Adrian Trandafir: "Oriunde ajung, îmi place să merg printre oameni, ei sunt oglinda locurilor"

Important în viaţă nu este ce vezi, ci cu ce ramâi după ce vezi şi mai zic faptul că o ţară nu o cunoşti stând la un hotel cu multe stele, ci cunoscându-i oamenii, cultura, obiceiurile, citind şi învaţând din ceea ce vezi. Important pentru un om este sa aibă o călătorie prin viaţă si dincolo de ea cu mintea deschisă şi cu sufletul luminat...

● Pentru că vorbim despre călătorii şi nu neaparat despre vacanţe, trebuie să spunem că acest interviu este înregistrat în timpul unei călătorii-turneu.
● Toată viaţa mea a fost o călătorie în sensul că dacă îi mulţumesc lui Dumnezeu - şi am să-i mulţumesc pentru multe - este pentru faptul că datorită meseriei am vazut aproape toată lumea, mai puţin Japonia, Antarctica  şi alte cateva locuri...
Dar să ştii, important în viaţă nu este ce vezi, ci cu ce ramai după ce vezi si mai zic faptul că o ţară nu o cunoşti stând la un hotel cu multe stele, ci cunoscându-i oamenii, cultura, obiceiurile, citind şi învăţând din ceea ce vezi.

● Călătoriile profesionale te ajută mai mult să înţelegi?
● Să ştii că au un revers pe care nu-l doresc nimănui în sensul că toata lumea zice "ce bine e de tine, pleci într-un turneu - este excepţional!", dar nu-i chiar aşa: în turneu vedem aeroportul, microbuzul, motelul, te duci în oraşul în care joci, bagaje, pune decorul, spectacolul, autostrada, iar motelul şi aşa mai departe. În schimb, avem o meserie în care, dacă în turneu este armonie şi suntem ca într-o familie, poate fi placut oricând iar Dumnezeu mi-a facut un mare cadou dându-mi doar colective de actori şi prieteni cu care m-am simţit foarte bine, într-o armonie perfectă.
 
● Cred că de cele mai multe ori v-aţi petrecut ziua de naştere pe scenă...
● Pe scenă - bineinţeles - şi să-ţi spun ceva: e mare lucru ca artistul să se simta iubit în timpul vieţii, că degeaba eşti preţuit după moarte. Eu sunt iubită şi simt o mare bucurie...

● Poate fi privit spectacolul de teatru ca o foarte scurtă şi intensă vacanţă...psihică?
● Nu neapărat vacaţă ci mai degrabă incursiune, e ca o explorare, ca un drum al cunoaşterii. Fiecare personaj este un drum. Pentru că mie imi plac foarte mult oamenii, florile, animalele, dacă te uiţi în fotografiile călătoriilor mele în Australia, Coreea, Vietnam, Singapore, Turcia, America, ele sunt cu oameni, cu copii, cu flori - nu cu locuri. Ştii, atunci când vezi o construcţie nu te gândeşti imediat la Dumnezeu, dar când vezi o floare sau un om sau un animal - lucruri care nu pot fi explicate - atunci te gândeşti imediat la El.

● Cum reuşiţi să strecuraţi vacanţele într-un program atât de încarcat?
● În prima parte a carierei mele nu am avut vacanţe, am muncit tot timpul. Pe urmă am împletit utilul cu plăcutul, adică vacanţa cu munca iar in ultima perioadă, acum, când nu ştiu câte vacanţe o să mai am (râde), mă gândesc din ce în ce mai mult la lucrul ăsta. Stau şi-l întreb câteodată pe soţul meu, Bogdan: "Ce să ne mai dorim?" iar el spune un lucru foarte frumos: "Imi doresc să fim din ce în ce mai mult împreună, noi şi copiii". Iar în nebunia asta a timpurilor - vezi cum e, alergăm, ne zbatem - ne gândim din ce în ce mai mult şi mai serios la vacanţe. Uite, deja ne-am luat bilete pentru Turcia, unde mergem în fiecare vară cu Maria-Speranţa pentru ca ea este încă mică, are 10 ani.
Îmi place Turcia, totul este all inclusive acolo, mă relaxez şi n-am telefonul deschis şi-mi place... şi pe urmă mai avem şi porţiuni de viaţa şi de timp în care mergem prin România - că trebuie ca Maria-Speranţa şi Ştefan să-şi cunoască ţara. Pe urmă mai avem o vacanţă în care vedem o ţară mai îndepărtată, cum a fost în Vietnam. Zic mereu că trebuie să vedem acum locurile îndepărtate pentru că, pe masură ce îmbătrânim, n-o sa mai avem bani şi ne permitem locurile mai apropiate de casă (râde).
Încerc pe cât posibil să am familia aproape, să vină şi ei cu mine. Uite, pentru că-i weekend şi pentru că eu sunt plecată tot weekendul ăsta, soţul meu şi Maria-Speranţa vin la Galaţi, apoi mergem împreună la Constanţa, unde am spectacol, apoi ne întoarcem împreună. Încercam să fim cât mai mult timp împreună pentru că, vezi tu, copiii cresc şi-şi vor lua zborul spre destinaţii necunoscute (râde).
Despre mine zic aşa: n-am fost un copil bun, n-am fost o mama bună, n-am fost o noră bună, nu cred c-am fost o soţie bună, dar voi fi o bunică excepţională.
De ce? Pentru că din toate călătoriile astea mi-am facut lăzi de zestre cu amintiri pe care pot să le spun oricând nepoţilor mei. Am avut şi călătorii de 5 stele, dar să ştii că sunt genul de om care ştie să călătorească şi să se bucure de locurile respective cu foarte puţini bani sau aproape deloc. Mă bucur de orice, oricând, pentru că în viaţă nu este important ce ai, ci pe cine ai.

