x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber CASTIGATOR iUmor 2018: Delia dezvăluie cum o impresionează un concurent la Marea Finală ”iUmor”

CASTIGATOR iUmor 2018: Delia dezvăluie cum o impresionează un concurent la Marea Finală ”iUmor”

27 Mai 2018   •   20:17
CASTIGATOR iUmor 2018: Delia dezvăluie cum o impresionează un concurent la Marea Finală ”iUmor”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Marele câștigător ”iUmor” din acest sezon are doar 18 ani și a fost preferatul juraților, dar și al telespectatorilor! Andrei Cojocaru, ultimul concurent al serii, a intrat pe scenă cu același entuziasm care i-a cucerit pe cei trei jurați în etapa audițiilor. ”Știe să scrie și dă dovadă de foarte mult talent”, a apreciat Cheloo prestația lui Andrei. Mai mult, acesta a reușit să atragă și atenția celorlalți finaliști, care au avut emoții bine întemeiate înainte de a vedea numărul din finală al lui Cojocaru. Trei voturi fără emoții a reușit însă să obțină Andrei Cojocaru, dar și toate laudele celor prezenți. ”Mi se pare că textul acesta a fost mai amuzant decât tot ce am auzit în ultimele ore”, a spus Cheloo. Telespectatorii au fost cei care au decis că Andrei are toate calitățile pentru a merita marele premiu în valoare de 20.000 de euro. Cei patru câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea) și Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea).  

 

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al cincilea sezon. În această seară, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul ”iUmor” din acest sezon!

De-a lungul acestui sezon, nu doar concurenții, ci și cei trei jurați au avut parte de momente memorabile! 

După cinci sezoane la pupitrul de jurat ”iUmor”, Delia spune că a început să simtă un concurent încă de când pune piciorul pe scenă. ”Mi se pare că acești concurenți buni au o aură. De când intră pe scenă, te conving doar prin apariție, e dragoste la prima vedere”, spune artista, care în acest sezon a avut ocazia de a-și descoperi mai multe abilități cu ajutorul numerelor prezentate de concurenți. ”Eu sunt foarte mândră de capacitățile mele. Descopăr că pot să arunc cuțite, am descoperit în vacanță, că știu să trag cu arcul senzațional de bine, și cu arma mă descurc! Am niște abilități fantastice de băiețel”, a spus mai Delia.

 Astăzi, 27 mai, de la ora 20.00, în marea finală, românii vor afla cine este câștigătorul din acest sezon! Irinel și Diana, Andrei Gîrjob, Sevi și Francesca, Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mirela Buhuș, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru, Cătă Dum și Dan Țuțu sunt cei care se luptă de această dată pentru marele premiu. Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare dintre câștigătorii celor 11 ediții își va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați. În seara difuzării marii finale, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin  SMS la 1313 (numai în reţelele mobile VODAFONE, ORANGE, TELEKOM) marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

×
Subiecte în articol: finala iumor