x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ce poţi să găteşti din 12 lei şi-un sfert?

Ce poţi să găteşti din 12 lei şi-un sfert?

de Veronica Bectas    |    29 Mai 2010   •   00:00
Ce poţi să găteşti din 12 lei şi-un sfert?
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

Multe s-au schimbat în viaţa noastră. A românilor! În rău! În mai rău! Nu poţi sta de vorbă cu cineva, fără să-l auzi cum se vaită de viaţa amărâtă pe care o are. Grija pentru  asigurarea zilei de mâine te doboară. Cu ajutorul neprecupeţit al conducătorilor, ajungem acuş în sapă de lemn. Dacă te scoli bine dimineaţa şi nu tremuri de frig sau de vreo boală, tremuri la gândul că, până în seară, viaţa îţi va fi dată peste cap de hotărâri diavoleşti. Tremuri pentru amărâta de pensie, tremuri pentru copiii care sunt în pericol de a rămâne fără serviciu, pentru nepoţii care nu-şi găsesc loc de muncă sau n-au suficienţi bani pentru şcoală.

Cu stomacul ghem de teamă, îţi ascunzi obida sub o mină preocupată şi, cu o listuţă şi un minim de bani, te înhami la căruciorul de cumpărături care, gol, ţi se pare de plumb. Te duci în staţia de tramvai şi-ţi vine în minte faptul că de la 1 iunie nu vei mai beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun şi refuzi să te gândeşti cum o să mai parcurgi mulţimea de staţii până la Piaţa Obor. Pentru că de aici îţi faci cumpărături puţin mai ieftine decât în alte părţi. Jalnic! Pensia, întreagă, de luna asta, a fost împărţită la întreţinere, telefon, lumină şi medicamentele pe care încă le-ai mai putut lua, restul a rămas pentru mâncare şi ce-o mai fi. Ce-o mai fi?!

În staţie, te întâlneşti cu o vecină şi soţul ei. Merg tot la piaţă. Schimbi vorbe ca să-ţi umpli timpul şi eviţi cu dibăcie deschiderea unei dicuţii despre ce-a mai zis "Puterea puturoasă". După ce ai coborât, îi laşi să treacă înainte. Nu vrei să arăţi că n-ai bani şi că, după ce ai învăţat carte zeci de generaţii de copii, care acum sunt adulţi la fel de împovăraţi, ai ajuns să-ţi ascunzi, ruşinată, viaţa mizeră şi searbădă.


SOCOTEALA DIN TÂRG

În piaţă, pe culoarele strâmte dintre tarabele pline cu mulţimi de legume, tragi căruciorul
de care se împiedică grăbiţii. Te ademenesc ardeii kapia, dar preţul de 9 lei kilogramul te alungă rapid. Găseşti într-un loc, la numai un leu kilogramul, cartofi noi, cam murdari de pământ şi micuţi. Da, dar ăştia sunt cei mai buni, ăştia-s cartofii noi la care jinduiai încă din aprilie, când au început a se vinde la ţărani. Ţărani! Nici vorbă! Sunt precupeţi care ridică preţul de două-trei ori faţă de cât ar cere producătorul. Ţăranul n-are timp de stat la tarabă! Mda! Cumperi două kilograme, deci... 2 lei. Na, că ai schimbat 10 lei! Pui cartofii în cărucior şi, cu ochii la vânătoare, începi a te gândi cam ce ai putea pregăti. Azi e vineri. Ţi-ai făcut socoteala să faci mâncare pentru vreo patru zile. Da. Ai găsit mărar, pătrunjel şi leuştean cu patru legături la leu. Cumperi de un leu mărar şi de un leu trei legături de pătrunjel şi una de leuştean. Alţi 2 lei. Le vâri lângă cartofi. Deodată îţi vine ideea să cumperi carnea ca apoi să-ţi fie mai uşor să găseşti legumele necesare. Te oftici că nu te-ai gândit de la început la asta dar te strecori greu printre cumpărători şi intri în hală. Faci un tur pe la vitrinele cu carne. Hm! O mână de carne de porc face toţi banii pe care-i mai ai! Mai bine pui. Ţi s-au oprit ochii pe nişte "carcase de pui cu aripi". Sunt mai ieftine: 3,50 lei kilogramul. Te uiţi în jur şi pentru că nu-i nimeni cunoscut, comanzi două bucăţi. Costă 5,25  lei. Te întorci între tarabe şi cumperi cu 1,50 lei o legătură cu 3 morcovi şi un băţ de pătrunjel. La o tarabă părăsită, un ţigan ofticos vindea câteva grămăjoare de ardei gras, ofilit şi zdrelit. Cumperi o grămăjoară de cinci ardei cu un leu şi cincizeci de bani. Chilipir! Te întorci către casă. Căruciorul e aproape gol. Ai să te-ntorci mai târziu să cumperi o pâine, cu 50 de bani. Sau poate nu... parcă mai aveai o coajă prin casă! Saluţi vecinele pe care le întâlneşti şi urci singură cu liftul.

