x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Tot ce-i trebuie unei familii

Tot ce-i trebuie unei familii

de Adela Parvu    |    03 Noi 2005   •   00:00
Tot ce-i trebuie unei familii
ARHITECTURA PENTRU FAMILIE
Cine doreste sa aiba propria sa casa de lemn o poate avea in varianta personalizata. Cele mai multe case din lemn sunt mai ieftine si datorita costului redus necesar proiectarii. Si asta pentru ca, de regula, firmele specializate in constructii din lemn au cateva proiecte standardizate pe care le adapteaza foarte putin (culoare si materiale diferite pentru fatade exterioare; modificari in compartimentarea interioara). Dar atunci cand un client doreste un proiect cu totul nou poate sa apeleze la arhitectii firmelor care construiesc casele din lemn sau la birourile de arhitectura.

Casa prezentata a fost conceputa de arhitectul Nicus Iliopolos si executata de Bianca International.

ARHITECTURA SIMETRICA

Locuinta este destinata unei familii cu trei copii mici. Arhitectul a prevazut ca cele doua niveluri ale casei, respectiv parter si mansarda, sa fie bine impartite si suficient de generoase pentru toti membrii familiei. Ca aspect exterior, casa este frumos proportionata. Fatadele au ferestrele dispuse simetric, ceea ce imprima senzatia de armonie. Pentru a nu parea banala, arhitectul a proiectat casa cu terasa la intrarea principala, balcoane la mansarda si ferestre evidentiate discret in volumetrie pentru zona de zi. Este o casa care place tocmai pentru ca totul este bine aranjat si grupat. Imaginea exterioara sugereaza un aer de familie vesela si datorita combinatiei de nuante alese. Alternanta de alb si verde subliniaza simetria constructiei.

Un alt element important in exteriorul ingrijit al casei il reprezinta acoperisul. Panta pronuntata a acestuia face ca invelitoarea sa fie vizibila in cea mai mare parte. De aceea, arhitectul a avut in vedere solutia unei invelitori estetice de culoare verde Tegola, asortata finisajelor fatadelor. Catre fatada vizibila la strada volumetria superioara este dinamizata printr-o aripa orientata perpendicular pe acoperis. Astfel ca acesta este unul in patru ape, alungand senzatia de monotonie si simetrie prea calculata a exteriorului.

DETALII TEHNICE

Fundatia casei a fost construita in asa masura, incat sa permita amenajarea unui beci. Soclul casei este mai inalt, deoarece casa, fiind ridicata in zona de munte, trebuia protejata de eventualele depuneri masive de zapada. Si asta in conditiile in care pe dinafara este imbracata cu lambriuri din lemn vopsite. Structura casei este integral din lemn, iar peretii sunt panouri tip sandvis. La interiorul panourilor exista un strat izolator de vata minerala. La exterior, peretii sunt hidroizolati cu un strat de membrana bituminata, iar spre interior sunt dispuse bariere de vapori pentru prevenirea formarii condensului.

IMPARTIRE LA INTERIOR
Desi este o locuinta permanenta, proprietarii au decis ca interiorul sa fie cald, placut, finisat cat mai mult cu lemn. De aici si atmosfera de camin primitor. Lemnul domina nu numai pardoselile, ci si peretii. Structura din lemn a permis compartimentarea in functie de dorintele beneficiarilor. Astfel, la parter, de la intrarea in casa exista un hol mic (foto jos). In stanga acestuia se desfasoara camera de zi (22 mp), in dreapta sufrageria (12 mp), urmata de bucatarie si camara (11 mp) si un grup sanitar. In fata deschiderii holului este scara interioara. Practic, aceasta este configurata in centrul casei, de jur imprejur fiind dispuse celelalte incaperi. La mansarda sunt: dormitorul matrimonial (20 mp) cu dressing separat (5,5 mp), alte doua dormitoare (12,5 mp si 10,5 mp), un birou (12 mp) si o baie (8 mp).

Suprafata utila a casei este in total, cu tot cu terase si balcoane, de circa 190 mp, iar cea construita, de 204 mp.

FOTO: Bianca International
×
Subiecte în articol: casa lemn casei