x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Aurul olimpic si sampania

Aurul olimpic si sampania

28 Aug 2004   •   00:00

Bucuria pe care ne-au adus-o gimnastele noastre atinge cote atat de inalte incat, pe parcursul unui an, putine alte evenimente reusesc s-o egaleze.

CATALIN PADURARU - Vinexpert
Victoria obtinuta de aceste fete minunate este asumata de catre toti romanii. In sfarsit am putut vedea o realizare romaneasca stropita cu sampanie.
Si, de asta data, cand spun sampanie nu mai sunt la limita legalului. Au curs valuri din cea mai buna champagne si nu ca de obicei, spumoase ieftine sau bauturi tip sampanie.

Cineva a avut puterea sa convinga ca aurul nu se potriveste cu bautura second quality.
Acest exemplu ar trebui sa dea de gandit multora dintre cei care au atins succesul profesional sau in afaceri si continua sa achizitioneze vi-nuri ca si cum ar fi la prima leafa de controlor pe tramvai. Cand vezi ditamai "Gip"-ul cu portbagajul ticsit cu vinuri la pet, te intrebi daca posesorul acestuia il si merita.

Nu putem gandi imaginea sarbatoririi campioanelor olimpice cu "strugurel" si "zmeurel", nu? Pastrand raportul, invingatorii pe plan social ar trebui sa-si asorteze vinul pe masura reusitei lor si, macar din considerente umanitare, sa lase vinurile ieftine celor care nu-si pot permite mai mult.
Oricum, Olimpiada este pana la urma si o scoala de modele - nu de moda, ci de viata - , iar fericirea fetelor ar trebui sa ne contamineze pe toti.
Trebuie doar sa urmam aceiasi pasi: munca, ambitie, rabdare, succes si… sampanie.
Neaparat in aceasta ordine!

×
Subiecte în articol: gastronomie