Ceas de taina la Plumbuita

Adapostita de coroanele copacilor din Parcul Plumbuita, manastirea se imbraca in mistere pe care simti uneori nevoia sa le dezghioci din foile ce le ascund. Dar viata monahala inseamna deopotriva mister si taina, iar ce e tainic nu trebuie devoalat, caci si-ar subtia frumusetea... Si atunci mintea care incearca sa dezghioace mistere se opreste din "lucrul" ei, si genunchiul se pleaca dinaintea luminii fara sfarsit a credintei.

Traiesc de cand ma stiu in "vecinatatea" acestui monument al spiritualitatii romanesti. Clopotele imi poarta pe sunetul lor emotiile, in zi de sarbatoare. De aici isi "iau lumina" oamenii pe care ii cunosc, aici se roaga pentru ziua de maine si tot aici isi incarca sufletul cu liniste si bunatate. O manastire atat de aproape de blocurile cu profiluri uniforme e o adevarata binecuvantare. Viata de fiecare zi, anosta, cenusie, pigmentata doar din cand in cand cu bucurii de o clipa, are sansa intalnirii cu Cuvantul lui Dumnezeu - atat de aproape si atat de profund! - , cuvantul care purifica.

Drumul catre Manastirea Plumbuita este el insusi o initiere. Traversezi parcul cu frunza cazuta, apoi spatiul ingust ce se invecineaza cu o mahala din alt veac - prilej sa intelegi ca grijile tale sunt parca insignifiante fata de grijile altora, mai multi si mai nenorocosi decat tine...

Inainte de a trece prin portile inalte, sculptate cu chipuri de voievozi de mana parintelui Simion Tatu, fost arhimandrit al manastirii, simti nevoia sa te reculegi pentru cateva clipe la mormantul sau ce parca strajuie locasul Plumbuitei. Dincolo de porti gasesti o oaza de liniste, ceva atat de pur si de simplu, incat te intrebi daca nu cumva pentru acesti oameni ceasornicul timpului s-a oprit...

Pasesc incet, sfioasa, iar la intrare ma intampina un calugar, un frate, cum isi spun unul altuia cei ce vietuiesc aici, care ma conduce la Parintele Staret Visarion Marinescu.

Din 1999, locasul se afla sub obladuirea duhovniceasca a Parintelui Visarion, alaturi de care locuiesc opt calugari. Acestia, feriti de ispitele lumesti, au hotarat sa-si dedice intreaga viata lui Dumnezeu. Pe chipul lor se citesc credinta si seninatatea... Pentru ei nimic altceva in afara de Dumnezeu nu mai conteaza. Dar cum au decis sa se retraga aici? Au avut necazuri? Deziluzii? Si-au gasit in sfarsit linistea? Care este povestea lor?

Prin mana Parintelui Visarion au trecut peste 40 de tineri. El ii primeste pe toti cu bratele deschise, dar fiecare are ritmul sau de adaptare. Iar cei care nu rezista si nu respecta regulamentul manastirii sunt liberi sa-si gaseasca un alt drum. "Aici vin multi", imi spune Parintele Arhimandrit, parca ghicindu-mi gandurile. "Dar nu toti rezista. Raman doar cei care cred cu adevarat in Dumnezeu. Exista un program care trebuie respectat, avem o gospodarie de care trebuie sa ne ocupam, dar mai ales multe, multe ore de rugaciune de la care nimeni nu trebuie sa lipseasca".

Fratele Mihai a venit de la Marcuta, rugandu-l pe Parintele Visarion sa-l primeasca. Simtea nevoia unei schimbari, voia sa fie departe de oameni, dar cat mai aproape de Dumnezeu. Acum s-a obisnuit cu viata de manastire si nu ar mai pleca niciodata.

A spune ca viata in manastire este diferita de cea pe care o traim noi e de acum un cliseu. Pentru cei de aici insa acesta este adevarul care certifica existenta lor in alte coordonate. Acesti oameni au reusit sa se desprinda de necazurile care, candva, le-au marcat viata. Fiecare are o poveste pe care prefera s-o uite si, de aceea, curiozitatea reporterului poate sa le tulbure linistea si pacea pe care le-au regasit in manastire, printre icoane si lumanari, prin rugaciune, prin credinta.

Altminteri, manastirea e o comunitate, cu toate ale ei, cu rosturi si cutume bine fixate intr-o "memorie colectiva" care nu este numai a celor noua vietuitori de acum, ci a sutelor de monahi care s-au adapostit intre zidurile ei, de-a lungul veacurilor. Fiecare dintre cei opt calugari are cate ceva de facut. Unul se ocupa de gospodarie, altul lucreaza in gradina, celalalt face de mancare. In fine, "fiecare are de dus la indeplinire o randuiala a lui", adauga Parintele Visarion, subliniind ca tocmai aceasta "randuire" a "muncilor" face ca viata manastireasca sa curga firesc. Pregatirea hranei de fiecare zi se inscrie in aceasta "randuiala" a "firescului", unde nimic nu se face fara a rosti inainte o rugaciune si fara a multumi Domnului pentru darurile Lui. Poate de aceea mancarea are un gust aparte, un gust pe care nu il dau condimentele, ci credinta si sufletul cald ale celor care o pregatesc. Si fiindca acum, in post, in zilele de "dezlegare", sunt pretuite chiftelutele din peste, i-am cerut Parintelui Visarion reteta, pentru domniile voastre.

CHIFTELUTE DIN PESTE CA LA MANASTIREA PLUMBUITA

INGREDIENTE: 600 gr crap dezosat, o lingura de bulion, 6 linguri de ulei, o ceapa tocata marunt, un ou, faina, condimente. PREPARARE: Se bate crapul cu un bat pana cand se desprinde pielea. Apoi se desface carnea de pe oase. Se amesteca si se omogenizeaza pestele. Se amesteca apoi cu o ceapa tocata fin, un cartof dat prin razatoare, ardei, o lingura de bulion, orez si condimente. Se pune sare dupa gust. Se fac cu mana chiftelute rotunde, mici si se prajesc in ulei fierbinte. Se servesc calde.

ISTORIA MANASTIRII PLUMBUITA

Manastirea Plumbuita este o ctitorie a domnitorului Petru cel Tanar (1559-1568), inceputa de acesta si terminata de succesorii sai, Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) si Mihnea Turcitul. In apropierea manastirii s-a dat, la 25 octombrie 1632, o lupta intre Matei Basarab si un rival al sau la domnie, Radu Ilias. Iesit invingator, Matei Basarab este confirmat domn al Tarii Romanesti. El reface manastirea si ridica in incinta ei "Casa domneasca de la Plumbuita". Aici au functionat, de-a lungul vremii, o tipografie, un atelier de piese decorative pentru constructii si o turnatorie de clopote. Manastirea a suferit avarii de pe urma cutremurelor din 1802 si 1838, apoi a devenit inchisoare pentru unii dintre luptatorii pasoptisti, dupa infrangerea revolutiei. Intr-un corp de cladire al acestui ansamblu a fost amenajat un muzeu cu obiecte de cult si fragmente din elementele folosite in plastica decorativa a manastirii si a curtii domnesti.