● Apropo de călătorii şi de copiii dvs., ce invaţă ei dintr-un astfel de stil de viaţă? Le deschide apetitul pentru cunoaştere? Îi invaţă anumite lecţii?
● Sigur că da! Diferenţa între copiii mei este de 10 ani, practic sunt din 2 generaţii diferite, însă sunt sigură că cei 7 ani de acasă şi statul aproape de ei au avut un rost. Copiii mei sunt fericiţi pentru că nu facem excursii pentru shopping. Cel mai important pentru mine este să mă documentez şi să-i învaţ multe lucruri - cum a fost, de exemplu, la Oslo: am descoperit oraşul împreună şi am învaţat cu ei despre fiecare monument sau colţişor pe care am vrut să-l vedem. Copiilor trebuie sa le deschizi sufletul, mintea şi dorinţa de a cunoaşte şi de a şti cât mai multe lucruri.

● Cum v-aţi promova locurile natale sau ţara dacă aţi fi ghid turistic? Ce aţi sfătui un calator străin?
● Uite, când am fost în India, toată lumea îmi zicea: "o, ai fost în India, dar ce ţara plină de mizerie..." dar pe mine nu m-a întrebat nimeni despre lucrurile excepţionale pe care le-am vazut acolo... Oamenii sunt mult mai curioşi dacă le zici despre sărăcie sau lucruri rele. Eu zic asa: dacă un om vrea sa cunoască o ţară neştiută de el, atunci o va vedea exact aşa cum îşi propune sa o vadă.
Dacă priveşti România numai prin prisma existenţei ţiganilor şi a copiiilor străzii - numai asta o să vezi, dar dacă-ţi ridici puţin privirea şi vezi Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Satului, şi cunoşti despre Eminescu şi vezi Ateneul Român, şi cunoşti oameni şi le înţelegi mentalitatea - asta o să şi vezi. Pune un străin să deguste din bucatele noastre şi să stea într-o casa sănătoasă de ţaran român - ei, să ştii că îşi schimbă imediat în bine părerea despre România.
Îţi dau un exemplu: soţul meu a facut nişte cursuri la Londra şi a stat în cameră cu un grec şcolit la New York. Ei, când a aflat că stă cu un român, grecul a fost foarte deranjat şi a cerut să fie schimbat într-o altă cameră. Nu s-a putut şi a trebuit să stea cu Bogdan; după ce l-a cunoscut şi l-a descoperit pe Bogdan al meu - care este un tip absolut exceţional - şi prin el ţara noastră, grecul a devenit foarte interesat să cunoască România, ţara despre care auzise numai de rău.
A putut să vină în România doar 3 zile şi-am hotărât ca-n alea 3 zile să-i schimbăm total părerea. I-am facut o zi de Bucureşti în care a vazut Ateneul, a mâncat la Caru' cu bere, i-am explicat ce înseamnă Stavropoleos l-am dus peste tot...I-am arătat până şi Ferentariul ca să vadă diferenţa. A doua zi l-am dus la Braşov, la Sinaia, a văzut Castelul Peleş, Pelişorul, am dormit la Bran - şi nu în condiţii de super stele, nu, nu - am mâncat cu el bucate tradţionale, n-am vrut să cosmetizăm România, am zis să o vadă aşa cum e. Pe urmă l-am dus la Tulcea şi în Delta Dunării iar la sfârşit, la plecare, i-am facut cadou o icoană. A plecat plângând şi am rămas prieteni pe viaţă. A zis că dacă e să-şi facă luna de miere, aici o va face, în România. Şi n-am apucat să-l ducem în Maramureş, şi-n multe alte locuri minunate din ţara asta...N-ai nevoie de mult timp să cunoşti nişte locuri, îţi trebuie doar deschidere şi dorinţa de a vrea să ţi se întâmple.
