PLANTE DE INTERIOR
Un inlocuitor natural pentru aromele artificiale
Vom vorbi in continuare despre cateva dintre cele mai iubite plante parfumate de interior si va lasam pe dumneavoastra sa le alegeti pe acelea care va plac mai mult.
BOUVARDIA
Este o planta relativ noua si destul de rara in magazinele noastre. Atractia consta tocmai in parfumul delicat pe care il imprastie si in faptul ca florile sale pot fi de mai multe culori si forme. Simple sau duble, florile pot fi albe, roz, oranj sau rosii. Cea mai indragita varietate este, se pare, cea cu flori albe duble. In cazul ei, si parfumul este mai intens. Plantei ii plac expunerile bine luminate, dar fara soare direct in lunile de vara, si necesita o atentie deosebita in privinta udarii. Daca pamantul nu se pastreaza reavan in perioada de dezvoltare, florile se vor vesteji pe tije, iar sezonul va fi compromis. De obicei se planteaza mai multe exemplare in acelasi ghiveci pentru a se obtine un efect de tufa bogata. Dupa inflorire se recomanda ciupirea varfurilor. In acest fel, planta este stimulata sa se ramifice si va urma o noua inflorire.GARDENIA
Se spune despre Gardenia ca este una dintre cele mai pretentioase plante fata de conditiile de mediu. Dar, in mod surprinzator, multi incepatori in ale gradinaritului in interioare au avut rezultate foarte bune. Planta adora lumina naturala fara soare direct si stropirea periodica pe frunze pentru a creste umiditatea din jurul ei (UR peste 60%). Creste pana la 60 cm inaltime si este frumos ramificata. Florile albe emana un miros asemanator cu cel de iasomie. In perioada de formare a bobocilor, plantei nu trebuie sa i se schimbe locul. Florile trecute se indeparteaza pentru a da posibilitatea altora sa se formeze. Daca observati, mai ales iarna, ca se petrece clorozarea frunzelor este semn ca planta necesita chelati de fier. Din pacate, acestia nu sunt foarte accesibili, dar puteti compensa necesitatile plantei cu ingrasaminte pentru plante acidofile.Citește pe Antena3.ro
JASMIN
Este o liana care creste pana la 2-3 m, motiv pentru care necesita tutorare. Creste mult in fiecare sezon, asa ca primavara se aplica o taiere desupra a opt-zece noduri. Florile sunt stelate, albe si foarte atragatoare prin forma si parfum. Tolereaza atat expuneri insorite, cat si umbrite, cu conditia ca pamantul sa fie mereu reavan. In cazul acestei plante, temperatura optima este de 16-18 grade Celsius, moment in care are loc o explozie florala. Este posibil sa sufere un pic vara, cand este foarte cald. In sortimentul floral exista si Jasmin cu flori galbene, lipsite de parfum, cu flori albe, cu numar dublu de petale sau cu flori asemanaoare celor de bujor si de cativa centimetri in diametru.MURRAYA
Se spune despre ea in mai toata literatura de specialitate ca este o planta cu crestere lenta. Ei bine, veti fi surprinsi de viteza ei de crestere mai ales in anul doi si trei de vegetatie. Murraya infloreste chiar la cateva luni dupa ce planta a fost obtinuta din seminte si n-are mai mult de 10 cm inaltime. Pe masura ce planta creste si se ramifica, in sezonul de inflorire vor fi mai multe crengute invaluite in flori de un alb imaculat, usor cerate. Ii place caldura si lumina si, daca beneficiaza de ele, va inflori tot anul. Inclusiv in miezul iernii. Atunci cand vedeti ca se dezvolta rapid si formeaza boboci trebuie sa aveti grija s-o transplantati intr-un ghiveci mai mare si s-o udati mai abundent decat de obicei. In timp, tulpina se lemnifica si devine aproape alba, cu mici striatii. Dupa inflorire, Murraya formeaza fructe portocalii-rosiatice, care necesita cateva luni pana la maturizare. Cand fructul devine moale la atingere poate fi cules. I se indeparteaza invelisul exterior si se poate planta superficial. In acest fel se obtin noi plante.
|
SFAT
Alegerea unor plante parfumate pentru interiorul casei este, la urma urmei, o problema personala tinand de sensibiliatatea, stilul de viata si educatia fiecaruia dintre noi. Asadar, nu avem decat sa colindam magazinele specializate, sa alegem planta pe care o consideram cea mai potrivita si odata ajunsi acasa sa avem grija ca ea sa se dezvolte armonios, sa se simta bine si sa ne provoace bucuria asteptata |