În bucătărie, abia aştepţi să te aşezi şi tragi scaunul. Îţi faci imediat socoteala cheltuielilor: 2+2+5,25+1,50+1,50=12,25 lei. Ei bine, rezultatul este minunat! Din cei 15 lei pe care-i luaseşi la piaţă ţi-au rămas 2,75! E un lucru bun. N-ai cheltuit toţi banii!


Ce POŢI MÂNCA "DIN MAI NIMIC"?

Gata! Acum treci la treabă! Îţi pui straiele de "scandal" şi începi prin a tranşa spinările de pui. Aripile deoparte, tai carcasele în bucăţi potrivite şi le speli. Cureţi zarzavatul, doi ardei graşi, speli verdeaţa, mai cureţi o ceapă scoasă din cămară şi pui cartofii cei noi, la spălat de noroi, într-un lighenaş. Într-o oală de 6 litri pui la fiert zarzavatul şi bucăţile de pui, ca să întocmeşti o supă. Pui o mână de sare grunjoasă într-un săculeţ - "tips" (cum zicea nepoata) pentru curăţat cartofii noi... Clăteşti cartofii de noroi şi-i pui în săculeţ. Freci bine şi, în câteva minute, sunt curăţaţi de coji. Îi mai clăteşti şi-i freci într-un prosop. Iei spuma de la supă, mai adaugi o lingură de legume deshidratate şi laşi la fiert domol încă 10 minute. Scoţi bucăţile de carne şi legumele fierte într-un castron. Strecori supa în altă oală, adaugi legumele şi laşi la foc mic. Baţi spumă albuşurile de la două ouă, cu un praf de sare, adaugi gălbenuşurile şi grişul, în ploaie, până obţii o pastă omogenă, mai tare puţin decât smântâna. Din ea, "smulgi" cu linguriţa mici grămăjoare şi le pui în supă. Acoperi pe jumătate cu un capac şi laşi la foc mic să fiarbă găluştile.

Aripile le pui la cuptor, la foc mic, într-o crăticioară cu puţin ulei, un pahar de apă, condimentele şi trei căţei de usturoi bine pisaţi. Laşi până se rumenesc uşor. Le vei mânca alături de cartofi prăjiţi, cu usturoi şi mărar. Bucăţile de carcasă, fierte, le împarţi în două. Jumătate din ele le faci cu doi pumni de mazăre, din cea congelată, de la frigider. Toci o ceapă, o înăbuşi uşor, pui mazărea îngheţată peste ea, adaugi apă, cât să acoperi puţin, condimentezi şi laşi la fiert uşor. Când mazărea este fiartă, adaugi bucăţile de pui, mai presari un praf de piper, o legătură de mărar fin tocat şi gata. Celelalte două bucăţi, le pui la congelator ca să le pregăteşti cu nişte cartofiori la cuptor, abia pe luni sau marţi. ţi-ai tocmit mâncarea pentru patru zile.
S-a făcut târziu şi, după ce-ţi faci un duş, îţi iei medicamentele, te întinzi în pat şi simţi cum te dor toate cele, dai drumul la televizor şi iar auzi despre reduceri, economii drastice, omoruri, violenţe de tot felul, sinucideri. Închizi aparatul plină de obidă şi te încearcă un tremurat. Nu poţi să nu faci o comparaţie cu epoca de aur: atunci aveai bani şi nu aveai ce cumpăra, aşa că trebuia să drămuieşti totul, acum n-ai bani şi, la fel, trebuie să drămuieşti ca să-ţi ajungă bruma cumpărată! Dar, parcă acum e mai greu de suportat. Atunci trăiai cu o speranţă, acum mori în deznădejde şi umilinţă.