În Vietnam am fost cazată în cele mai luxoase hoteluri, absolut impecabile. Ei bine, în fiecare seară ieşeam din resort şi mergeam pe stradă şi mâncam cu oamenii obişnuiţi, stăteam de vorbă cu ei - am fost fericită, atât de fericită... Eu sunt un om simplu, sunt Taur cu Capricorn şi sunt legată de pământ, de oameni, de flori.
Sunt lucruri pe care nu le-am inţeles, dar pe urmă m-am dus, am mai citit, m-am mai gândit la ele...De exemplu, nu înţelegeam de ce, datorită sărăciei, oamenii din India au devenit mai smeriţi, mai luminaţi. Oamenii de acolo au o relaţie specială cu Cel de Sus şi, deşi săraci, sunt foarte cinstiţi. Uite...am uitat un inel cu diamant într-un târg, mi-a fost adus şi n-au vrut să accepte nimic în schimb. La noi e invers, sărăcia ne-a înrăit, ne-a facut să devenim de neimaginat. Acelaşi inel mi-a fost furat în ţară, dintr-o cabină de la teatru...
Să-ţi mai spun o întâmplare excepţională - tot din India. Croşetasem o faţă de masă timp de 9 luni şi-am uitat-o într-un parc, nu ştiu care parc zic, undeva unde am jucat. Ambasadorul nostru acolo zice "o să se găseasă, stai linştită..." iar mie-mi părea rău de alea 9 luni în care am lucrat la ea. După o lună de zile mi-a venit un pachet la teatru: Adriana Trandafir - Teatrul Odeon - România (pe vremea aia eram la Odeon) şi mi-a venit înapoi faţa de masă, îţi dai seama? Şi noi spunem despre India că-i o ţară aşa şi pe dincolo - dar uită-te ce descoperi acolo...
Pe de altă parte mă bucur ca românii ies din ţară, că văd lumea, că înţeleg lucruri şi aduc o parte din obiceiurile bune înapoi, acasă. Mie personal îmi place să cunosc oameni, să le spun despre ţara mea, despre locuri şi cred că noi, actorii, suntem printre cei mai buni ambasadori ai României în lume. Si-mi place chestia asta...

● Şi vă mai place ceva: bucătăria...sunteţi la a treia carte de bucate.
● M-ai atins aici, bravo (râde cu poftă). Pe unde mă duc, am un carneţel şi, indiferent de limba vorbită, mă înţeleg cu oamenii de acolo şi iau reţete, apoi încerc să le adaptez aici, în ţară.

● Apropo de India, mai există vreun loc în lumea asta care v-a ramas aşa de mult în suflet?
Iubesc, de exemplu, Argentina, făra să o fi văzut până acum. Mi-a placut foarte mult Sicilia, cu italienii ăia simpli, săraci şi demni. Mi-a plăcut şi în Coreea. Îmi plac sătucurile sau micile porturi din Grecia, îmi plac leandrii. Îmi place Delta noastră, la Mila 35, este un loc fantastic. Oriunde ajung, îmi place să merg printre oameni, ei sunt oglinda locurilor. Îmi place să ştiu - cu cât ştiu mai multe despre un loc, cu atât mă bucur mai mult de el.
În altă ordine de idei, am văzut Marea Barieră de Corali - este extraordinară - este un ecosistem absolut curat, apoi mă gândesc la câte peturi rămân în urma excursioniştilor noştri pe Cheile Bicazului sau câtă mizerie rămâne în pădurile noastre după ce se iese la iarbă verde...dar dacă aceşti oameni vor merge în locuri în care îţi este ruşine să arunci chiştocul de ţigară pe jos, atunci cu siguranţa vor învăţa că nici aici, în ţara lor, nu e bine ce fac.
E păcat, avem o ţară aşa frumoasă, atâtea locuri minunate, e păcat ca oamenii să n-o păstreze curată.
Ţara ta este ca şi camera ta, este ca şi dormitorul tau...

● Mulţumim frumos şi călătorie placută!
● Ştii cum e? Important pentru un om este sa aibă o călătorie prin viaţă şi dincolo de ea cu mintea deschisă şi cu sufletul luminat...

Text preluat de pe www.zodiac-travel.ro