x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Orhideele Cymbidium

Orhideele Cymbidium

30 Iun 2005   •   00:00
Orhideele Cymbidium

De o frumusete aparte, misterioase si exotice, florile acestor orhidee sunt podoaba nepretuita a oricarei sere, mandria cunoscatorilor din intreaga lume. Urmand cateva reguli simple, va veti putea bucura de prezenta ei magica atat acasa, cat si la birou.

In arealul lor natural, orhideele Cymbidium cresc la inaltimi mari, in zonele temperate ale Asiei Mijlocii (China, Japonia) pana spre sud-estul Asiei, intinzandu-se si in sudul ecuatorului, in Australia. Conditii climatice favorabile exista de asemenea si in regiunile de coasta ale Californiei, de-a lungul coastei mediteraneene si in unele regiuni din Noua Zeelanda, Australia, ca si in sudul Africii. Se cultiva in conditii de sera in multe alte regiuni din lume.

Lumina

Cymbidium prefera lumina de intensitate moderata - mare, cum este lumina diminetii sau umbra impestritata a dupa-amiezii. In timpul primaverii, verii, pana la sfarsitul sezonului de crestere, plantele trebuie sa aiba cat mai multe ore de lumina difuza, fiind necesara o umbrire de pana la 50% a intensitatii luminoase. Culoarea frunzisului trebuie sa fie verde aurie (plantele ce au frunzele de un verde inchis e foarte probabil ca nu primesc suficienta lumina).

Temperatura:

In timpul sezonului de crestere, aceste orhidee au nevoie de o temperatura diurna cuprinsa intre 18° si 28°C, iar temperaturile din timpul noptii trebuie sa se situeze intre 10° si 18°C. Desi bobocii sunt vizibili imediat la sfarsitul verii, se crede ca initierea acestora are loc cu cateva luni mai devreme, cand exista variatii de temperatura intre zi si noapte de circa 13°C. Cymbidium poate tolera arsita verii si temperatura scazuta a iernii. Poate supravietui pentru scurte perioade la temperaturi mai mici de -1°C si mai mari de 37°C. Frunzisul plantei de regula nu ingheata la -3°C daca exista in acelasi timp o oarecare umiditate atmosferica si curenti de aer. Florile catifelate si gingase sunt insa distruse de aceste conditii climatice.

Udare:

In timpul sezonului de crestere, Cymbidium trebuie udata cu regularitate, pastrandu-i-se o umiditate constanta, fara insa a folosi cantitati mari de apa. Pe vreme racoroasa, trebuie permisa o uscare superficiala a substratului de cultura. In timpul lunilor calde, cand au loc cresteri active ale plantelor, Cymbidium are nevoie de cantitati mari de apa - cu cat mai pura, cu atat mai buna. Unul dintre motivele pentru care trebuie aplicate udari abundente este si necesitatea spalarii din substratul de cultura a sarurilor acumulate prin utilizarea apei de la robinet sau din fertilizanti. Prin folosirea unei ape pure, curate de saruri, aceste spalari sunt mult mai putin necesare. Niciodata nu trebuie sa existe apa in exces in jurul pseudobulbilor sau in farfurioara vasului.

Substrat de cultura:

La fiecare doi ani, in primavara, aceste orhidee trebuie transplantate. Noul vas trebuie sa fie suficient de mare pentru a permite cresterea bulbului pe o perioada de cca 2 ani.

Pseudobulbii nu trebuie ingropati; acestia trebuie sa ramana la suprafata amestecului de pamant.

In mod curent, substratul de cultura contine una sau mai multe din urmatoarele ingrediente, in diferite proportii: bucati mici de scoarta de rasinoase, perlit, turba grosiera de muschi, nisip, spartura de roci vulcanice, pamant de frunze de stejar, dolomit ca solutie-tampon pentru aciditatea amestecului si ingrasaminte. Orice amestec utilizat pentru cultura orhideelor trebuie umezit inainte de folosire.

Fertilizare:

Orhideele Cymbidium trebuie fertilizate la fiecare a treia udare (sau aproximativ o data la fiecare doua saptamani). Nu uitati! Cymbidium trebuie udata frecvent! Puteti utiliza un ingrasamant complex, bogat in azot, de tipul 20-10-20, in intervalul martie-mai, un ingrasamant de tipul 20-2020 din iunie pana in septembrie si un ingrasamant care sa sustina inflorirea, de tipul 6-30-30, in perioada octombrie-februarie. O data pe luna este indicata o udare abundenta, pentru a indeparta din mediul de cultura sarurile acumulate in urma fertilizarilor.

In conditiile in care substratul de cultura trebuie sa fie foarte bine drenat, substantele nutritive sunt usor si repede eliminate prin udari. Scopul oricarei scheme de fertilizare este de a mentine in permanenta in sol un nivel constant al substantelor nutritive solubile.

Material realizat de Hollandia Green
Tel: 021-457.05.05
×
Subiecte în articol: cultura cymbidium