Vila, din antichitate până în perioada modernă (I) - Misterele nedezlegate ale oraşului Pompei

Începând din antichitate şi continuând până în perioada moder­nă, vila elegantă, spaţioasă, în­con­jurată de o grădină fastuos amenajată a reprezentat prin excelenţă reşe­dinţa nobiliară secundară.

Începând din antichitate şi continuând până în perioada moder­nă, vila elegantă, spaţioasă, în­con­jurată de o grădină fastuos amenajată a reprezentat prin excelenţă reşe­dinţa nobiliară secundară. Transpunând în forme arhitecturale mentalitatea fiecărei perioade istorice, aceste clădiri fascinează prin vanitatea şi fastul ostentativ al proprietarilor lor.

Vila Misterelor din Pompei, vila lui Ha­drian de lângă Tivoli, vila Im­perială Al­­bani din Pesaro, vila Lante din Bagna­ia, vila Rotonda din apro­pie­rea Vicenţei, vila Aldobrandini din Frascatti, Micul Trianon de la Versailles, re­şedinţa Syon din Middlesex, vila Mon­ti­cello din Charlottesville, reşedinţa re­ga­lă din Glie­­ni­cke, lângă Berlin, vila Kar­ma din Montreux sau vila Savoye din Poissy sunt doar câteva remarcabile exemple care au influenţat de-a lungul timpului peisajul arhitectural şi asupra cărora ne vom opri atenţia în articolele ce vor urma.

Vila romană

Erupţia Vezuviului a acoperit în nu­mai câteva ore oraşele Pompei, Hercula­num, Stabiae şi vilele din vecinătate, ofe­rindu-ne astăzi posibilitatea de a în­ţe­lege şi reconstitui parţial civilizaţia Ro­mei antice, încremenită în secolul de aur al imperiului.

Citește pe Antena3.ro

De ce se vinde o casă cu etaj și două dormitoare cu numai 1 euro, în Anglia

Încă din antichitate locuitorii bogaţi ai Romei preferau să îşi petreacă iarna în reşedinţele situate de-a lungul golfu­lui oraşului Napoli şi a coastei Amalfi. O demonstrează cele peste 100 de vile des­co­perite în zona vezuviană. Acestea erau con­fortabile, chiar luxoase, deşi nu aveau aproape deloc ferestre şi rareori erau încălzite. Aceste reşedinţe cu ve­dere la mare adăposteau colecţii ulu­i­toa­re de artă, fresce şi mozaicuri.

Vila Misterelor

Situată în afara zidurilor oraşului Pompei, în secolul II î.Hr, clădirea pre­zin­tă mai multe etape de construcţie, tre­când prin variate renovări în secolul I î.Hr. şi după cutremurul din 62 d.Hr., când devine fermă. Ultimii proprietari fiind familia Istacidi.

A fost descoperită întâmplător în 1909-1910 de proprietarul terenului de atunci, care a fost ulterior expropriat. Arheologul Amedeo Maiuri fiind cel care a condus săpăturile arheologice între anii 1929-1930. În urma cercetărilor au fost descoperite multe unelte agricole,  ceramică şi o presă de struguri, în pivniţă, dar deloc obiecte de lux.

Situl a necesitat consolidarea elementelor structurale, zona depen­din­ţe­l­or fiind complet reconstruită. Vila Misterelor păstrează toate elementele deco­rative originale, spre deosebire de alte reşedinţe unde frescele şi mozaicurile autentice au fost desprinse şi expuse la Muzeul din Napoli, fiind înlocuite în sit cu o copie. Descoperite târziu, mozaicu­rile şi frescele vilei au putut fi riguros conservate şi restaurate in situ.

Interioarele

Mai multe camere ale vilei au pictate pe pereţi fresce de o valoare deosebită, care demonstrează stilul de viaţă luxos, rafinamentul ostentativ şi vanita­tea proprietarilor. Decorurile scenice au conotaţii sacre sau idilice oferind, pro­babil o evadare din mono­tonia zilnică. 

Decoraţia interioarelor nu este uniformă, întrucât reflectă variatele destinaţii ale încăperilor şi diferitele faze de renovare ale reşedinţei. În tablinium, cameră publică situată între ­atrium şi peristil, principiile simetriei domină atât compoziţia decoraţiei, cât şi structura interioară a scenelor în­ca­drate de coloane şi alte elemente or­na­men­tale. Pe fundalul negru al pereţilor apar în centru motive rafinate, de in­fluenţă egipteană. Mult mai valoroase sunt însă frescele pictate în al de-al doilea stil, păstrate de proprietari în triclinium, după reamenajarea întregii reşedinţe, în urma cutremurului din 62 d.Hr.

Fresca Misterelor

În triclinium, sala de luat masa, tema decorativă a Misterelor ocupă toţi pereţii camerei. Cele 10 scene, pictate la jumătatea secolului I î.Hr, simbolizează pro­babil iniţierea femeii în tainele căsătoriei.

Fresca este tratată într-o manieră clasică, de inspiraţie greacă, contri­buţia artistului anonim constând în armonizarea tehnicii cu gustul epocii. Figuri umane se succed divinităţilor Dionis şi Ariadna, Pan şi Aura, într-un ciclu pictural, care începe de lângă uşă. Personajele sunt înfăţişate aproape în mărime naturală.

Dintre cele zece scene, ea a sacrificiului este singura care a suferit degradări extinse. De altfel, expu­ne­rea la lumina naturală asigură deteriorarea lentă a calităţilor picturii, iar schimbările de temperatură determină fărmiţarea şi dezintegrarea zidăriei, degradări ce sunt irever­sibile.

Datorită numărului foarte mare de turişti şi a lucrărilor necesare de restaurare, atât situl arheologic de la Pompei, cât şi cel de la Herculanum sunt mai puţin accesibile turiştilor. În prezent se mai poate vizita doar o treime, faţă de acum 50 de ani.

Perfecţiunea, rafinamentul compo­ziţiei, talentul şi îndemânarea ar­tiştilor romani sunt cunoscute datorită abundenţei vestigiilor din oraşele acoperite de Vezuviu în anul 79. Vila Misterelor este unul dintre cele mai bune exemple ale

artei Romei antice, fiind o reşedinţă nobiliară suburbană, care îmbină luxul cu exigenţele practice ale unei ferme.