Aşteptare şi tartă

O ÎNCĂNTARE  •  SATISFACE TOATE GUSTURILE
Un moment cumplit este cel al aşteptării. Nu putea suferi nici cuvântul. Toată viaţa a aşteptat. Fiecare realizare trebuia aşteptată. Sufletul îi era plin de aşteptări.

După telefonul primit n-a mai putut adormi. O bucurie imensă o năpădise şi grămezi de planuri i se aşterneau în faţa ochilor. Nu mai ştia cu ce să înceapă. Dorea să-i facă o primire cât mai plăcută, cât mai aproape de sufletul ei. O cunoştea atât de bine şi-i simţea dorinţele, încât aproape că trăiau aceleaşi momente. Acum, tensiunea revederii era atât de intensă, încât o debusola.

Se scutură ca de o povară şi se îndreptă către bucătărie. Ciudat, parcă nu o mai dureau picioarele, nici şoldurile! Şi de ce a intrat în bucătărie? A! Da, acum s-au lămurit lucrurile! Ştia ce-şi dorea copila ei! Copila ei… Ce dacă avea 30 de ani? Ce dacă avea, probabil, riduri? Era copila ei! Copila pe care n-o mai văzuse de şase ani! Doar în poze… şi la telefon… Mâinile-i tremurau şi lacrimile o podidiră la fel de liniştite şi de grele ca în ultimii ani. Scoase din sacul adânc al sufletului un petic de aşteptare. Altul. Cât mai era? Doar câteva ore şi avea să mângâie odorul, care n-a dezamăgit-o niciodată. Îşi reveni. Deci la treabă! Încinse cuptorul şi montă în formă blatul de tartă cumpărat ieri. Curăţă merele, le făcu feliuţe subţiri, aşa cum îi plăceau ei. Înţepă blatul şi începu să le pună pe el, una peste alta, sub formă de solzi de peşte, încet, cu grijă, prelungind cât mai mult montarea lor, aşa, ca o mângâiere… După ultima feliuţă, turnă câteva linguri de dulceaţă de vişine şi băgă tarta la cuptor. Într-o jumătate de oră, în bucătărie, plutea mirosul dulce-acrişor al tartei pe care o scosese din cuptor. Luă din dulap platoul pe care montă o hârtie dantelată, pentru prăjituri, păstrată de la o cutie cu biscuiţi pe care i-o trimisese fata acum trei ani. Aşeză tarta peste hârtie şi fu mulţumită de rezultat. Scoase farfurica, ceşcuţa de cafea şi vasul pentru lapte. Le potrivi pe masă, mai puse şi câteva mere şi, mulţumită de rezultat, se aşeză pe scaun, rezemată de dulap, aşteptând.

Cu mâinile în poală, cu privirile pierdute deasupra platoului cu tartă, o năpădiră amintiri vechi de 30 de ani. Firul lor se depăna lin şi nici nu dorea să le oprească sau să le grăbească mersul. Le făcea tovarăşe la aşteptarea ei. Pe rând… primul scâncet, primii paşi, la… creşă, la grădiniţă, prima zi de şcoală, apoi la liceu? Aşteptări la facultate. Apoi plecarea, cu lacrimile şi aşteptarea… şase ani!

"Şase ani!?", auzi o voce pe care nu şi-o recunoştea. Se îndreptă de spatele care părea de plumb şi se duse la uşă, răsuci cheia, ca să fie mai uşor de deschis. Apoi se aşază la loc, pe scaun, aşteptând…