x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cu sufletul in bucate

Cu sufletul in bucate

09 Ian 2005   •   00:00

Spre deosebire de romani sau de alte popoare care nu si-au denumit intr-un anume fel mancarea, afro-americanii i-au pus un nume. Si nu unul oarecare, ci chiar "hrana pentru suflet" sau "soul food".


ANDRADA FLORIA

RARITATE. In America nu se mai prea gateste din cauza lipsei de timp, dar ocaziile speciale aduc si arome speciale
Termenul de "hrana pentru suflet" s-a nascut in bucataria sclavilor africani, in special a acelora din sudul Americii. Asadar, o perioada intunecata din istoria Statelor Unite a avut totusi si consecinte favorabile, iar una dintre acestea o constituie varietatea gastronomica ramasa in America pana astazi. Mancarea traditionala afro-americana este pe cat de simpla, pe atat de plina de semnificatii si spirit si are o istorie a ei.

INGREDIENTE. Multe dintre ingredientele folosite de americani in zilele noastre sunt aduse din Africa. Granele, legumele, pepenele verde, dovleacul, bamele si verdeturile existau pe continentul african inca de acum 6.000 de ani. Despre vanata, castravete, ceapa si usturoi se crede ca provin tot din Africa. Pe de alta parte, multi cercetatori din domeniul gastronomic au descoperit faptul ca la inceputul secolului al XIV-lea, exploratorii europeni si-au adus provizii cu ei pe continentul african, iar aceste provizii au intrat in meniul aborigenilor. Asa au ajuns in bucataria afro-americana legume ca varza sau gulia. Carnea era consumata cu multa cumpatare si, de aceea, africanul obisnuit tinea un regim vegetarian, desi manca destul de des peste. Mancarea se condimenta cel mai adesea cu piper, iar sarea era folosita pentru conserve. Cercetatorul William Bascom a descoperit ca destul de multe triburi africane aveau aceleasi tehnici de gatit. Iar principala trasatura caracteristica a africanilor este simplitatea.

TEHNICI. Ustensilele pentru gatit si tacamurile erau confectionate in special din pamant. Cea mai frecventa metoda pe a pregati un fel de mancare era fierberea la aburi, dar mai si prajeau in ulei de palmier sau unt preparat din diferite vegetale. Unele ingrediente erau afumate, pentru o savoare deosebita, altele aveau mai multa consistenta adaugandu-se in compozitia lor nuci si seminte. Pe la 1400, sclavii africani din America, nemaiavand la indemana bunatatile specifice lor, au fost nevoiti sa se descurce cu ce au gasit pe plantatiile stapanilor, adica resturi de gulii, sfecla si papadii, si faceau din acestea o mancare delicioasa, de aceea s-a numit "soul food". Astazi, multi afro-americani sunt prea ocupati ca sa-si mai petreaca timpul in bucatarie, dar un lucru e cert: ca sa-ti dai seama de cea mai buna mancare a afro-americanilor, trebuie sa-i simti aroma de la distanta.

RETETA
Un fel de mancare foarte popular in randul afro-americanilor este "Black eyed peas". Pentru a-l prepara aveti nevoie de un kg de boabe de mazare, o bucata de sunca afumata sau slanina, cateva bucati de costita afumata, 3 sferturi de lingurita de sare, un sfert de lingurita de piper negru si un praf de zahar. Pentru preparare trebuie sa spalati mazarea, sa o curatati si sa o lasati sa stea in apa rece timp de 20 de minute. Apoi trebuie sa combinati mazarea cu celelalte ingrediente taiate cubulete si sa le puneti pe toate intr-o oala mare. Turnati o cantitate de apa destul de mare, incat sa acopere mazarea. Trebuie sa lasati sa fiarba pana ce mazarea devine moale, dar sa nu se striveasca, cam o ora si jumatate.
×
Subiecte în articol: gastronomie