x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Uimitoarea poveste a papucilor tociți ai Sfântului Spiridon

Uimitoarea poveste a papucilor tociți ai Sfântului Spiridon

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2023   •   20:45
Uimitoarea poveste a papucilor tociți ai Sfântului Spiridon
Sursa foto: doxologia.ro

Sfântul Spiridon mai este numit și "sfântul călător" întrucât papucii săi se uzează în fiecare an, deşi sunt înlocuiți la praznicul său, pe 12 decembrie.

Moaștele acestuia află într-o biserică din insula Corfu. Făcător de minuni încă din timpul vieții,  Sfântul este unul dintre cei mai cunoscuți și populari sfinți creștini. 

Biserica "Sfântul Spiridon – Nou" din București a primit în dar o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon.

Conform tradiției, în fiecare an, darul facerii de minuni al Sfântului și prezența sa constantă alături de cei care au nevoie de ajutorul lui sunt confirmate prin faptul că încălțămintea purtată de moaștele sale se uzează.

Potrivit confesiunilor credincioşilor şi ale preoţilor, Sfântul Spiridon iese din biserica din Corfu, unde sunt moaștele sale, și cutreieră lumea pentru a-i ajuta pe cei care îl cheamă în rugăciune. De aceea, el își tocește încălțările și trebuie să îi fie schimbate frecvent.

Întrucât papucii Sfântului se deteriorează frecvent, credincioșii din insula Corfu așază în fiecare an în picioarele sfântului o pereche nouă de papuci.

Uneori, când preotul încearcă să descuie racla pentru a lăsa credincioșii să sărute sfintele moaște, încuietoarea se deschide greu. Enoriaşii cred că acest lucru este posibil pentru că sfântul lipsește în acele clipe. Potrivit tradiției populare, sfântul Spiridon se află prin lume pentru a face o minune.

Persoanele care au văzut de aproape moaștele Sfântului Spiridon și au participat la schimbarea papucilor lui spun că pe picioarele sale se văd urmele lăsate de încălțăminte, așa cum se întâmplă oricărui om care merge mult pe jos.

Părintele Themistoklís Mourtzanós, epitrop arhieresc al Mitropoliei de Corfu afirmă, într-un interviu acordat postului de radio al Bisericii Greciei, că pielea tălpii piciorului Sfântului Spiridon nu este galbenă, ca a celor adormiți, ci albă, ca a celor vii, un semn  al lucrării lui Dumnezeu ce se săvârșește prin trupul Sfântului, potrivit doxologia.ro

×
Subiecte în articol: sfăntul spiridon papuci