x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar 7 metode simple pentru desfacerea capacului unui borcan

7 metode simple pentru desfacerea capacului unui borcan

de Redacția Jurnalul    |    16 Mai 2024   •   22:45
7 metode simple pentru desfacerea capacului unui borcan

Uneori, capacul unui borcan îți poate da bătăi de cap pentru că nu poți să-l desfaci. Există însă câteva metode simple și rapide să-l faci să cedeze.

Iată câteva metode pentru a desface capacul unui borcan:

1. Cauciuc

Tot ce trebuie să faci este să îmbunătățești aderența. Pentru aceasta ai nevoie de o bucată de cauciuc. Poți să folosești mănuși sau orice altă variantă.

2. Cuțit

Ca să scoți mai ușor capacul unui borcan trebuie să introduci puțin aer în spațiul dintre borcan și capac.

Poți face acest lucru răsturnând borcanul cu susul în jos și, cu foarte multă atenție, introdu vârful unui cuțit în acel spațiu.

Apoi mișcă-l, astfel încât să intre aer. Însă poate fi necesar să repeți această mișcare în mai multe locuri de-a lungul capacului.

Îți trebuie multă atenție pentru că lama poate aluneca. Ar fi bine să folosești un cuțit cu lamă mai mică pentru a avea mai multă stabilitate, potrivit Parade.com.

3. Deschizător de sticle 

 Poate merge și cu un deschizător de sticle, mai ales dacă ai unul potrivit. Vei avea nevoie de unul cu două cleme mai ascuțite în formă de U.

Pentru a deschide borcanul, pune deschizătorul de sticle sub capacul borcanului,  apoi începe cu grijă să-l tragi cu grijă în sus.

După ce auzi un mic pocnet, oprește-te. Încearcă să scoți capacul. Dacă nu cedează, repetă procedura.

4. Ține borcanul sub jet de apă fierbinte

Apa fierbinte de la robinet va încălzi capacul suficient încât să se extindă puțin. Nu trebuie să ții capacul mai mult de 30 de secunde.

O altă variantă este să pui apă fierbinte și să așezi borcanul cu capul în jos pentru câteva secunde.

Această metodă funcționează mai ales la borcanele cu alimente dulci sau siropoase, cum ar fi mierea, melasa sau dulceața, care au fost deja deschise, dar s-au blocat când lichidul lipicios s-a întărit în interiorul capacului.

5. Deschizător de borcane

Poate fi util să ai în casă un astfel de instrument mai ales dacă suferi de afecțiuni fizice care te fac să îți pierzi forța din mâini. Găsești deschizătoare de borcane în supermarketuri, în magazine destinate produselor pentru casă sau online.

6. Lovește borcanul

Lovirea borcanului poate genera suficientă forță pentru a slăbi capacul și a-ți permite să-l răsucești. Ai însă grijă să nu-l spargi.  

Răstoarnă borcanul la un unghi de 45°, ținându-l cu mâna nedominantă

Folosește palma celeilalte mâini pentru a lovi fundul borcanului. Trebuie să faci acest lucru cu destulă putere pentru a împinge conținutul astfel încât să crească presiunea asupra capacului.

Dacă ți se pare prea complicată această metodă, poți să lovești ușor, dar ferm borcanul de blatul din bucătărie sau de masă. Lovește-l în locul unde capacul și borcanul se unesc. Poți înfășura borcanul într-un prosop pentru a evita orice pericol.

7. Perforează capacul

Aceasta este o metodă oarecum extremă care ar trebui folosită cu prudență. Vei avea nevoie de un obiect ascuțit cu care să înțepi capacul pentru ca aerul să pătrundă în borcan. În felul aceasta se eliberează presiunea nu te lăsa să te bucuri de murăturile preferate.

Poți da gaură în capac folosind fie un tirbușon, fie un cui și un ciocan, potrivit hellotaste.ro.

×
Subiecte în articol: capac borcan