MENIU DE CRIZĂ
● Ce-ai cumpărat de la piaţă

Cartofi noi - 2 kg x 1 leu = 2 lei
Mărar - 4 legături x 0,25 lei = 1 leu
Pătrunjel - 3 legături x 0,25 lei = 0,75 lei
Leuştean - 1 legătură x 0,25 lei = 0,25 lei
Carcase de aripi cu pui - 2 bucăţi (3,5 lei kg) = 5,25 lei
Zarzavat de ciorbă (3 morcovi şi o rădăcină de pătrunjel) - 1 legătură x 1,5 lei = 1,5 lei
Ardei gras, calitate inferioară - o grămăjoară x 1,5 lei = 1,5 lei


● Ce foloseşti, din cămară şi din frigider
Sare grunjoasă, sare fină, o lingură de legume deshidratate, condimente (piper, boia), două ouă, griş,  şase căţei de usturoi, două cepe, doi pumni de mazăre congelată, puţin ulei


● Reţetele
Supă cu găluşte

Ingrediente: două carcase de pui (vor fi folosite doar pentru a da gust supei), 3 morcovi, o rădăcină de pătrunjel, doi ardei graşi, o ceapă, o lingură de legume deshidratate, două ouă, griş, sare.
Mod de preparare: Cureţi zarzavatul şi ardeii graşi, speli carcasele de pui, speli zarzavatul. Pui carcasele de pui la fiert şi iei spuma de câte ori este nevoie. Adaugi o lingură de legume deshidratate. Când au fiert bine, scoţi carcasele de pui, pe care le vei folosi la o altă reţetă. Separat, fierbi legumele (morcov, rădăcină de pătrunjel, ceapă, ardei graşi). Strecori deasupra supa în care a fiert carnea. Baţi albuşurile de la ouă, cu un praf de sare, adaugi gălbenuşurile şi apoi grişul, în ploaie, până obţii o pastă omogenă. Iei cu lingura grămăjoare şi le pui în supă. Laşi să fiarbă la foc mic, cu capacul pus pe jumătate.


Aripi de pui la cuptor
Ingrediente: 4 aripi de pui, ulei, apă, condimente, trei căţei de usturoi. Pentru garnitură: câţiva cartofi, mărar, ulei, trei căţei de usturoi.
Mod de preparare: Aripile de pui se pregătesc la cuptor, la foc mic, într-o crăticioară cu puţin ulei, un pahar de apă, condimente şi usturoiul pisat. Se lasă să se rumenească uşor. Se mănâncă cu o garnitură din cartofi noi prăjiţi în ulei, cu mărar presărat deasupra şi mujdei de usturoi.


Carne de pui cu mazăre
Ingrediente: carcasa de la un pui, tăiată în două, doi pumni de mazăre congelată, puţin ulei, condimente, piper, o legătură de mărar, o ceapă.
Mod de preparare: Carcasa de pui (fiartă mai înainte pentru supă), se taie în două. Se toacă o ceapă mărunt, se înăbuşă, cu puţin ulei. Se pune mazărea congelată, se adaugă apă, se condimentează şi se lasă la fiert. După ce s-a fiert mazărea se adaugă carnea de pui, se presară un praf de piper şi mărarul tocat fin.


Rezervă pentru luni sau marţi
Cealaltă carcasă de pui care a fost fiartă pentru supă se taie în două şi se pune la congelator. Va fi pregătită pentru luni sau marţi, la cuptor, cu cartofii noi care au mai rămas în coş.

×
Subiecte în articol: bucataria de week-end