x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Avatar: Pandora

Avatar: Pandora

de Maria Belu    |    04 Mar 2010   •   00:00
Avatar: Pandora
Sursa foto: /cinemagia.ro

Cuvântul "avatar" semnifică încarnarea fiinţelor divine într-un om sau animal. Tot ceea ce fiinţa divină gândeşte, avatarul poate să execute. Ultimul blockbuster al lui James Cameron (creatorul filmului "Titanic", peliculă ce a câştigat nu mai puţin de 11 statuete şi are încasări de 1,8 miliarde de dolari), "Avatar", te aruncă în trecut şi în viitor, asumându-şi până la sfârştit lumea propusă ca alternativă şi, apoi, redusă la filosofia ei primară.

JACK SULLY ŞI AVATARUL
Povestea filmului este simplă: Jack Sully (Sam Worthington) este un veteran de război, paralizat, care ajunge pe Pandora cu misiunea de a controla avatarul fratelui geamăn decedat.

Deoarece atmosfera planetei Pandora este toxică, ei au creat programul Avatar, oamenii conectându-şi conştiinţa la un alter-ego, ca să poată supravieţui. Cât despre hrană, există o singură imagine în film în care Jack este forţat de dr Grace Augustine (interpretată de Sigourney Weaver) să mănânce piure de legume cu biscuiţi militari, înainte de a se conecta, pentru ca avatarul lui să poată sta mai mult timp printre populaţia n'avi.

Avatarele seamănă perfect cu locuitorii n'avi, ADN-ul uman fiind combinat cu cel al băştinaşilor. Când este conectat la avatarul său, Jack poate merge din nou, însă nu doar trupul, ci şi conştiinţa lui e asimilată de cea a băştinaşilor. Avatarul lui Jack este recunoscut de Copacul Vieţii, când seminţele acestuia, asemenea unor meduze cu filamente luminoase, îl înconjoară.

UN MANIFEST ECOLOGIST
Filmul are un explicit mesaj ecologist, criticând omul care distruge echilibrul naturii. Populaţia n'avi trăieşte într-o comuniune perfectă cu natura - Eywa - pe planeta Pandora (cea dăruită cu toate darurile). "Oamenii din cer" au ajuns aici cu scopul de a extrage unobtanium, un minereu valoros ce se află sub copacul sacru al tribului.

În timp ce avatarul lui Jack este primit în rândurile membrilor tribului şi este iniţiat de Neytiri (interpretată de Zoe Saldana), comandantul militar se satură de tergiversările diplomatice şi se hotărăşte să atace cu arme de ultimă generaţie populaţia n'avi, care e înarmată cu arcuri şi săgeţi, şi să dărâme copacul sub care se află minereul. Jack Sully ajunge să salveze lumea extraterestră, iar aceasta devine casa lui.


Legume la aburi
Ingrediente: 3 morcovi, o cană de fasole verde, o ceapă mică, doi cartofi, un căţel de usturoi zdrobit, o lingură de ulei de măsline, sare, ierburi aromatice.
Preparare: Taie toate legumele în bucăţi sau cuburi mici, apoi pune într-o maşină de gătit la aburi sau pur şi simplu într-o strecurătoare aşezată deasupra unui vas cu apă care fierbe. După 15-20 de minute, când toate legumele s-au înmuiat, adaugă usturoiul zdrobit, uleiul de măsline, sarea şi ierburile aromatice şi amestecă bine. Se poate servi ca antreu, ca garnitură pentru paste sau ca salată caldă ori rece, după preferinţă.

×
Subiecte în articol: oscar 2010