În lipsa unui specialist, clienţii, nefamiliarizaţi cu regulile de bază dintr-o bucătărie, ajung să comande greşit mobilierul, iar în timp acest lucru se resimte prin dezordine şi locuri greu accesibile pentru a fi curăţate.
Mulţi oameni ajung să achiziţioneze mobilier de bucătărie la comandă, iar firmele care execută sau importă ansamblurile de mobilă lasă clienţii să aleagă modelul dorit, inclusiv modul de aranjare a corpurilor în funcţie de prezenţa utilităţilor din locuinţa lor (aragaz, chiuvetă, prize, frigider etc.). Dar în lipsa unui specialist, clienţii, nefamiliarizaţi cu regulile de bază dintr-o bucătărie, ajung să comande greşit mobilierul, iar în timp acest lucru se resimte prin dezordine şi locuri greu accesibile pentru a fi curăţate.
Ordinea celor trei zone
În funcţie de mărimea spaţiului bucătăriei, mobilierul poate fi aşezat în şase moduri generale, de bază: 1. Pe un singur front-mobilier ce îmbracă o latură, un perete al bucătăriei; 2. Pe două fronturi – când sunt îmbrăcaţi doi pereţi opuşi ai încăperii; 3. Bucătărie în formă de “L”, cu mobilier dispus în unghi drept pe doi pereţi alăturaţi; 4. Bucătărie în “U”, cu trei laturi îmbrăcate de corpuri de mobilier; 5. Bucătărie tip insulă – unde un corp de mobilier situat în centrul încăperii include locul de luat masa şi una dintre utilităţi (chiuvetă ori plită); 6. Bucătărie deschisă către living, unde dispoziţia mobilierului poate fi combinată în relaţie cu amenajarea camerei de zi. Cunoscând aceste tipuri de poziţionare a mobilierului, trebuie ţinut seama că indiferent de modelul ales există o ordine tehnologică. Dispoziţia utilităţilor de la stânga la dreapta poate fi liniară (pe aceeaşi latură) ori în unghi astfel: frigider, zonă de depozitare a alimentelor scoase din frigider, chiuvetă, loc de preparare a alimentelor spălate şi aragaz ori plită cu hotă. În funcţie de această ordine se vor alege şi corpurile de mobilier, ceea ce facilitează lucrul în bucătărie.
Materiale eficiente
Atunci când vă comandaţi mobilierul e bine să aveţi în vedere ca blatul ce îmbracă corpurile joase să fie continuu. În cazul existenţei spaţiilor libere, materialele folosite acum pentru blatul de lucru, cum ar fi PAL-ul, fie el melaminat, se pot degrada în timp din cauza sensibilităţii canturilor. Colţurile pot fi şi ele folosite graţie sertarelor şi corpurilor cu sisteme circulare, care facilitează accesul şi pentru curăţarea impecabilă la interior. Nu uitaţi că atunci când aveţi o bucătărie înaltă, partea superioară a spaţiilor poate fi exploatată ca zonă de depozitare pentru obiecte mai rar folosite.
Un mobilier de bucătărie eficient este cel ale cărui uşi sunt perfect ancorate şi se închid etanş. În plus, materialele tratate împotriva umezelii, inclusiv a feroneriei interioare, asigură rezistenţa în timp şi păstrarea aspectului impecabil, chiar şi după intervenţii repetate de întreţinere cu substanţe agresive de curăţare.
Frontul de lucru şi spaţiile de depozitare în bucătărie trebuie gândite, proiectate şi executate în primul rând în funcţie de stilul de viaţă al familiei şi de timpul efectiv pe care gospodina îl petrece în “zona culinară”. O familie obişnuită să ia prânzul acasă, răsfăţată de bunătăţile pregătite de mama sau bunica, va avea alte opţiuni decât cei care îşi petrec cea mai mare parte a zilei la muncă, iar masa de acasă este o chestiune frugală şi rapidă