Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pasionaţi de arhitectură, regii Prusiei, mai târziu împăraţi ai Germaniei, au transformat, de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, pădurile, dealurile, râurile şi lacurile din apropierea Berlinului într-o impresionantă curte imperială.
Vila, din antichitate pânå în perioada modernå (VII)
Pasionaţi de arhitectură, regii Prusiei, mai târziu împăraţi ai Germaniei, au transformat, de-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, pădurile, dealurile, râurile şi lacurile din apropierea Berlinului într-o impresionantă curte imperială. Începând din anul 1745, Fredrick al II-lea a etalat ostentativ noua putere a Prusiei, transformând Potsdam, un mic centru cunoscut atunci pentru producerea textilelor, într-un ansamblu arhitectural complex.
La jumătatea secolului al XIX-lea domeniul se întindea pe o suprafaţă de 290 de hectare, având palate, vile, cabane şi pavilioane cu fântâni în variate stiluri, Palatul Sanssouci cu grădinile sale terasate în stil francez fiind poate cel mai cunoscut. Mulţi arhitecţi germani celebri în epocă au fost implicaţi în diferite etape în amenajarea şi extinderea ansamblului arhitectural de la Potsdam, printre ei numărându-se: Georg Wenzeslaus von Knobelsdorff, Ludwig Persius, Karl Frederick Schinkel, F.A. Stüler sau Paul Schultze-Naumburg şi peisagişti precum Pierre Josef Lenné and Hermann von Pückler-Muskau.
Neoclasicismul
Cariera lui Karl Frederick Schinkel a coincis cu o perioadă de tranziţie în istoria arhitecturii. Elementele decorative nu mai erau considerate parte integrantă a concepţiei arhitecturale, ci simple accente pentru faţadele severe ale stilului neoclasic. Teatrul Naţional, construit între anii 1819-1823, Noua clădire a Gărzilor, astăzi memorialul victimelor celor două războaie mondiale, şi impunătorul Muzeu Vechi, care adăposteşte o impresionantă colecţie de artă greco-romană, ridicat între 1823-1830, situate pe Bulevardul Unter van Linden, principala arteră a Berlinului, sunt doar câteva din edificiile în stil neoclasic concepute de Schinkel. Acesta a lucrat şi pentru familia regală începând din anul 1809 până la sfârşitul vieţii sale şi, deşi nu a primit niciodată titlul de arhitect al Regelui, el a reconstruit, reamenajat multe dintre reşedinţele familiei regale a Prusiei.
Citește pe Antena3.ro
Vila în stil italian
În peisajul de la Potsdam, evocator pentru istoria arhitecturii din Germania, Karl Frederick Schinkel a realizat, de asemenea, mai multe clădiri. Vila prinţului Karl este situată pe Königstrasse, drumul spre Berlin, în apropierea Podului Glienicke. Iniţial clădirea a fost cabană de vânătoare a cancelarului Karl August von Hardenberg.
În 1823, după călătoria sa în Italia, prinţul Karl, cel mai tânăr dintre fiii lui Frederick William II, în vârstă de 21 de ani, pasionat colecţionar de antichităţi şi arheolog, îşi doreşte propria reşedinţă de vară în stil italian, iar proprietatea Glienicke cu parcul său amenajat în stil englez în 1816 de peisagistul Peter Josef Lenné, părea să se potrivească cerinţelor sale. Astfel, în 1825 încep lucrările de construcţie. Cu laturile dinspre sud-vest şi vest spre lac, are o splendidă vedere spre sud, unde se află Castelul Babelsberg, construit în 1833 tot de arhitectul Schinkel pentru fratele mai mare al prinţului Karl, Wilhelm, moştenitor al tronului şi viitor împărat.
La reşedinţa Glienicke, Schinkel a adus mai multe modificări atât exterioarelor, cât şi interioarelor, transformând o cabană într-o vilă neoclasică. Clădirea de proporţii reduse conferă peisajului înconjurător importanţa binemeritată. Pergolele simetrice, scările, curţile interioare, turnul, fragmentele din reliefuri antice încastrate aleatoriu în ziduri şi diferite pavilioane completau iluzia unei reşedinţe mediteraneene. Vila în stil italian era locuită doar în perioada verii, când clima din Germania era mai blândă.
Când proprietatea a revenit oraşului Berlin în 1934, nu mai avea mobilierul şi obiectele de valoare originale, care aparţineau descendenţilor. În urma celui de-al II-lea război, puţine dintre detaliile originale ale interioarelor s-au păstrat. Situată pe drumul spre Berlin, chiar în imediata apropiere a Podului Glienicke, graniţa bine păzită dintre Republica Democrată Germania şi Republica Federală Germania, vila a fost părăsită în timpul războiului rece. Podul din metal din prezent îl înlocuieşte pe cel din piatră conceput după planurile arhitectului Schinkel, ca parte a ansamblului din Glienicke.
Restaurare
La sfârşitul anilor 1980 au început complexe lucrări de restaurare atât a clădirilor, cât şi a parcului. Sub coordonarea lui Jürgen Julier, interioarele au fost reabilitate. O completă restaurare a interioarelor realizate de Karl Schinkel nu a fost posibilă şi nici dorită, întrucât începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost făcute modificări succesive. Totuşi la Glienicke au fost reamenajate salonul Roşu, care reprezenta camera principală a vilei, salonul Verde, dormitorul Turcoaz, Camera din marmură şi Biblioteca Albastră.
Portretele familiei regale a Prusiei, pereţii coloraţi ai încăperilor, candelabrele care strălucesc, colecţia de ceramică, şemineele din marmură şi piesele de mobilier aurit concepute după desenele lui Schinkel, aduse din alte palate, recreează în cele mai mici detalii atmosfera epocii. Atât parcul refăcut după planurile originale de către peisagistul Michael Seiler, cât şi interioarele vilei regale din Glienicke au fost redeschise publicului larg în anul 1995.
