Nuante mai tari sau mai pastel

Sa zicem ca aveti o casa noua. Una la propriu, nu aia de piatra din urari, care se prabuseste din ce in ce mai grabit si derizoriu, ca mai toate afacerile cu gazon de carton si consiliere blonde. Daca e noua, e musai sa arate ca-n secolul XXI, nu? Asta daca nu cumva planuiti sa va faceti muzeu alternativ la Casa Aman, Storck sau Pallady, ori sa deschideti vreun anticariat in spatiul domestic.

DOTARI MINIME

Dupa ce ati cumparat mobila Ikea, televizorul cu plasma Panasonic si spoturile de accent cu senzori Phillips, va raman peretii. Ce-ar fi sa optati pentru ceva neaos romanesc? Nu din mare patriotism, nu-mi fac iluzii ca arta poate sa bata fotbalul la capitolul solidaritate nationala, ci macar de nevoie, ca oricum nu gasesti arta de import, cu exceptia calendarelor si reproducerilor ieftine dupa Dali ori Magritte. De ce taman astia, nu stiu, dar se pare ca exista un efect de cauza intre apetitul nostru pentru absurd si surrealismul celor doi, de vreme ce ii gasesti mai peste tot, langa icoane ortodoxe, sfesnice evreiesti si vederi cu Casa Poporului.

NEGATIV - Decadenta, literala, statica, asfixiata de masti si dantele, intepenita in accesorii de prisos

Ce ati alege? Desi n-a inceput de mult, secolul e ofertant, iar productia artistica, pe masura; asa ca optiunea-i grea, daca nu vreti sa sfarsiti freudian, cu imitatii pe hartie de Letea prinse sub geam cu ultimul tip de agrafe de birou. Ca expert, cred ca v-ar aranja ceva figurativ. Ambiguu si ambivalent, indraznet si delicat, postmodern si contemporan in acelasi timp, daca se poate. Feminin, pentru ca-i iluzoriu sa cerem atatea virtuti unui barbat.

… SI NECESARE

Pictura deci. O femme fatale de carnaval (venetian, ce-i drept) si o asiatica ingenua din manga japoneze. Prima - decadenta, literala, statica, asfixiata de masti si dantele, intepenita in canoane si accesorii de prisos. Plus nota de seductie ieftina, interzisa minorilor. Nu face aderenta cu albul minimalist al peretelui, cu timpul prezent si regia luministica de care va vorbeam. Nici cu maturitatea artistica. A doua - exotica, proaspata, dinamica, desenata cu forta si creativitate, ar convinge si un fan Guardi ca are viitor. Sa nu mai vorbim de culoare, mai vie si festiva decat orice carnaval, fara stridente via Lipscani. Ganditi-va putin. Aveti nostalgia sarbatorii, a fastului, dulcegariilor si intrigii de pe vremea lui Mozart? Guardi, Canaletto si Tiepolo le-au consemnat vartos si chiar stateau bine langa oglinzile de Murano si marmura de Cararra. Un catalog in biblioteca ar suplini sanatos originalul si dorul de duca ori pofta de dans in falset. Iar un tablou autohton cu Muji Sugisaki v-ar aminti ca prezentul uimeste la fel de mult ca trecutul, daca respiram simultan cu el. Si daca cititi ce scriu, e musai ca-i asa.