x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Unde reconditionam mobilierul vechi?

Unde reconditionam mobilierul vechi?

de Catiusa Ivanov    |    01 Dec 2005   •   00:00
Unde reconditionam mobilierul vechi?

Cu toate ca obiectele vechi sunt valoroase si pot aduce la comercializare sume destul de importante, oamenii nu prea se inghesuie sa le restaureze. Aceasta atitudine ar putea fi motivata de lipsa informarii in acest domeniu

Multi nu stiu ca mobilierul si obiectele vechi pot fi valoroase. Cei care banuiesc faptul ca aceste lucruri reprezinta o potentiala valoare nu au habar cui sa se adreseze pentru a le evalua.

Iar la reconditionarea lor nici nu se gandesc pe motiv ca ar costa mult si renunta inainte de a cere informatii unei persoane avizate, respectiv unui evaluator de arta sau unui restaurator.

EVALUAREA MOBILIERULUI

Un obiect, o piesa sau un set complet de mobila merita restaurate daca sunt intr-adevar valoroase. Reconstituirea si revigorarea unui lucru vechi presupune o investitie serioasa. De aceea, evaluarea trebuie sa constituie primul pas si se face de catre un specialist. Trebuie sa stiti ca fiecarei perioade culturale ii corespunde un anumit stil de mobilier (secolelor XIV-XVII le corespunde stilul renascentist/florentin, secolelor XVII-XVIII le corespunde barocul, in secolul XIX avem mobila Bidermaier). In functie de stilul caruia ii apartine piesa de mobilier se poate spune perioada de timp in care a fost facuta. Deci, se determina varsta ei si locul unde a fost manufacturata. Vechimea si numarul de exemplare conteaza in pretul final de vanzare a obiectului. Spre exemplu, cu cat sunt mai putine piese dintr-un anumit tip de mobilier, cu atat sunt mai valoroase si mai cautate, pentru ca sunt rare. Pe vremuri, astfel de mobile erau executate in ateliere renumite, de multe ori corelate cu diverse case regale europene.

Daca vindeti obiectele inainte de a la restaura, chiar daca sunt raritati, riscati sa pierdeti bani buni. Pe de alta parte, exista si reversul medaliei: daca sunt incorect restaurate, valoarea lor scade dramatic. De aici rezulta clar atentia pe care trebuie sa o acordati etapelor necesare pentru restaurarea unui obiect vechi si deosebit.

UNDE RECONDITIONAM MOBILIERUL VECHI?

Ateliere de reconditionat mobila sunt din ce in ce mai putine. Doamna Roxana Teodorescu, directoarea Muzeului de Arta din Bucuresti, spune ca spre aceasta profesie se indreapta din ce in ce mai putini tineri. Acest lucru ar putea fi motivat de faptul ca studiile necesare se intind pe o perioada lunga de timp, iar satisfactiile financiare apar si ele, implicit, mai tarziu. Aproape in orice oras mare puteti gasi ateliere unde se pot restaura obiectele vechi, multe dintre acestea apartinand de Uniunea Artistilor Plastici. E suficient sa cereti detalii de la filiala locala a UAP. In caz contrar, puteti gasi local firme specializate in acest domeniu.

Atelierul Danart de pe Strada Sandu Aldea Constantin nr. 73 este unul apreciat pentru profesionistii care lucreaza aici. Acest atelier evalueaza si restaureaza piese de mobilier, tablouri si icoane, indiferent de vechimea acestora. Obiectele trebuie transportate la atelier de catre client. In unele cazuri, atelierul poate asigura transportul contra cost.

Restaurarea obiectului poate dura de la o saptamana pana la cateva luni, in functie de cat de deteriorat este si de cat de greu se gasesc materialele necesare reconditionarii.

Pretul se stabileste in functie de costul materialelor utilizate la restaurare si de manopera, dupa cum sustin expertii atelierului.

In Craiova, firma Panther, care se ocupa atat cu restaurarea obiectelor de arta vechi, cat si cu comercializarea lor. Aici se restaureaza piese de mobilier, dar si tablouri, ceasuri si statuete din lemn. Costurile orientative de restaurare variaza intre 500.000 lei si 9.000.000 lei, in functie de cat de deteriorat este obiectul. Timpul necesar restaurarii variaza in functie de gradul de deteriorare a obiectului, dar si de numarul comenzilor pe care le are de onorat firma, conform reprezentantilor acesteia.

