Iarba este verdele pămîntului. Este parte importantă din oxigenul nostru, hrana vietăţilor noastre, decorul nostru cel mai agreabil. Cîntată de poeţi, imortalizată pe pînza pictorilor, asociată cu marile competiţii sportive, iarba cea măruntă şi aparent insignifiantă a devenit atît de comună încît, unii, nici nu o mai bagă în seamă. Dar cîte lucruri ştim şi cîte nu despre iarbă?
Iarba este verdele pămîntului. Este parte importantă din oxigenul nostru, hrana vietăţilor noastre, decorul nostru cel mai agreabil. Cîntată de poeţi, imortalizată pe pînza pictorilor, asociată cu marile competiţii sportive, iarba cea măruntă şi aparent insignifiantă a devenit atît de comună încît, unii, nici nu o mai bagă în seamă. Dar cîte lucruri ştim şi cîte nu despre iarbă?
Familie şi terminologie
“Iarbă” este un cuvânt intrat în limbajul comun care defineşte o plantă vedre, monocotiledonată, din familia Gramineelor. Iarbă li se mai spune, generic, tuturor recoltelor, păşunilor şi terenurilor plantate, incluzînd culturile speciale, de la cele interzise de lege pînă la multe varietăţi pur decorative. Dacă aveţi curiozitatea să căutaţi definiţia din dicţionarele elevate veţi găsi cele mai surprinzătoare accepţiuni ale acestui cuvînt.
Pe lîngă numele dat tuturor erbaceelor anuale sau perene, cu părţi aeriene verzi, subţiri şi mlădioase o să găsiţi şi termeni precum iarba-broaştei, iarba-dracului, iarbă-creaţă, iarbă albastră, albă sau neagră şi cîte multe altele. Vă lăsăm plăcerea să le descoperiţi singuri tîlcul. Ca rădăcină etimologică interesantă vă voi spune numai că în engleză “grass” derivă din străvechiul “graes”, din aceeaşi familie de cuvinte cu “grow”. În română cuvântul vine din latinescul “herba”.
Importanţa terestră
Iarba şi plantele din aceeaşi familie sunt cele mai versatile forme de viaţă verde de pe pămînt. Plantele cu aceeaşi structură există de milioane şi milioane de ani, fiind hrană dinozaurilor din Cretacic. Ierburile s-au adaptat tuturor condiţiilor climaterice şi geologice, de la pădurile tropicale pînă la deşerturile cele mai uscate, de la înălţimile îngheţate ale munţilor pînă la întinsele cîmpii ale platformelor continentale.
Iarba este astăzi, fără nici un dubiu, cea mai răspândită plantă sălbatică de pe planeta Pămînt. Plantele din acestă familie au fost, sunt şi vor fi esenţiale şi pentru existenţa speciei umane. De la primele tehnologii de fabricare a hîrtiei, din plante înrudite (cu 2.400 de ani înainte de Hristos), pînă la miile de kilometri pătraţi destinate păşunatului pentru animalele domestice, iarba a însoţit destinul nostru şi a devenit indispensabilă supravieţuirii noastre ca specie.
Conotaţii psihologice
Toţi psihologii şi sociologii sunt absolut de acord asupra efectului benefic pe care priveliştea unei pajişti cu iarbă proaspăt înverzită o are asupra stării noastre de confort psihic. Atingerea cu talpa goală, rostogolirea întregului trup pe un tăpşan de iarbă, mirosul specific şi orice alt contact direct cu această plantă sunt trecute în categoria terapiilor recomandate oricărei fiinţe, fie ea om sau animal.
În anumite zone culturale de pe glob, pajiştea de iarbă din faţa casei este asociată cu responsabilitatea şi dreptul de proprietate şi există culturi care consideră iarba substanţa discretă a zeilor care ne-au creat şi ne supraveghează.
Iarba imaginară
Iarba a fost, este şi va fi sursă de inspiraţie pentru orice manifestare artistică. Forţa imaginativă a fiinţei umane a produs adevărate capodopere având drept subiect principal firavul fir de iarbă, de la luminozitatea muzicii vivaldiene, până la cele mai întunecate producţii din categoria horror. Marele Walt Whitman şi-a intitulat una din capodopere “Leaves of Grass” (“Fire de iarbă”), lăsîndu-ne să decidem dacă versurile lui sunt delicate şi fragile lame vegetale sau simplu material furajer. Iar expresia “iarba verde de acasă” a devenit, peste tot în lume, sinonimă cu iubirea pentru pămîntul în care avem rădăcinile.