Brutaria nu-i ca fotbalul

Cand te gandesti la un brutar, iti apare dinainte o persoana in halat alb, cu maini puternice. Brutarul pe care l-am cunoscut eu se suprapune pe tabloul inchipuit de mine doar ca vestimentatie.
In rest, timiditatea completa foarte bine trupul maruntel. Nici nu imi puteam inchipui ca el, Cristian Simion, tanarul tacut, este brutarul-sef al unuia dintre cele mai mari restaurante din Bucuresti. Si in timp ce eu imi puneam intrebari, seful lui ma lamureste: "A venit aici sa spele vase si a ajuns sa prepare cea mai buna paine."

Pe vremea aceea, acum vreo 4 ani, era foarte pasionat de fotbal. Voia sa faca stadioanele sa se ridice in picioare cand el loveste mingea. Acum face mii de oameni sa exclame: "Ce paine buna!"

PASI IN VIATA. Nici nu avea cum sa fie altfel. De cum a intrat in bucatarie a ajuns sa fie entuziasmat de activitatea de acolo. Cand sefii au vazut ca este un baiat muncitor, l-au pus sa ajute la patiserie. A invatat rapid ceea ce are de facut si, mai mult decat atat, s-a indragostit de tot ceea ce tine de plamadirea painii. Mai-mai ca uitase de balonul rotund si se afundase cu totul in aluaturile pe care le pregatea cu grija. Recunoaste ca, la inceput, nu s-a simtit foarte atras de partea aceasta a gastronomiei, dar, cu timpul, cand a inteles fenomenele ce se petrec, nu mai voia sa plece acasa. Acum cel mai mult ii place sa prepare chifle. Recunoaste ca ii este usor sa le faca, mai ales ca are la dispozitie un malaxor, un dospitor. "Inainte, brutaresele amestecau cu mana compozitia, dar acum cu ajutorul malaxorului este mult mai usor. In plus, se omogenizeaza toate mult mai bine si painea este mult mai de calitate". Masinaria il ajuta cu atat mai mult, cu cat norma lui este de 1.000 de chifle pe zi.

Trebuie sa stii cum sa dozezi ingredientele, cand sa le pui in malaxor si la ce temperatura

Cristian este foarte mandru de ceea ce face. Intru dupa el in bucatarie. Daca atunci cand am stat de vorba era timid, isi gasea cu greu cuvintele, acum se afla pe teritoriul lui. Era o altfel de proba si n-avea cum sa n-o treaca. Voia sa imi arate care sunt sarcinile lui in economia unui mare restaurant. Foarte sigur pe el, a scos cateva pungi cu faina "trei nule", de cea mai buna calitate, pe care le-a varsat in malaxor. Au urmat apoi ouale, drojdia, sarea. Imi parea, de la distanta la care stateam, o munca foarte usoara. "Doar toarna ingredientele in malaxor si ii da drumul. Mare lucru", gandeam. Cristian, parca mi-a inteles gandurile si mi-a spus: "Poate lumea spune ca imi este usor ca am aparatele astea. Dar trebuie sa stii cum sa dozezi drojdia, faina, sarea. Cand sa le pui in malaxor, la ce temperatura. Toate sunt importante". Ca sa isi dea seama daca totul decurge normal, brutarul miroase compozitia si gusta din ea. "Trebuie sa iti placa mai intai tie. Daca gustul este cel care trebuie, cu siguranta le va placea si clientilor". Bineinteles ca, asa cum se intampla mereu, si Cristian a mai gresit. Si nu lucruri minore. A uitat sa puna drojdia, dar si-a dat seama la timp si a reparat situatia. Daca la inceput ii era greu sa isi dea seama cat timp trebuie sa lase aluatul in malaxor, acum totul este mult mai simplu. "Acum simt la mana aluatul. Il simt chiar si cu ochii. Trebuie doar sa ma uit la el si imi dau seama daca este asa cum trebuie", spune brutarul cu mandrie. Ochii ii sunt luminosi, rememoreaza parca drumul parcurs. Nu a fost unul obisnuit. Daca in mod normal pentru a ajunge brutar iti trebuie o diploma, Cristian a invatat mai intai practic ce are de facut si abia apoi a prins curaj si a dat examen pentru a deveni brutar "cu acte in regula".

Din cand in cand discutia revine la dorinta lui din copilarie: visul de a deveni fotbalist. Faima, bani multi, fete frumoase, viata plina de lux. Parca toate se deruleaza in mintea lui Cristian, transpunand pe fata lui o urma de regret. Nu dureaza mult, pentru ca provenind dintr-o familie cu greutati, este pragmatic. Considera ca a fost norocul lui sa ajunga brutar la un restaurant din Capitala.

Aroma chiflelor calde se imprastie in toata bucataria

TRANSFORMARE. Intre timp aluatul este gata pentru a fi modelat. Mainile dibace rotesc aluatul, il taie si ii dau forma sferica. O tava mare este in 10 minute plina cu chifle asezate la distanta egala. Le unge cu galbenus de ou, pentru a le da aspectul dorit si apoi le introduce in cuptor.

Cat chiflele se coc, mai stam de vorba. Aflu de la Cristian ca nu se limiteaza la informatiile pe care le-a acumulat pana acum. Vrea mai mult. Citeste reviste de specialitate pentru ca si in brutarie este nevoie sa ai acces la teoriile noi.

Sunt curioasa sa aflu cum isi cumpara el painea. "Daca urmeaza sa mananc eu painea pe care o cumpar e altceva. O desfac, ma uit inauntru sa vad cum este dospita, cum este aluatul. De multe ori o si miros, ca sa vad daca ingredientele sunt de calitate."

Chiflele sunt scoase din cuptor. Aroma lor se imprastie in toata bucataria. Mandru de ceea ce a realizat, desi poate gestul a devenit o rutina, brutarul ia chiflele din tava. Pe o masuta alaturi se afla un cos imens, pe jumatate plin cu chifle. Le asaza si pe acestea. Imi dau seama ca nu a fost un test, ca pentru el fiecare dintre acele preparate sunt speciale. Gust dintr-una si ma bucur ca nu s-a facut fotbalist. Acum are un altfel de meci in fiecare seara si sigur nu e lipsit de… aplauzele clientilor care gusta din chifle. Eu l-am aplaudat din toata inima.

"Painea pe care o coci trebuie sa iti placa mai intai tie, ca brutar. Daca gustul este cel care trebuie, cu siguranta le va placea si clientilor. Acum simt la mana aluatul, chiar si cu ochii. Trebuie doar sa ma uit la el si imi dau seama daca este asa cum trebuie" Cristian Simion,brutar "Daca urmeaza sa mananc eu painea pe care o cumpar e altceva. O desfac, ma uit inauntru sa vad cum este dospita, cum este aluatul. De multe ori o si miros ca sa vad daca ingredientele sunt de calitate" Cristian Simion,brutar