlă, răspândeşte în interior senzaţia de căldură a exteriorului. Volumul din aluminiu, suspendat, este noua galerie. Spaţiu independent, multifuncţional, poate fi modi­ficat şi amenajat în funcţie de cerinţele fiecărei expoziţii. Lipsa luminii naturale i-a adus numeroase critici arhitectului austriac Wolf Prix, galeria fiind comparată cu “seiful unei bănci”.

Acoperişul, a cărui armătură din oţel a fost lăsată vizibilă, pluteşte deasupra întregii structuri. Acesta are 100 m lungime şi cântăreşte 400 de tone.

Arhitectura trebuie să provoace publicul să observe, să înţeleagă, să dezbată şi să interpreteze, însă doar timpul poate demonstra dacă aplicarea “fenomenului Bilbao” în Akron este un succes, dacă această controversată extindere este suficient de creativă pentru a deveni parte integrantă a peisajului urban sau va rămâne doar o clădire accesoriu.

Opinii pro

Arhitectura nu este neutră, ea reflectă întotdeauna timpul său. Această extindere este o variantă de interpretare a relaţiei vechi-nou, în favoarea noului. Impresionant este contrastul puternic dintre geometria formelor simetrice ale anului 1899 şi fluiditatea liniilor clădirii din anul 2004.

Opinii contra

Arhitectura neconvenţională, dezarticulată, dar dinamică a noului muzeu de artă din Akron a creat, cum era de aşteptat, controverse şi discuţii aprinse.

Clădirea nu preia nimic din simetria sau din materialele edifi­ciului din 1899 şi nu e considerată practică. Criticii afirmă că spectacolul acestei extinderi copleşeşte coerenţa funcţiunii, arhitecţii irosind părţi din structură pentru a crea formele exterioare care îi conferă identitatea unică.