Bucate vânătoreşti, ţuici vechi şi legende

Era pentru al doilea an când plecam, în miez de iulie, în preajma Sfântului Ilie, spre Chiojdu, satul durat pe malurile Bâscei, la poarta munţilor buzoieni, locul de unde poţi porni în nesfârşite explorări spre teritorii încărcate de legendă şi farmec.

Cea de a doua ediţie a festivalului "Drumul Muntelui", organizat de ANTREC România şi găzduit în bătătură la Tata Lice, avea să ne găsească mai pricepuţi şi mai entuziaşti decât anul ce fuse. Mai ales că programul se anunţa mai mult decât încântător: marcaj de trasee şi organizarea unei clase-pilot de "cercetaşi de Chiojdu", şezători, hore, bucate gustoase, degustări de ţuică locală (celebră, de altfel, ţuica de Chiojdu!), o caravană "off road" până la Lacul Vulturilor, zis şi Lacul Fără Fund...

Aşa că n-am zăbovit prea mult dis-de-dimineaţă dinaintea cafelelor aburinde şi a mic dejunului copios, pregătit numai din ingrediente bio locale, ci am urcat în maşinile de teren pentru a trăi o aventură nemaipomenită. Traseul până pe Vârful Mălâia, la cota 1.400 de metri, acolo unde se află lacul cel de poveste, n-a fost lipsit de peripeţii pentru unii dintre participanţii la proiect. Însă, până la urmă, chiar şi popasurile forţate au fost prilej de minunate trăiri, când ne-am pornit în descoperirea frăguţelor de munte ori am zăbovit ceva mai mult pentru a fotografia herghelia de cai semi-sălbatici sau turmele de oi. (Ne-am mulţumit cu ele, în lipsa caprelor negre, despre care aveam să aflăm de la pădurarul Toader Cârdei, un adevărat ermit al locului, că "se arată pe ţancuri numai dimineaţa"). Despre peripeţiile din această călătorie inedită, ca şi despre întâlnirea cu Toader Cârdei şi câinele său, Bobiţă (deja o celebritate pe... Internet, printre pasionaţii de site-uri despre expediţii montane), despre formidabila trecere prin "Poarta Vânturilor", cea numită şi "Poarta Zmeilor" o să mai scriem cu un alt prilej. Acum însă, pentru că aveţi în mână o revistă de gastronomie, să vă spunem iute că urdă şi caş dospit ca acolo, la Lacul Vulturilor, parcă nu am mai mâncat nicăieri pe unde am fost - să fi fost de vină măreţia locului sau adrenalina care ne cotropise trupurile în călătoria asta off road? - şi să pornim înapoi către Chiojdu, unde ne aşteaptă mai multe evenimente, dintre care demne de luat în seamă sunt şi expoziţia gastronomică şi degustarea de ţuică.

Despre expoziţia gastronomică veţi mai citi câte ceva şi după ce veţi da pagina. Până atunci însă vreau să vă fac cunoştinţă cu Paul Munteanu, cel care nu s-a "supus" prea mult regulamentului acestei ediţii, preferând să aducă nu bucate vânătoreşti - că doar asta era tema - ci... bucate pescăreşti. Mai bine zis, un crap de toată frumuseţea, prins la Dracşani, cel mai mare iaz din România (cu o suprafaţă de "numai" 750 de hectare), aflat hăt, departe, în nordul ţării, în judeţul Botoşani. Ce-o fi căutat crapul botoşenean în Munţii Buzăului? Despre bucătar ştim că a venit la socri, care sunt chiojdeni, însă drumul lui încoace nu a fost chiar întâmplător: "Am venit să promovez crapul, căruia îi vom dedica şi un  festival, la anul! Va fi primul mare eveniment pe care şi-l propune abia înfiinţata filială botoşeneană a ANTREC. Cred că e şi firesc să începem cu asta, pentru că judeţul Botoşani are cel mai mare luciu de apă din ţară, după Delta Dunării"... După ce gustăm dintr-o salată de icre - semn că de fapt aveam de a face cu o crăpoaică - aflăm şi reţeta preparării peştelui. "Crapul se pune cu sare o zi şi jumătate. Se poate face şi proaspăt prins. Se aşază în tavă. Acolo avem un pat de ceapă, rondele de cartofi, se pune la cuptor, se ţine 2-3 ore, iar cu o jumătate de oră înainte de a fi gata se aşază rondele de roşii pe el. Crapul are şi legume în interior: morcov, ceapă, cartofi. Se poate mânca şi din tavă. Momeala cu care a fost prins i-a rămas în gură... Ia priviţi! Cum ne dăm seama că este bine făcut crapul? Rondelele de cartofi au diferite culori, când sunt aproape prăjite, ştim că şi crapul e gata".

