x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Pavaj colorat si afara, si inauntru

Pavaj colorat si afara, si inauntru

de Alexandra Teodor    |    17 Aug 2006   •   00:00
Pavaj colorat si afara, si inauntru
IN AER LIBER
Daca tot vorbeam intr-un articol anterior despre pavaje, recomandandu-va sa cautati si alte solutii in afara de clasicii "biscuiti", ar fi frumos din partea noastra sa va oferim si alternative. Iata o varianta si originala, si rezistenta

Pardoselile decorate pe care le vedeti in imagini sunt unul din elementele de mandrie ale hotelului Wynn din Las Vegas. Gustul americanilor pentru spectaculos este cunoscut, iar in nebunia de culori si amenajari din capitala jocurilor de noroc poti gasi cele mai extravagante lucruri. Daca imitatiile capodoperelor europene de acolo, (cum ar fi copii de canale si cladiri venetiene, sau lei gigantici auriti) frizeaza kitchul, exista totusi printre ele si multe detalii interesante…

…cum ar fi aceste pavaje. Sute de metri patrati sunt decorati cu motive vegetale foarte viu colorate. Dintr-o data coridoarele largi ies din anonimatul unor griuri sterse si reci. Observati faptul ca florile din pardoseala nu acopera totusi intreaga suprafata, ci sunt alternate de decorator cu zone destul de ample de nuante calme (alb si bej in cazul acesta). Astfel, ochiul nu este obosit de prea multe culori tari si forme ondulate.

Pentru realizarea unui segment de pavaj colorat e bine sa apelati fie la firme specializate, fie la un meserias care are experienta. Alegerea modelului si trasarea lui pe teren sunt elemente importante in obtinerea efectului dorit

EXTERIOR SI INTERIOR

Dupa cum se observa, aceasta solutie de decorare a fost folosita atat in spatiile interioare, in care ploaia sau inghetul nu ajung, cat si in zonele exterioare, unde factorii de agresiune sunt mai mari. Din fericire, tehnica mozaicului este extrem de fiabila pentru orice spatiu. Holul de la intrarea in locuinta, unde un covor se compromite rapid, bucataria si baile, aleea de acces intre poarta si casa, marginea piscinei toate acestea sunt locuri unde mozaicul se poate folosi cu succes.

MATERIALELE

Aceste decoratiuni sunt realizate in tehnica mozaicului, din piese mici, foarte viu colorate, si fixate pe o placa rezistenta (de obicei de beton). Pentru ca efectul decorativ sa fie maxim, trebuie respectate insa anumite "secrete". Rezultatul depinde in primul rand de calitatea pieselor de mozaic. Daca acestea au nuante tari, curate, desenul va fi foarte proaspat. De asemenea, luciul suprafetei va fi dat de materialul din care sunt fabricate placutele. Tot materialul este si cel care determina rezistenta lucrarii la abraziune (zgarieturi), soc termic sau decolorare. La realizarea unei astfel de lucrari se poate alege intre marmura, piatra, ceramica, portelan, sticla. Evident, piatra sau marmura vor oferi doar nuantele specifice (griuri, bejuri, negru, alburi nuantate, brunuri, etc.)

La acest hotel s-au folosit placute ceramice portelanate, alegandu-se doar nuantele dorite, din paletarul de culori aproape infinit. Si mozaicul vitrat (din sticla) este o solutie foarte buna, avand o rezistenta mare la uzura, paletare de culoare extrem de bogate si o stralucire aparte la anumite modele.

NU DOAR IN LAS VEGAS

In Romania se gasesc diversi producatori si importatori care ofera game variate de mozaic. De obicei il gasiti la showroom-urile de gresie si faianta, si tot de acolo puteti afla detalii exacte despre modul de aplicare si adezivii cei mai potriviti pentru fiecare tip in parte. Atentie la mesteri! Aplicarea ingrijita, fara goluri si umpluturi excesive de adeziv intre piese determina calitatea lucrarii. Desenul dorit trebuie sa arate perfect. Efectul estetic al combinatiilor ceramice, indiferent unde sunt montate, are un impact hotarator asupra privitorului
×