Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noi le spunem roşii, aproape tot restul lumii tomate. Este o legumă din familia solanaceelor, rudă apropiată cu vânăta, cartoful, ardeiul iute şi… tutunul!
Povestea străveche şi valoarea actuală a acestei solanacee
Noi le spunem roşii, aproape tot restul lumii tomate. Este o legumă din familia solanaceelor, rudă apropiată cu vânăta, cartoful, ardeiul iute şi… tutunul! Este originară din zona centramericană, foarte răspândită din Mexic până în Peru. Cuvântul tomato derivă, de altfel, din tomatl, aşa cum este denumită în dialectul Nahuatl. Este o plantă perenă, dar în climatul temperat creşte anual, atingând de obicei o înălţime de 1-3 metri, pe o tulpină lemnoasă destul de fragilă, dar care se poate căţăra, acoperind alte plante. Denumirea ştiinţifică este lycopersicum (piersica lupului) sau lycocarpum (fructul lupului).
Contribuţie spaniolă
Cei care au cercetat istoria acestei plante sunt de acord, aproape în unanimitate, că varietăţi sălbatice de tomate creşteau pe colinele peruane, de unde au fost reluate şi “domesticite” de crescători mexicani. Fără nici un dubiu, colonizarea spaniolă a avut un rol esenţial în răspândirea globală, sămânţa de roşii fiind dusă mai întâi în tot bazinul Caraibelor, apoi în Filipine, de unde s-a răspândit cu repeziciune pe continentul asiatic. Evident, spaniolii au adus tomatele şi în Europa, unde acestea s-au acomodat imediat la clima mediteraneeană şi există dovezi că erau folosite drept hrană încă din anii 1600. Cea dintâi carte de bucate în care apar roşiile a fost publicată în 1692, la Napoli, iar autorul propunea reţete culinare de sorginte spaniolă.
Citește pe Antena3.ro
Anglia şi America de Nord
Interesant este faptul că planta a apărut târziu în Anglia şi în coloniile ei nordice, iar într-un Herbal, publicat în anii 1600, se recunoştea că legume este consumată în Spania şi Italia, dar se susţinea că ea este otrăvitoare. Din acest motiv, britanicii au început să mănânce roşii abia o sută de ani mai târziu… În epoca victoriană, tomatele au atins totuşi în Anglia producţii-record, mai cu seamă în sere, în regiunea Worthing. În ultimele două decenii, industria britanică de prelucrare a roşiilor a fost decimată de concurenţa spaniolă şi italiană din cauza preţurilor foarte scăzute.
Cea mai veche referire a cultivării tomatei pe pământ nord-american datează din 1710, când botanistul William Salmon raporta cultivarea lor în zona care este azi Carolina de Sud, unde puteau fi aduse din Caraibe. Planta s-a răspândit greu, probabil sub influenţa ideii că este otrăvitoare, deşi oameni educaţi, cum a fost Thomas Jefferson, care mâncase tomate la Paris, aduceau seminţe în America. O vreme îndeajuns de îndelungată, americanii needucaţi au cultivat tomatele în principal pentru efectul lor decorativ.
Peste tot în lume
Sub diverse forme, tomatele sunt consumate astăzi peste tot în lume, iar specialiştii susţin că pentru fiinţa umană ele sunt benefice în primul rând în funcţionarea cordului. De asemenea, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi din natură (lycopenul), prezent în roşiile gătite, este recomandat în prevenirea cancerului de prostată. Deşi din punct de vedere botanic roşia este un fruct, ea e trecută de e nutriţionişti în categoria legumelor excepţional de hrănitoare. Roşiile sunt intens folosite în bucătăriile mediteraneene şi ale orientului mijlociu, pentru că aciditatea ei ridicată scoate la iveală şi alte gusturi, complementare.
Tot datorită acidităţii specifice poate fi cu uşurinţă prelucrată şi transformată în sosuri sau paste conservate. Primul care a produs conserve de roşii a fost americanul Harrison Woodhull Crosby, din New Jersey. Nu uitaţi nici sucul de roşii, o băutură cu remarcabile calităţi nutritive, folosită ca răcoritoare, dar şi în cocteiluri celebre.
Varietăţi cultivate
În lume există un număr impresionant de varietăţi de roşii cultivate pentru mai multe scopuri. Unele varietăţi sunt destinate consumului direct, altele pentru reţetele culinare ale marilor consumatori, unele pentru prelucrare industrială, altele chiar pentru scopuri decorative.
Forme şi culori
Varietăţile cele mai cunoscute sunt în general împărţite după formă sau după culoare. Roşiile rotunde şi cele lunguieţe sunt cele mai răspândite. Culoarea specifică e, la rândul ei, majoritară, dar există şi varietăţi de roşii de culoare galbenă, vineţie sau verde-gălbui la fel de apreciate.
