Strada Franceză numărul 6

Starea actuală a majorităţii clădirilor-monument din centrul istoric al Bucureştiului reprezintă o consecinţă directă a regimului de proprietate şi a lipsei oricăror lucrări de întreţinere curentă

Agitaţia străzilor comerciale, precum Lipscani, Şelari, Ga­broveni, Covaci, Şepcari, Smârdan, Fran­ceză, definea pe vremuri Bu­cu­reştiul. “Fiecare casă era un magazin sau o instituţie, fiecare bărbat – un negustor, fiecare femeie – o vânzătoare, o casieriţă sau o patroană.” Spre deosebire de restul oraşului, unde la sfârşitul secolului al XIX-lea încă predominau gră­di­nile, aici clădirile erau înghesuite una lângă alta, aveau magazine cu vitrine generoase la parter şi locuinţe la etaje, întrucât reflectau stilul de viaţă al negustorilor.

De-a lungul Străzii Franceze, de la Hanul lui Manuc până la Calea Victoriei, întâlneai birturi, drogherii, hoteluri, croitori, pantofari, bijutieri, băcani, cofetari, cafegii, cojocari, tapiţeri, gravori şi ceasornicari. Concurenţa era mare, amândouă trotuarele fiind “tixite” cu magazine unde erai “poftit” de negustorii care îşi strigau marfa şi preţurile, întotdeauna negociabile.

Casa Isak Marcus

Cu tencuiala umflată şi cojită, cu elemente decorative ce se fărâmiţează şi acoperişul ruginit, imobilul de pe Strada Franceză nr. 6 nu şi-a pierdut încă farmecul. A fost construit în 1896 după planurile arhitectului A.I. Rosescu. Proprietarul, Isak Marcus, locuia la etaj şi probabil închiria anual magazinele şi restul încăperilor.

Clădirea, în formă de I, a fost ridicată pe un lot îngust, cu doar 6 metri des­chidere, între Străzile Franceză şi Filitti, fiind alcătuită din două corpuri: corp A, spre Strada Franceză nr. 6, şi corp B, spre Strada Filitti nr. 3, care comunică printr-o mică curte interioară, iar la etaje, printr-o pasarelă cu geamlâc. Are subsol, parter, două etaje şi mansardă.

Silueta zveltă şi bine proporţionată a faţadei dinspre Strada Franceză urmează liniile curbe şi rafinate ale eclectismului, pitorescul ei fiind sporit de situarea pe o parcelă îngustă. Arhitectul Rosescu a apelat la o abundenţă decorativă. Din păcate, vitrina parterului nu s-a menţinut în forma sa iniţială, dar poate fi refăcută după planurile de la Arhivele Naţionale. Ancadramentele ferestrelor şi elementele originale de feronerie ale balcoanelor şi ale uşii din lemn de la intrare sunt bogat ornamentate cu detalii vegetale, geometrice şi cu iniţialele I.M. ale proprietarului. Acoperişul înalt, din tablă de zinc ru­ginită, păstrează lucarnele elegante ce corespund fiecărei travee.

În interior, deşi deteriorate, sunt încă multe elemente tipice secolului al XIX-lea şi caracteristice zonei: pasarela cu geamlâc, luminatoare duble peste casa scării şi pod, scară circulară din lemn de stejar şi tâmplăria din lemn.

Sistemul constructiv este din zidărie portantă de cărămidă prelucrată industrial cu grosimi variabile, 70 cm la subsol, 56 cm la parter şi 42 cm la etaje. Are bolţi de cărămidă peste subsol, planşee şi grinzi de lemn la etaje prinse în şipci şi trestie tencuite cu var.

Locuinţă necorespunzåtoare

În prezent, subsolul şi podul nu sunt utilizate. La parter sunt amenajate spaţii comerciale. Etajul I este divizat în trei apartamente (două în corp A, unul în corp B), iar etajul II este compartimentat în două apartamente (unul în corp A, unul în corp B). Deşi camerele sunt mari, acestea nu oferă confortul necesar, întrucât modul de organizare nu funcţionează cores­punzător. Recompartimentarea interioară a spaţiului celor cinci locuinţe, realizată la mica înţelegere, este în defavoarea confortului locativ. În urma acestor divizări a apărut necesitatea unor do­tări suplimentare, spaţiile precum bucătăriile şi băile fiind ulterior improvizate. Modul de rezolvare al acestora a dus la degradări ale construcţiei şi ale instalaţiilor. Reţelele edilitare existente sunt vechi şi în prezent nu func­ţionează. În zonă nu există reţea termică, încălzirea se face cu sobe cu lemne. Instalaţiile electrice sunt im­provizate, iar apă curentă şi canalizare nu există de ani în şir.

În prezent

Starea actuală a clădirii-monument se datorează regimului de proprietate şi a lipsei oricăror lucrări de întreţinere curentă. La nivelul stabilităţii construc­ţiei nu sunt vizibile crăpături şi fisuri majore în zidărie sau bolţi. Faţadele prezintă modificări cromatice, eflorescenţe saline, dislocări, pete de rugină, tencuiala umflată şi fărâ­mi­ţa­rea detaliilor ornamentelor şi a profilelor.

Strada Franceză este un ansamblu arhitectural cu trăsături unitare. La nivel volumetric şi stilistic, clădirea de la numărul 6 fiind caracteristică zonei. Eventualele intervenţii de restaurare şi reabilitare trebuie să vizeze tipologia construcţiei, îmbu­nă­tăţirea calităţilor materialului istoric, acolo unde acesta a suferit alterări şi consolidarea în vederea reducerii riscului seismic. În rest este recomandată păstrarea, pe cât posibil, a materialelor originale şi respectarea tehnicii de construcţie. Bineînţeles, este de preferat o configuraţie spaţială apro­piată de cea iniţială, întrucât în timp nu s-au făcut modificări majore, păstrându-se atât forma în plan, cât şi funcţiunea iniţială.

Uliţa Franţuzească

Nu se cunoaşte exact când şi de ce strada a primit acest nume.

Poate era o modă, întrucât în epocă existau artere cu aceeaşi denumire la Iaşi şi la Galaţi. După războiul franco-prusac din 1870, acest nume începuse să stânjenească, de aceea municipalitatea a ales unul nou, Strada Franceză a devenit Carol, până în 1948.

La 1859

“Cu Dâmboviţa care iese din matcă în fiecare primăvară şi fără pavaje moder­ne, centrul are totuşi aspectul unui oraş, cu rezerva că nici o stradă nu este dreap­tă, şi fiecare construieşte după capul său, cu o fantezie străină de orice artă”, scria un călător străin la jumă­tatea secolului al XIX-lea. De altfel, fotografia din anul 1859 a pieţei Bisericii Sf. Dumi­tru confirmă această descriere. Însă trebuie să amintim că centrul istoric al Bucureştiului a suferit mai multe distrugeri cauzate de incendii, de cutremure şi de revărsări ale Dâmboviţei. Zona a fost afectată de incendiul din 1804, când au ars 2.000 de prăvălii şi Biserica “Sf. Dumitru”. De­vastator a fost însă incendiul din 1847, când întregul front stâng de clădiri al Str. Franceze dinspre Biserica “Sf. Dumitru” a luat foc. Conform listelor de păgubiţi, în această mahala au ars 16 case, 33 de prăvălii cu un cat, 51 fără cat, Hanul Chinopsi şi biserica.