Un pictor pentru care gestul este mai tare decAt culoarea

Pentru Emanoil Mazilu, pictura este o frenezie. O reinterpretare fabuloasa a clasicismului, pe care poate l-am uitat cam prea repede, si o invitatie la a privi mai atent in jurul nostru, adica acolo unde se afla forma, culoarea si viata

Pictorul pe care vi-l propun azi este surprinzator pentru felul in care stie sa se uite in urma la clasici. Ba mai mult decat atat, mult mai mult, stie sa se uite catre timpurile in care omul a inceput sa picteze, adica sa reproduca gesturi si semne de culoare din jurul sau.

PICTURA DIN PESTERI

Emanoil Mazilu te duce cu gandul la picturile rupestre, la felul in care animalele si plantele se catarau pe peretii pesterilor pentru a da siguranta si bucurie omului care incerca sa treaca spre civilizatie.

Opera sa este una de esenta primordiala, felul in care vede si reproduce lumea trimitandu-te la spatii largi, putin populate, unde fiecare faptura sau floare isi are locul bine definit intr-o lume aflata ea insasi pe cale de definire. Nu prea e loc de simboluri aici, contururile si atitudinile sunt clare, transparente, descriptive.

O femeie asezata lasciv undeva, in Eden, asteptand parca sa fie pacalita de Adam, intr-o interesanta inversare de roluri biblice. Un animal contorsionat in saltul impus de imprejurari, dar controlat de inteligenta si tehnica umana. Un amestec de culoare prohibita sau prohibitiva de la care poti la fel de bine sa nu mai astepti nimic sau sa te astepti la orice. Toate aceste elemente se asaza pe panza invelite in culori care te acapareaza pentru a te cuceri si de care cu greu te lasi despartit.

COMPUS SI DESCOMPUS

Totul pare compus cu migala pentru a fi apoi descompus si recompus in alte tipare, intr-o infinitate de variante identice si totusi diferite. Pictura ramane in plan, ea aproape nu are si nu sugereaza cea de-a treia dimensiune, este o intindere a realitatii pe panza, o realitate peste care a trecut un tavalug imprimandu-i conturul.

Uitandu-te la tablourile lui Mazilu ai impresia ca rasfoiesti un ierbar, pe paginile caruia au fost fixate forme si culori a ceva foarte cunoscut, foarte apropiat. Pe acolo se mai intampla sa fi fost surprinsa si toata mesageria de gesturi a tot ceea ce e viu si expresiv pe pamant, gesturi pe care le poti numai inregistra fugitiv, fara sa le imiti sau sa le mai reproduci, intrucat asta nu ar avea nici un sens.

Pana si grupurile de fiinte umane par "lipite" definitiv in acest ierbar, neputinta lor de a se mai misca de acolo fiind evidenta si definitiva.

OMUL SI CALUL

O alta viziune asupra valorii estetice si interpretarii motivului cabalin in arta. Calul este supus in toata splendoarea sa puterii omului. Al acelui om care l-a imblanzit pentru a-i exploata toate minunatele calitati, dar care il si iubeste si il protejeaza. Omul si calul devin o singura, inseparabila fiinta, miscarile lor se armonizeaza pentru saltul peste timp, peste orice timp. Saltul acesta are si o indicibila spectaculozitate, dar are si acel sambure de concentrare, de efort suprem care il innobileaza. Intre spectacolul din manej, trecerea obstacolului intr-o cursa nebuna sau asaltul asupra unui dusman invizibil, acest salt poate deveni model de unitate intre doua fiinte dumnezeiesti.

CULOAREA SI PARFUMUL

Floarea nu este un simplu segment vegetal asezat intr-o glastra. Pe langa culoare si forma, ea trimite efluvii, parfumuri care pot si ele capata contur, pot lasa chiar si urme materiale, pot impresiona simturile noastre vizuale sau tactile. Este extrem de rara aceasta sensibilitate plastica si cu atat mai impresionanta cu cat ea trece de bariera rationalului, patrunzand in zonele obscure ale constiintei privitorului. O descompunere aproape totala, in care sunt angrenate toate simturile pentru a intari efectul de melancolie profunda pe care a mizat pictorul.

PERSONAJE STINGHERE

In general, personajele lui Mazilu sunt fiinte stinghere, aflate parca intamplator impreuna, adunate din "filme" diferite si puse sa se alature in marele ocean de gesturi si atitudini umane. Ele nu comunica decat si exclusiv prin simpla prezenta, avand unele fata de celelalte atitudini mai degraba pasive si informative: acesta sunt eu cu toate cele ce-mi apartin acum si aici. Nici ura excesiva, dar nici bucurie debordanta nu par sa le anime, fiind in fond numai niste umbre relativ tragice ale devenirii noastre.