x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Beneficiile zahărului din mesteacăn asupra sănătății. La ce trebuie să fii atent

Beneficiile zahărului din mesteacăn asupra sănătății. La ce trebuie să fii atent

de Redacția Jurnalul    |    17 Oct 2023   •   20:30
Beneficiile zahărului din mesteacăn asupra sănătății. La ce trebuie să fii atent
Sursa foto: Hepta

Xilitolul este zahărul extras din mesteacăn și din alte vegetale. Seamănă ca formă și gust cu zahărul obișnuit și are beneficii pentru sănătate.

Ce este zahărul din mesteacăn sau xilitolul. Beneficii și contraindicații

A fost descoperit în secolul al XIX-lea în Finlanda și produs la nivel industrial din anii 1930. Era folosit inițial ca îndulcitor pentru persoanele bolnave de diabet și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial din cauza penuriei zahărului de masă. În prezent este folosit în industria alimentară. 

Xiloza  se găsește în fibrele unor legume și fructe, în scoarța unor copaci, cum este mesteacănul, și în cocenii de porumb, potrivit InfoCons.
După extragere, xiloza este hidrolizată pentru a fi descompusă în formă lichidă. Este fermentată cu ajutorul unor bacterii și convertită în xilitol. Acesta este apoi rafinat pentru a se obține cristale albe. 

Face parte din categoria poliolilor, numiți și zaharuri alcoolice sau alcooli naturali ai zahărului. Sunt clasificați ca îndulcitori naturali, dar nu conțin alcool. Din categoria poliolilor fac parte și sorbitolul, eritritolul, manitolul și lactitolul.

Câte  calorii are xilitolul

Zahărul din mesteacăn are aspect și gust asemănător cu zahărul obișnuit dar numai 40% din calorii. Conține astfel 2,4 calorii/gram, față de 4 calorii/gram al zahărului alb, potrivit medicool.ro.

Indicele glicemic al xilitolului este 12, fiind încadrat în categoria alimentelor cu indice glicemic redus. Zahărul alb are indicele glicemic 65.

Indicele glicemic este o măsură a vitezei cu care carbohidrații cresc nivelul glicemiei în sânge după consum. Valoarea maximă de referință este a glucozei, care are indicele glicemic 100. Alimentele cu indice glicemic redus au valori mai mici de 55. Consumul lor poate ajuta la menținerea unui nivel constant de energie și la gestionarea glicemiei.

Iată beneficiile xilitolului asupra sănătății:

Întrucît este rafinat, xilitolul nu conține vitamine, minerale sau proteine însă are unele efecte pozitive asupra sănătății. 

Diabet și pierderea în greutate

Se metabolizează mai încet decât zahărul alb, astfel că impactul asupra glicemiei și insulinei este minor. Prin urmare, este indicat diabeticilor dar și persoanelor care vor să reducă numărul de calorii consumate zilnic și să-și reducă greutatea corporală. 

Carii dentare

Consumul regulat de xilitol este asociat cu reducerea riscului de carii dentare întrucât nu poate fi metabolizat de bacteriile din cavitatea orală care provoacă apariția cariilor. Previne astfel și formarea plăcii bacteriene. Astfel, xilitolul este unul din ingredientele care se regăsesc în pasta de dinți sau apa de gură. 

Osteoporoza

Zahărul din mesteacăn poate lega ionii de calciu și crește absorbția acestui mineral în tractul digestiv. Are un efect de remineralizare a smalțului dentar și a oaselor, crește densitatea minerală osoasă și previne astfel osteoporoza. 

Infecțiile urechii

Bacteriile care trăiesc în cavitatea orală pot provoca și infecții ale urechii medii, o problemă frecventă la copii. Zahărul din mesteacăn poate „înfometa” unele dintre aceste bacterii, cum este Streptococcus pneumoniae, prevenind otita medie acută. 

Utilizarea zilnică a gumei de mestecat îndulcite cu xilitol la copii cu otite recurente reduce cu 40% frecvența îmbolnăvirilor. 

Infecții cu Candida albicans

Zahărul din mesteacăn acționează și împotriva infecțiilor cu Candida albicans. Reduce capacitatea acestei ciuperci de aderare la suprafețe, contribuind la prevenirea candidozei orale. Limitarea consumului de zaharuri, precum fructoza și sucroza, și înlocuirea lor cu xilitol sau sorbitol ajută la controlul colonizării cavității orale cu Candida albicans. 

Utilizare

Xilitolul se găsește în magazine sub formă de pudră cu granulație mare, asemănătoare zahărului tos. El este solubil și stabil la temperaturi ridicate, astfel că poate fi utilizat în alimentele tratate termic prin fierbere sau coacere. 

Este folosit în produse de cofetărie, patiserie, brutărie, conservarea fructelor, cereale pentru micul dejun, produse dietetice şi suplimente alimentare, guma de mestecat, etc. Zahărul din mesteacăn NU poate fi utilizat în alimente care conţin drojdii, deoarece le distruge.

Efecte adverse

Poliolii trec nemodificați prin sistemul digestiv, dar sunt fermentați de bacterii în colon. Fermentarea generează gaze intestinale și disconfort abdominal, balonare, flatulență și/sau diaree. Este contraindicat astfel persoanelor cu tulburări intestinale precum sindromul intestinului iritabil sau colita ulcerativă. Pe produsele care conțin xilitol este obligatorie inscripţionarea „poate avea efect laxativ”, potrivit InfoCons.

Adulții fără probleme digestive tolerează ușor circa 10-30 de grame de xilitol/zi, împărțită în mai multe doze mai mici. După ce organismul se obișnuiește cu zahărul din mesteacăn, consumul poate crește până la 70 de grame pe zi fără efecte secundare.

 

 

×
Subiecte în articol: xilitol zahăr mesteacan