MEREU VERDE!
Vedetele lunii si propuneri de aranjamente
MEREU VERDE!
Vedetele lunii si propuneri de aranjamente
Septembrie este o luna de tranzitie intre explozia florala a verii si ruginiul cald al toamnei. Asta inseamna ca ne putem bucura inca de nenumarate flori anuale aflate la final de sezon, de frumusetea multicolora a daliilor, de parfumul delicat al trandafirilor, de frunzisul interesant colorat si florile tubulare ale hostei (crinii de toamna) si, desigur, de crizantemele care ne vor insoti in aceasta toamna.
DALIILE
La noi in tara, daliile se dezvolta spectaculos mai ales in zona deluroasa si montana din cauza temperaturilor ceva mai scazute decat cele de la campie si a cantitatilor mai mari de apa din sol. Sunt foarte multe varietati - un motiv in plus sa spunem ca e greu sa alegem varietatea de care gradina noastra are nevoie. Sunt dalii inalte de numai 30 cm cu floare simpla care se planteaza cu succes in ghivece si jardiniere. Sunt dalii care cresc pana la 2 m si fac nenumarate flori cu tija lunga. Forma florii poate fi simpla, precum cea de margareta, dubla sau semidubla, cu marginea petalelor rotunjita, ascutita, dantelata. Culorile florilor variaza de la alb pana la grena foarte inchis, trecand prin roz, roscat, galbui sau combinatii parca pictate de un artist.Citește pe Antena3.ro
TRANDAFIRII
Ei vor continua sa infloreasca pana in noiembrie si uneori chiar mai mult, daca vremea nu este foarte rece. Trec usor peste geruri si rezista peste iarna chiar si la temperaturi surprinzator de scazute. Asta nu inseamna ca, daca dumneavoastra locuiti intr-o zona cu ierni foarte reci, ei nu au nevoie de protectie. Indepartati florile trecute, verificati-i de boli si daunatori, iar toamna tarziu aplicati straturi protectoare de frunze, paie sau folie. Nu-i tundeti foarte scurt, pentru a le oferi posibilitatea sa treaca mai usor peste iarna. Faceti tunderile corectoare in primavara.CRINII DE TOAMNA
CRIZANTEMELE
Ele sunt cu adevarat vedetele toamnei. Tufe in gradina, plante pitice in ghivece si jardiniere sau flori taiate in vase cu apa in casa, crizantemele ne invadeaza an de an. Ele sunt putin pretentioase, dar pot fi afectate de umiditatea prea ridicata sau prea scazuta. Varietatile cu tulpini inalte au de obicei nevoie de tutori ca sa poata creste drepte. Sunt crizanteme cu flori mici sau mari, cu inaltimi de diverse dimensiuni, cu o singura floare sau mai multe pe aceeasi tulpina etc. Iar din punct de vedere al culorilor, crizantemele sunt chiar impresionante: alb, maroniu, grena, galben, mov si chiar verde in cazul hibrizilor olandezi. Apreciate in mod deosebit in culturile orientale, dar si europene, crizantemele se folosesc in feng shui ca simbol al fericirii si implinirii.
|
SFAT
Sunt convinsa ca este suficient sa priviti imaginile alaturate si veti avea o multime de idei despre cum sa combinati plantele acestei perioade. Cosuletul de picnic poate deveni temporar masca pentru cateva ghivece cu crizanteme pitice, iar in ghivece de dimensiuni mai mari puteti sa alaturati crizanteme si ardei decorativ, hosta, rozmarin, cyclamen si ierburi decorative. Alegeti atent ghivecele masca si culoarea crizantemelor si sigur veti obtine un efect decorativ deosebit. |
|
|
||||
|