Santral Istanbul (I)

MUZEUL ENERGIEI, FOSTĂ CENTRALĂ ELECTRICĂ. Santral Istanbul reprezintă unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de reconversie a unui sit industrial din capitala Turciei. Fosta Centrală Electrică Silahtaraga, situată în districtul Eyup, în partea mai săracă şi conservatoare a oraşului, a fost transformată într-un centru cultural care reuneşte multiple funcţiuni publice: muzeul Energiei, muzeul de Artă Contemporană, o bibliotecă, diferite spaţii în care se desfăşoară activităţi artistice şi culturale contemporane, un amfiteatru, săli de concerte şi sediu al facultăţilor de Arte, de Ştiinţe şi de Comunicare ale Universităţii Bilgi Istanbul.

Santral Istanbul a fost conceput ca o platformă critică, interdisciplinară şi internaţională, care de altfel va avea un rol important în desfăşurarea evenimentelor din 2010, când Istanbul va fi alături de Pecs capitală culturală a Europei.

Proiectul de reconversie
În 2002, planul pentru dezvoltarea zonei al lui Oguz Özerden, fondatorul Universităţii Bilgi Istanbul, urmărea convertirea fostei uzine electrice în centru cultural complex. Doi ani mai târziu, s-a semnat contractul prin care se concesiona acestuia situl pentru următorii 20 de ani.

Proiectul de reconversie s-a realizat cu ajutorul unor instituţii publice, private şi a unor organizaţii nonguvernamentale. Parteneri în acest proiect sunt: Doguş Grup, Ciner Group, Siemens, Laureate Education Inc., Kale Group şi municipalitatea Istanbulului. Bugetul iniţial era estimat la 30 de milioane de dolari, costurile au depăşit în 2007 45 milioane de dolari, şi lucrările nu s-au încheiat.

Arhitectul Ihsan Bilgin, rectorul facultăţii de Arhitectură a Universităţii Bilgi, a coordonat întreg proiectul de reconversie, clădirea Bibliotecii aparţine arhitectului Nevzat Sayyn, iar cea a muzeului de Artă contemporană arhitectului Emre Arolat. Han Tümertekin este cel care a realizat reconversia uneia dintre fostele hale a motoarelor în Muzeul Energiei.

1910-1983
În 1910, Compania Electrică Ungară Ganz, sprijinită de Banque de Bruxelles şi de Banca Generală de Credit a Ungariei, a câştigat licitaţia pentru construirea primei uzine electrice la scară urbană din Imperiu şi a înfiinţat Compania de Electricitate Otomană, obţinând concesionarea pentru o perioadă de 50 de ani. Construită în zona Cornului de Aur, cea mai veche zonă îndustrială a Istanbulului, între râurile Kagithane şi Alibezkoy, aceasta a fost singura sursă de electricitate a oraşului între anii 1914-1952.

A început să funcţioneze la 11 februarie 1914. Electricitatea produsă de Centrala Silahtaraga era destinată exclusiv sistemului de transport al tramvaielor, ulterior fiind distribuită către Palatul sultanului şi către partea europeană a oraşului. În 1926, electricitatea ajunge în partea Anatoliană a Istanbulului. În 1937, statul a naţionalizat Compania Electrică, pe care a cedat-o municipalităţii la 1 iulie 1938. Din anul 1970, uzina a trecut în proprietatea Autorităţii Electrice de Stat.

Producţia a scăzut treptat din 1956 până în 1983, când Centrala Silahtaraga a fost închisă, întrucât funcţiona pe cărbuni, iar păstrarea ei în funcţiune nu mai era de mult timp rentabilă. A urmat o perioadă de 20 de ani în care a fost abandonată. În 1991 a fost înscrisă în lista monumentelor, având parte de protecţie specială, întrucât reprezintă unul dintre cele mai importante exemple ale patrimoniului industrial din Turcia. Situl conserva pe o suprafaţă de 118.000 metri pătraţi hale ale motoarelor şi ale boilerelor, clădiri administrative, reşedinţa directorului, locuinţe pentru muncitori şi depozite de cărbuni.