Pentru reconditionarea mobilierului vechi care are in componenta metale va puteti adresa firmei Dacland din Bucuresti. Aici se restaureaza vitralii, obiecte vechi din metal (statuete din bronz, ceainice, sfesnice), mobilier care are in componenta metal, obiecte de cult, dar se fac si reproduceri dupa obiecte vechi (icoane, vitralii, obiecte de cult). Conform specialistilor firmei, atat pretul, cat si durata executarii lucrarii depind de gradul de deteriorare a obiectului.

CU PATIMA

Multi cred ca e suficient ca mobila sa fie invechita pentru a incepe demersurile de valorificare a ei. Ca in orice alt domeniu artistic, chiar si cand vine vorba de mobila, exista falsuri. Mobila veche se distinge prin cateva semne. Astfel, lemnul se inchide la culoare, se umfla si se deterioreaza usor la extremitati o data cu trecerea timpului; straturile de lac care il acopera se matizeaza. De asemenea, sunt prezente in multe cazuri gaurile lasate de carii. De regula, aceste semne sunt interpretate de evaluatori, care le folosesc in determinarea varstei mobilierului. Dar nu intotdeauna acestea indica in mod sigur ca ar fi vorba de niste piese autentice, valoroase.

Falsurile reprezinta o problema pentru persoanele care cumpara obiecte de arta, deoarece multe piese sunt foarte bine executate, inclusiv in privinta imbatranirii lemnului. Atunci cand doriti sa cumparati sau sa vindeti o piesa de mobilier, este bine sa consultati o persoana specializata.

DIFERENTE DINTRE FALS SI ORIGINAL

Reconditionarea obiectelor trebuie facuta de un specialist in domeniu deoarece, daca nu este facuta corespunzator, obiectul se poate descalifica
Sunt cateva indicii care va ajuta sa deosebiti un fals de un obiect autentic. Intotdeauna stilul piesei de mobilier trebuie sa coincida cu perioada in care a fost facuta piesa respectiva. Spre exemplu, nu poate fi autentica o piesa florentina care a fost facuta acum 100 de ani, pentru ca ea trebuie sa aiba cel putin 300 de ani. E o mare diferenta intre o piesa autentica si una reprodusa in stilul consacrat intr-o anumita perioada de timp. De aici rezulta multe confuzii.

Semnatura sau pansonul maestrului care a realizat piesa este intotdeauna o marca a originalitatii. Atentie, deoarece sunt piese de mobilier care sunt originale, dar a caror semnatura se afla in locuri ascunse (sub un blat) sau s-a sters din cauza trecerii timpului. Deci chiar si acest lucru poate fi speculat pana la urma de falsificatori.

Asadar, apelati intotdeauna la experti si cereti certificate de autenticitate ale obiectelor in urma examinarii acestora.

CAT DUREAZA RESTAURAREA
Durata reconditionarii poate dura o saptamana sau un an. Atat materialele necesare restaurarii cat si profesionistii se gasesc greu. Spre exemplu, sunt foarte putini sculptorii care pot executa cu maiestrie reconstituirea detaliilor ornamentale de pe piesele de mobilier. Pretul reconditionarii este influentat atat de manopera, cat si de costul materialelor. Valoarea economica a obiectului nu are relevanta asupra pretului reconditionarii. Spre exemplu, daca la o piesa care costa 10 euro s-a muncit la fel de mult ca la o piesa care costa 1.000 de euro, iar materialele folosite sunt identice, preturile cerute pentru restaurarea obiectelor vor fi identice.

ATENTIE LA RESTAURATORI!
Daca se restaureaza necorespunzator o piesa se poate descalifica, iar din punct de vedere financiar poate sa-i scada pana la de cinci-sase ori valoarea, mai ales daca este un lucru foarte vechi si s-au deteriorat detaliile specifice (amanuntele care indica vechimea piesei). Inainte de a incredinta piesa unui restaurator este bine sa-i cereti documente care ii atesta pregatirea profesionala (trebuie sa fie absolventul unei scoli de arta si sa fie specializat in restaurarea mobilierului). Directorul tehnic Aurelian Galie de la Asociatia Restauratorilor din cadrul Uniunii Artistilor Plastici sustine ca restauratorii ar trebui sa aiba obligatoriu studii universitare de profil.

foto: DAN MARINESCU
×
Subiecte în articol: vechi piesa mobilier