x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ciocolata si vinul, placeri combinate

Ciocolata si vinul, placeri combinate

17 Dec 2004   •   00:00

Ciocolata, ca si vinul, cere multa iscusinta in degustare. Pentru a putea determina calitatea acestui aliment pe cat de complet, pe atat de complex la gust sunt necesare abilitati multisenzoriale.

VERONICA GUZUN

UNIVERSAL. Mari si mici stiu sa se bucure cand primesc dulciuri in ajun de Sarbatori
Culoarea ciocolatei trebuie sa corespunda sortimentului. Cea neagra poate avea culoarea mahonului inchis. Ciocolata cu lapte este mai deschisa si are nuante brune, daca e bogata in cacao. Mirosul ei gadila delicios nasul si mangaie papilele. La rupere, parfumul se intensifica.

Ciocolata se topeste treptat. Ea nu trebuie sa fie grasa, ci sa lase o senzatie de lejeritate. Gustul ei este o combinatie echilibrata intre dulce si amar, cu o aciditate foarte putin perceptibila. Celelalte componente si adaosuri, cum ar fi alunele sau cremele, trebuie sa respecte acest echilibru si nu sa-l destrame.

MARIAJ. Expertii in vinuri au afirmat mult timp ca vinul si ciocolata sunt incompatibile. Ei foloseau drept argument faptul ca aroma puternica a acestui desert nu poate fi invinsa de aroma fina a unui vin calitativ. Recent, aceasta parere a inceput sa se schimbe. Au aparut noi sortimente de vinuri puternic aromatizate. Acestea completeaza foarte reusit acea placere dulce care se numeste ciocolata. Atunci cand vrem sa insotim desertul cu un vin, se tine cont de doua lucruri: fiecare sortiment de ciocolata cere un alt vin si bautura are rolul de a "racori" papilele gustative. Combinatia trebuie sa creeze un gust armonios.

Ciocolata amara si cea cu lapte se cer insotite de un Cabernet, care are aroma de menta, care este suficient de puternica pentru a invinge gustul complex al ciocolatei. Vinul aromatizat Heres se potriveste foarte bine cu ciocolata alba, care are un gust mai fin. Ciocolata neagra se serveste cu un Riesling, cu un Muscat sau cu alt vin care are arome de fructe. De asemenea, ciocolata poate fi servita alaturi de o ceasca de cafea, un pahar de lichior de portocale, coniac sau whisky.

×
Subiecte în articol: ciocolata gastronomie