Palatul Parlamentului României, cel mai scump dormitor din lume

OBIECTIV DE MÂNDRIE NAŢIONALĂ SAU "KITSCH MEGALOMANIC"?
După cutremurul din 1977, Ceauşescu a ordonat "reconstruirea" Bucureştiului ca un nou oraş, aşa că începând cu 1978 a avut loc un concurs la nivel naţional în acest scop. După aproape patru ani, tânăra arhitectă de numai 28 de ani Anca Petrescu a câştigat postul de arhitect-şef al celui mai controversat proiect construit până acum în România.

AMPLASARE
Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în centrul Bucureştiului, pe Dealul Arsenalului, încadrată de Strada Izvor la V şi NV, Bulevardul Naţiunile Unite spre N, Bulevardul Libertăţii la E şi Calea 13 Septembrie la S. Aceasta se află la zece minute distanţă de Piaţa Unirii şi la 20 de minute de Gara de Nord. Dealul pe care a fost construit Palatul Parlamentului este, în general, o creaţie a naturii, având o înălţime iniţială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertăţii a fost înălţată în mod artificial. În faţa lui se deschide Piaţa Constituţiei (loc de desfăşurare pentru spectacole, defilări, sărbătoriri) din care porneşte apoi Bulevardul Unirii (fost Victoria Socialismului), pe care Ceauşescu l-a dorit mai lat decât Champs Elysees. Întreaga arteră este presărată cu diverse fântâni, bogat ornamentat şi al căror nivel estetic a atras numeroase controverse.

STRUCTURĂ, DIMENSIUNI
Construirea Palatului Parlamentului a început în anul 1983, ceremonia aşezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984. Anca Petrescu, arhitectul-şef al proiectului, a condus o echipă de 200 de arhitecţi şi 20.000 de oameni care au lucrat la ridicarea clădirii. Pe verticală se disting trei registre, care corespund totodată unor zone funcţionale distincte. În formă de piramidă fără vârf (au fost probate câteva cupole, idee la care s-a renunţat), palatul are aproximativ 1.000 de încăperi, dintre care 440 de birouri, peste 30 săli şi saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte, restul fiind camere de deservire.

Clădirea este lungă de 270 m, lată de 240 m, cu o înălţime de 86 m peste nivelul 0 (12 etaje) şi o adâncime de 92 m (8 niveluri subterane) cu o suprafaţă construită de 66.000 mp.

Şi acum, ţineţi-vă bine, urmează lista câtorva materiale folosite: 1.000.000 m3 de marmură, 5.500 de tone de ciment, 7.000 de tone de oţel, 20.000 de tone de nisip, 1.000 de tone de bazalt, 900.000 m3 de esenţe de lemn, 3.500 de tone de cristal, 200.000 m3 de sticlă, 2.800 candelabre, 220.000 m2 de covoare, 3.500 m2 de piele. Cele mai importante săli: Sala Unirii (cea mai mare – 2.200 mp ) Sala N. Bălcescu, Sala A.I. Cuza (cu ieşire spre balconul dinspre Piaţa Constituţiei), Sala Ion I.C. Brătianu, Sala Drepturilor Omului, Sala C.A. Rosetti. Concepute în diferite stiluri arhitecturale, sunt împodobite de lucrări aparţinând unor maeştri autohtoni ca Margareta Sterian, Vasile Celmare, Marin David, Ovidiu Moga etc. Aripa de vest, parţial aripa estică, şi subsolul de la nivelul 3 în jos nu sunt terminate încă. Poate fi vizitat şi, credeţi-mă, merită văzut.

RECORDURI ÎN GUINESS BOOK
Palatul Parlamentului are o suprafaţă totală de 330.000 de metri pătraţi, fiind astfel cea mai mare clădire administrativă civilă din lume. E pe locul 2 în lume, după clădirea Pentagonului. Din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m3 ai săi, se află pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic.

Pentru comparaţie putem spune că palatul depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops. Palatul Parlamentului este şi cea mai scumpă clădire administrativă din lume, cea mai recentă estimare (din 2006) fiind de aproximativ patru miliarde de dolari.

INSPIRAŢIE NORD-COREEANĂ
Început în "Epoca de Aur", proiectul Bucureşti a fost un proiect ambiţios al cuplului Ceauşescu, ca o replică a oraşului stat Phenian din Coreea de Nord. Cuprindea o serie de clădiri ca: Palatul Parlamentului – Casa Poporului, Ministerul Apărării Naţionale, Casa Radio – Muzeul Partidului Comunist Român, Hotelul Marriott – Casa de Oaspeţi, Casa Academiei Române, Parcul Izvor şi Bulevardul Unirii – Victoria Socialismului.

UŞI DE LA SESE SEKO
Dictatorul n-a precupeţit nimic, interioarele fiind de un lux ieşit din comun: scări imense de marmură, tavane cu dantelării de ornamente, mozaicuri deosebite, uşi bogat sculptate, şiruri de candelabre, lămpi din cristal, covoare executate special, mobilă pe măsura acestor frumuseţi etc. Toate materialele folosite sunt româneşti, cu excepţia uşilor de la Sala Unirea, care sunt de mahon, un cadou de la Mobutu Sese Seko.

Şantierul a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km2 din vechiul centru al Capitalei şi relocarea a peste 40.000 de oameni. S-au demolat, printre altele, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale, Stadionul Republica.