MUZEUL ENERGIEI
Prima hală, din cele două ale motoarelor, construită între 1913-1921, a fost transformată în muzeu al Energiei, care expune uriaşe turbine şi generatoare AEG, Brown Boveri, Siemens şi Thomson-Houston, care reprezentau componentele principale ale Centralei Electrice şi reflectă tehnologia acelor vremuri.

Prima senzaţie când intri este aceea de uimire, mai ales pentru cei nefamiliarizaţi cu domeniul tehnicii. Cele 4 generatoare par colosale, la fel şi valvele, armăturile, tuburile, ţevile, structurile din oţel, macaralele cu cârlige uriaşe care atârnă parcă uitate, tablourile de comandă şi panourile de monitorizare.

Între 2004-2007, această clădire a fost consolidată şi conservată. Primul pas în procesul de reconversie a fost îndepărtarea coroziunii, curăţarea turbinelor celor trei generatoare şi a altor utilaje care ruginiseră după oprirea producţiei de electricitate în 1983. Acestea au fost acoperite cu un strat protectiv de ceară, apoi turbinele şi generatoarele au fost reparate, cu excepţia turbinei generatorului 3, care a fost demontată când centrala a fost închisă.

Pereţii halei motoarelor au fost curăţaţi şi consolidaţi, iar degradările produse în timp au fost reparate utilizând metodele şi materiale începutului de secol XX. Consolidarea s-a realizat prin inserarea unor structuri de oţel în conformitate cu regulamentele de prevenire a cutremurelor. Structurile iniţiale de oţel sunt mai închise la culoare, cele noi fiind mai deschise, respectându-se  principiile de conservare a monumentelor. Geamurile ferestrelor au fost înlocuite, însă profilele originale din fier au fost refolosite. În timpul procesului de reconversie, azbestul, care izola instalaţiile şi ţevile care asigurau circulaţia apei şi a aburului, a fost înlăturat.

Arhitectul Han Tümertekin nu a făcut modificări majore în hala motoarelor, a inserat o scară modernă, rulantă, din sticlă. Pentru a avea o mai bună vedere de ansamblu a utilajelor din imensa hală, a fost concepută o pasarelă înălţată la 12 metri, care-i conduce pe vizitatori în Camera de Monitorizare. Pasarela este o structură din oţel, lemn şi sticlă.

CAMERA DE MONITORIZARE
A fost lăsată intactă: cu biroul de control imens în semicerc din mijlocul camerei, unde timp de 70 de ani inginerii şi tehnicienii au supravegheat producţia de electricitate şi distribuţia către districtele Istanbulului. În timpul procesului îndelungat şi meticulos de conservare, au fost localizate toate părţile lipsă sau deteriorate.

ZONA CU JOCURI
La parter, în semiîntuneric, sunt 22 de unităţi interactive unde vizitatorii pot atinge sute de volţi, creea sculpturi magnetice sau pot produce singuri energie devenind baterii. Oricine se poate juca un astfel de joc, face un experiment sau doar observa fluxurile de electricitate. Tot la parter este şi Camera Atelier, unde copiii pot face experimente ştiinţifice sau urma cursuri de artă.

OBIECTIVELE SANTRAL INSTANBUL:
Sunt creaţia, dialogul cultural şi interdisciplinaritatea, principii asemănătoare altor proiecte precum: “Friche de la Belle de Mai”, l’UfaFabrik din Berlin, Halles Shaerbeek din Bruxelles, “l’Usine” din Geneva, Bloom de Milan sau l’Atenaou popular din Barcelona. Santral are şi unele similarităţi cu proiectul Tate din Londra, întrucât încearcă să demareze şi o regenerare socială a zonelor industriale abandonate din jur. Ambiţii prea mari, afirmau scepticii în 2004. S-au înşelat, întrucât a fost inaugurat la 8 septembrie 2007. Astfel, o fostă uzină electrică a devenit un impresionant centru cultural. Moara Asan sau Uzina Filaret nu pot avea acelaşi viitor003F