Carciumi cu nume "deochete"

Exista o bogata literatura memorialistica in care gasim savuroase povesti despre localurile de altadata din Bucuresti, numele acestora si preferintele culinare ale gurmanzilor.

Bucurestii de altadata au avut multe crasme. Unele carciumi au ramas vestite pentru traditia lor, pentru mancarurile si vinurile pe care le serveau, altele - pentru "numele deochete", legate de locul, "numele apropitarului" si defecte sau calitati ale acestuia, intamplari hazoase etc.: "La trei ochi sub plapoma", "Zece mese", "La Spanzuratu’", "Locanda lu’ Mate Fripte", "Locanda lu’ Ibrahim", "La doi schiopi" (cartierul Dudesti), "La tipa-n drum" (in cartierul Tei), "Mai bine aici decat vizavi" (crasma in fata Cimitirului Bellu) s.a. M.Kogalniceanu, Ion Ghica, D. Papazoglu, Ulysse de Marsillac, C. Bacalbasa, Ionescu-Gion, col. Popescu-Lumina, C. Cosco, G. Potra si insirarea ar putea continua pe multe pagini ne incanta cu povesti din Bucurestii de altadata.

ANECDOTICA. Sa amintim cateva. Crasma "La trei ochi sub plapoma" are o anecdotica dramatico-hazoasa, pe care o relateaza Al. Predescu in cartea "Dambovita apa dulce". Se spune ca aproape de intretaierea Caii Mosilor cu Bulevardul Carol au pomenit batranii o carciuma cu mare renume si pe care bucurestenii au botezat-o "La trei ochi sub plapoma", deoarece nevasta carciumarului "era chioara de un ochi". Cand se incingeau spiritele la local, carciumarul era indemnat sa spuna intamplarea in care apriga crasmarita a facut moarte de om si si-a pierdut un ochi. Intr-o noapte au dat hotii peste ei, ca sa-i jefuiasca. Crasmarita, muiere apriga si cu prezenta de spirit, cu toate ca tremura "ca varga pe apa", a pus mana pe un facalet si i-a "pocnit" mortal pe doi dintre talhari. In lupta cu al treilea, care manuia un cutit, si-a pierdut ochiul, dar acesta ca sa scape a trebuit "sa dea bir cu fugitii". Vestea s-a raspandit in tot targul Bucurestilor, iar carciuma si-a primit numele si cu aluzie la momentele de intimitate ale celor doi negustori. Crasmarita era si o bucatareasa remarcabila.

SPECIALITATI. Ciorba de burta, tuslamaua, piftia, carnatii-trandafir, scordoleaua de raci (sos din miez de nuca pisat, amestecat cu pesmet si usturoi, care se punea peste felioare de sfecla fiarta ori coapta; sau peste homari ori raci), sarmalele erau preparatele care ii faceau "sa-si linga degetele" atat pe mahalagii cat si pe unii "democrati" ai protipendadei bucurestene.

Locanda "La Spanzuratu’" se afla undeva pe Podul Calicilor (actuala Cale a Rahovei). Un haiduc a fost prins si condamnat la moarte prin spanzurare. Din cauza masivitatii trupului, streangul s-a rupt. Si cum cutuma il absolvea de pedeapsa pe condamnatul scapat de la moarte printr-o minune, norocosul, cu banii agonisiti din haiducie, si-a deschis pravalie. Localul era deocheat, dar "Spanzuratul" "se avea bine cu cei ai stapanirii prin sfanta mituiala sau chiar datorita faimei sale de om vandut diavolului", dupa cum mentioneaza Tudor Stefanescu.

Moravurile "Spanzuratului" se regasesc si astazi nu numai la crasme de cartier.