x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Al doilea "Minister al Hranei"

Al doilea "Minister al Hranei"

de Tudor Cires    |    Simona Lazar    |    11 Oct 2009   •   00:00
Al doilea "Minister al Hranei"

Experimentul lui Jamie Oliver "Ministry of Food" - care a fost o mare reuşită la Rotherham, în ciuda acelor adversităţi de care pomeneam - continuă.

Până la sfârşitul acestui an, se va înfiinţa un al doilea centru "Ministry of Food", la Bradford, pentru a ajuta oamenii să înveţe să gătească cu produse locale şi sezoniere, să pună în valoare gastronomia locală şi să reitereze tradiţiile culinare ale zonei. Consiliul din Bradford a primit 80.000 de lire de la Guvernul Local Yorkshire şi Humber pentru a face centrul de mâncat sănătos din John Street - cel de-al doilea din ţară a - iar Consiliul a fost de acord să mai dea 120.000 de lire pentru cheltuielile anuale. Vor mai ajuta şi alţi parteneri, cum ar fi NHS Bradford şi colegiile Airedale şi Bradford.

După succesul de la Rotherham, politicienii din Bradford sunt "de partea lui" încă de la început. Liderul Consiliului, Coun Kris Hopkins, a declarat: "L-am întâlnit pe Jamie anul trecut, când a pus bazele primului «Ministry of Food» de la Rotherham şi chiar i-a inspirat pe oameni să înceapă să gătească, le-a schimbat în întregime perspectiva şi stilul de viaţă. A făcut o demonstraţie «Dă mai departe!» unui grup de adolescenţi, la unul dintre centrele noastre pentru o viaţă sănătoasă, iar copiii pur şi simplu l-au îndrăgit. Café West din Allerton încă mai face aceste demonstraţii, chiar şi după un an, iar tinerii dau mai departe ceea ce învaţă".

Pe site-ul său oficial www.jamieoliver.com, declara cu privire la această nouă etapă a proiectului "Ministry of Food": "Sunt sigur că centrul Ministry of Food va avea un impact puternic în district şi tot ceea ce se poate face pentru a îmbunătăţi sănătatea locuitorilor şi a combate obezitatea este binevenit. Voi ajuta la îmbunătăţirea aspiraţiilor, tehnicilor şi prin intermediul cursurilor voi contribui la regenerarea districtului. (...) Este o veste fantastică faptul că Consiliul din Bradford a agreat ideea înfiinţării Ministry of Food în acest frumos oraş.

Astfel, se va continua succesul din Rotherham, care mi-a dovedit că sunt sute şi mii de oameni de-a lungul Marii Britanii care vor cu disperare să înveţe să gătească, dar care nu au avut niciodată această şansă. Acum Bradford a făcut un mare pas înainte şi sper că oamenii buni din Bradford şi din zonele învecinate vor înţelege că Ministry of Food este locul unde se vor simţi bineveniţi că vor primi oricând un sfat legat de mâncare şi în acelaşi timp vor învăţa să pregătească preparate delicioase."

×