ŞI DUMNEAVOASTRĂ V-AŢI SĂTURAT DE BETOANE?
Continuăm şi în acest număr să vă prezentăm câteva amenajări realizate
de specialişti cu speranţa că ar putea să vă ajute să găsiţi soluţia
potrivită pentru ca grădina dumneavoastră să arate deosebit în acest
sezon şi, eventual, în următoarele. Dacă urmăriţi această rubrică,
suntem siguri că veţi reuşi să faceţi din propria grădină o mică minune
verde.
O COMBINAŢIE ORIGINALĂ
Apa a fost şi continuă să fie un element-cheie al grădinii şi nu doar dacă este vorba despre o grădină tipic japoneză. În imaginea alăturată aveţi o imagine a unei grădini care pare simplă, dar care în plin sezon pare o minune. Aproximativ 80% din suprafaţa grădinii este ocupată de un bazin decorat cu pietre şi nuferi. Pentru a atenua duritatea formei geometrice a bazinului, peisagistul a făcut o delimitare informală care nu este doar una de design. Ea ajută şi la o mai bună întreţinere a plantelor de apă şi uşurează munca de curăţire a bazinului. De jur-împrejurul bazinului se află o alee cu gard viu înalt, în trepte, şi câţiva copaci de talie înaltă, un strat cu flori şi o zonă în care sunt plantaţi bambuşi. Practic, în această grădină s-a împletit grădina clasică de apă cu grădina cu straturi formale şi informale. Gândiţi-vă cât de utilă vă poate fi o astfel de grădină în zilele toride de vară când poate răcori eficient atmosfera. Sau ce minune cromatică poate deveni atunci când înfloresc nuferii, mai ales dacă aţi decis ca aceştia să fie tropicali. Nuferii tropicali sunt cei mai frumos coloraţi şi au forme spectaculoase, dar în zona noastră climaterică trebuie să-i protejaţi peste iarnă. Asta înseamnă că va trebui să-i scoateţi din bazin şi să-i păstraţi în vase asemănătoare unor acvarii, feriţi de îngheţ, într-un soi de semirepaus.
PROSPEŢIME DE ADMIRAT
Schema cromatică a grădinii este una contrastantă albastru-galben. Aleea care înconjoară bazinul este îngustă şi pavată cu piatră măruntă. Îngrijirea, bazinului, având la dispoziţie o zonă utilitară atât de mică pare dificilă, dar se asociază cu adâncimea sa destul de mică şi cu faptul că vegetaţia se află departe de el (nu cad frunze în bazin care să necesite îndepărtare periodică). E drept însă, această grădină nu este una pe spaţiu mic, dar pe un spaţiu moderat de mare puteţi aplica aceste idei. Separarea estetică, dar şi utilitară a bazinului (“aleea secundară”) se continuă discret spre stratul cu flori (cu înălţime variabilă) şi zona cu bambuşi. În acest fel se creează legătura între clasicele elemente ale grădinii de apă.
ROCĂRIE, DAR... NU PREA
O rocărie reuşită a avut mereu un avantaj: lucrările de întreţinere sunt minime, dacă amenajarea s-a realizat cu atenţie. Dacă aveţi în grădină sol sărac, drenaj bun şi soare din belşug, e cazul să vă gândiţi la o rocărie. După cum vedeţi, ea poate fi asociată cu conifere de talie mică şi cu straturi cu flori tolerante la secetă. Aleea ca un melc face legătura între elemente şi face trimitere la evoluţie naturală.
Vacanţele de vară au darul de a ne face să visăm la paradisuri îndepărtate. Şi cine a fost prin ţări asiatice ştie exact la ce mă refer. La întoarcere în mod sigur vă veţi dori palmieri, ferigi şi alte frumuseţi de pe meleaguri străine. Ei bine, se poate să plantaţi palmieri şi într-o grădină de zonă temperată. Sunt câteva varietăţi de palmieri mai toleranţi la frig şi despre ei am vorbit cu altă ocazie. Însă, dacă vă doriţi un paradis tropical, nu vă veţi mulţumi doar cu palmieri. În plus, o astfel de grădină necesită suprafaţă mare, întreţinere constantă şi... un buget mai mult decât generos. În mod sigur veţi avea nevoie de o firmă de amenajări care să iniţieze şi să întreţină un astfel de proiect. Dar nu vă lăsaţi descurajaţi!
GRĂDINA MODERNĂ
Este un concept greu de definit. Este practic un mix al mai multor curente, simplificate la maxim şi abordate la modul practic, dar şi estetic. Forme şi elemente decorative surprinzătoare pe spaţii mici, flori spectaculoase, dar puţin pretenţioase, piatră şi lemn, garduri vii – cam aşa s-ar defini pe scurt grădina modernă. Fantezia designerului şi a posesorului este până la urmă secretul reuşitei. Doar aşa se reuşeşte îmbinarea acestor elemente în aşa fel încât să dea bine la privire fără să solicite întreţinere permanentă şi implicit bugete pe măsură. Investiţia iniţială poata fi mare, dar “recuperarea” ei se face destul de rapid. O grădină bine făcută îşi va merita toţi banii.
Citește pe Antena3.ro