x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Romanii intampina cu fast Craciunul

Romanii intampina cu fast Craciunul

de Catiusa Ivanov    |    22 Dec 2005   •   00:00
Romanii intampina cu fast Craciunul
OBICEIURI SI TRADITII
Despre traditiile folclorice de la noi

In preajma Sarbatorii Craciunului magia incepe sa prinda viata. Romanii, poate mai mult ca oricare alt popor, acorda acestei sarbatori o importanta aparte.

Sarbatoarea este pregatita de un post de 40 de zile in care oamenii isi purifica trupul si sufletul, pregatindu-se sa intampine Nasterea Domnului, prilej de mare bucurie. Pe perioada postului crestinii se duc la biserica, se spovedesc si se impartasesc, iar cu o saptamana inainte de Craciun preotul impreuna cu cativa copii umbla din casa in casa ca sa vesteasca Nasterea Domnului.

Cu o zi sau doua inaintea sarbatorii, gospodinele fac curat in casa si pregatesc cu migala bucatele traditionale. Mare zor pe ele in aceasta perioada, ca nu cumva Craciunul sa le prinda nepregatite crestineste, asa cum se cuvine!

COLINDE, COLINDE…


In mod traditional colindatorilor li se ofera mere, nuci, covrigi si felii de cozonac
In seara de Ajun, in case se pregatesc colacii, iar colindatorii merg din usa in usa sa vesteasca nasterea lui Iisus. Se spune ca originile colindatului se afla undeva in vremuri stravechi, cu mult inaintea Nasterii Domnului. Pe atunci se credea ca vorbele (cuvintele) au puteri magice si ceea ce ti se menea (ura) avea sa se indeplineasca in decursul anului viitor.

Traditia s-a pastrat, iar oamenii inca mai cred, ca ceea ce iti ureaza colindatorii in seara de Craciun se va intampla. Nu de alta, dar colindele lor iti vor tot binele din lume! (colindatorii ureaza viata lunga, spor in casa, sanatate).

Uratorii au obligatia (ritualic vorbind) sa colinde toate casele, fara a tine seama de cat de mult sau de cat de putin instariti ii sunt stapanii. Ei vor fi rasplatiti pentru urarile lor cu mere, colaci, nuci, precum si preparate din carne, in functie de zona in care colinda (Moldova, Maramures, Transilvania).
×