Dar să revenim în Buzău şi să încercăm câteva dintre bucatele cu care ne îmbie participanţii la evenimentul de la Chiojdu. Să gustăm ciorba de burtă a Iulianei Muşa, de la Pensiunea Viţa-de-vie din Sărata Monteoru, muşchiul de mistreţ cu legume al vecinei sale, Poliana Partal de la Pensiunea Casa cu Tei,  sau cârnaţii "de tip Pleşcoi" (acu', de când cu marca înregistrată, nu mai poţi să botezi cârnaţii după numele lor..., oftează dl Niţă de la Pensiunea Caprice), cu ceapă de grădină, "buzoiană", şi cu niţică ţuică...

Am spus cumva: "ţuică"? Mai bine gustăm din ea, o dată cu membrii juriului competiţiei de "ţuici buzoiene", toţi degustători autorizaţi de asociaţia de profil (de altfel, preşedintele juriului a fost chiar vicepreşedintele ADAR, dr. ing. Petrea Badea). Cum suntem novici în privinţa asta, i-am lăsat pe specialişti să decidă: premiul cel mare revine ţuicii lui Eugen Beceanu (din Beceni). Asta însă abia după ce se trece şi prin "degustarea de departajare", care face diferenţa şi trimite ţuica Valericăi Popescu din Cătina pe... locul I. Locurile II şi III au fost adjudecate de chiojdenii Ion Bocioacă şi Virgil Stoica.

Bucate şi obiceiuri chiojdene de altădată
Dar cum ţuica e doar "de-un aperitiv", haideţi să vedem ce se mânca odinioară în sat. Răspunsul l-am primit de la tuşa Ecaterina Burlan, care ne-a invitat să aruncăm o privire în "trecutul" culinar al satului. "Făceam mâncare de prune, prune la lojniţă, ciorbă de cartofi cu ceapă, buruieni coapte..." Aici urechile s-au lărgit şi ochii s-au făcut mari cât... cepele: "Ce-s acelea buruieni coapte, mătuşă?" "Iaca, mărar, pătrunjel, ceapă, lăptucă urzică, toate coapte în untură dintr-aceea în care se ţine carnea de porc peste iarnă". Mai putem vorbi despre buruienile cu lapte prins, un fel de ciorbă pe care o întâlnim  mai greu în alte zone ale ţării şi în care se pune lapte acru. Se prepară buruienile coapte, peste care, spre final, se adaugă laptele prins, se dă în clocot şi se serveşte rece. "Sunt răcoritoare pe vreme de vară, când oamenii vin de la brazdă, de la coasă".

Patima oamenilor acestora care se adună sub semnul muntelui, în preajma Sfântului Ilie, pentru a-şi promova obiceiurile ne-a făcut să ne întrebăm şi să-i întrebăm şi pe ei: ce anume este în pericol în satul românesc? Iată câteva răspunsuri pe care le-am primit şi noi: "Ce era pe vremea noastră, nu mai este acuma!" "Ne afectează că oamenii nu se mai întâlnesc aşa des ca înainte. Mai demult, îşi vorbeau,  se ajutau, erau mai săritori. Şezătorile erau făcute ca să se poata ajuta reciproc". "Nu se mai ţese decât ocazional, bătrânele mai fac asta". "Nu se mai construiesc case din lemn, nu se mai găteşte în oale de lut, la foc cu lemne, nici afară, pe pirostrii, în ceaunul de tuci. Nu se mai păstrează mâncărurile tradiţionale decât în familie". "Numai satele mai îndepărtate, mai izolate, cum sunt Cătiaşu şi Poeniţele, şi-au păstrat specificul. Acolo se mai găteşte ca pe vremuri, afară... Mai puţin la Chiojdu, unde a pătruns noul..."

Potenţial turistic
Pentru Cristina Partal, preşedinta ANTREC România, promovarea turismului ecologic are o importanţă capitală. "Consider că aceasta este o direcţie spre care se pot îndrepta programele pensiunilor rurale, în această perioadă de criză. Ne-am propus aici să răspundem întrebării «Există sau nu potenţial turistic în Munţii Buzăului?». Dvs., care ne-aţi însoţit, ce răspuns aţi da?" Există!

"Expoziţia gastronomică este mai mult decât curată, un ochi versat ar spune că toate produsele sunt naturale. Asta este o marcă a turismului buzoian".
Mama Lice

"Care este atuul bucătăriei muntelui? Este sănătoasă şi curată."
Mama Lice