x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Deosebită - O supă de legume e binevenită

Deosebită - O supă de legume e binevenită

de Veronica Bectas    |    22 Apr 2007   •   00:00
Deosebită - O supă de legume e binevenită

Cele mai interesante reţete le-am aflat in tramvai sau autobuz. Din discuţii obişnuite intre oameni care se cunosc mai mult sau mai puţin.

Intr-o zi, in autobuz, surprind o dicuţie intre doi bătrani. Unul cu o voce groasă ii povestea celuilalt cum un fost coleg de companie le-a pregătit o supă de legume chiar in timpul unui tir cumplit asupra casei in care se aflau. "Mă, băiatule, ăia mitraliau in draci şi ăsta scotea, mai ceva ca o maşină, legumele din grădina părăsită. Dacă-l vedeai cu ce viteză se muta de pe un răzor pe altul, credeai că-i vis!"

PE FAZĂ! "Băiatul", un bătran imbrăcat la costum, cu medalia de veteran la rever, era ochi şi urechi. "In dreapta şi-n stanga sărea pămantul de gloanţe trase da' nu-l nimerea", continuă colegul. "Mă, da' ce curaj!", zise băiatul cu voce deosebit de subţire. "Şi ce crezi?... Vine ăsta, Sandu il chema, cu cămaşa plină de morcovi, mari- ca pe mană, ceapă cat pumnul de groasă, păstarnac, o sfeclă, mare cat bocancul, un smoc de leuştean şi unul de... d-aia... din care se foloseşte numai tijele... de e acră... Stai că-mi aduc... aha... leurdă, parcă aşa ii zicea. Mană, ce mai! Că' mancare ioc, frig noaptea... şi mai trebuia să şi rezistăm! Doamneee şi cat ne mitraliau! Da... şi noi pe ei! Daaa, in seara aia, Sandu ne-a zis că dacă el s-a spetit culegand zarzavaturile, noi să le curăţăm, că el ne face o supă şi ne-a lăsat cu ele pe cap. Am scos cuţitele şi... pe ele! Le-am belit, cat ai zice peşte! Sandu... nicăieri! După un timp, apare şi ia verdeţurile, le spală şi... intr-o oală, găsită prin casă, puse de o supă. Tocă ceapa, morcovul, leuşteanul, sfecla, ce mai... toate şi le puse la fiert. Mă, şi miroseau verziturile alea fierte dă te lua cu ameţeală, lasa că nu mancasem de două zile! Sandu amesteca de zor in zeamă cu un băţ curăţat dintr-un salcam şi ne răscolea maţele cu mirosul.

ATACUL. Mă, băiatule, şi tocmai cand să pună Sandu o ulcică de pămant, aşa- ca pe pumn, plină cu bulion, pe care o luase prizonieră din casa vecină, incepură să tragă!... Şi dăi, şi dăi de săreau lucrurile prin casă şi se surpa tavanul! Sandu, nici una nici două, se puse deasupra oalei cu ciorbă şi cu un ciorap de al lui Ghiţă şi o zdreanţă, apucă oala de urechi, o trase după sobă şi se puse deasupra ei ca să nu cadă peste ea moloz. Şi zbiera cat il ţineau bojogii să tragem in ei că ne omoară supa. Mă, băiatule, cand am auzit asta, ne-am năpustit afară şi am tras cat am putut de-am făcut un morman in palcul ăla de la margine unde erau ascunşi.

Sandu dăduse peste ei cand făcuse o raită după apă. Da, toţi evacuaţi, ce să mai găseşti?! Mă, băiatule, supă de zarzavat bună ca aia, n-am mai mancat niciodată!" Medaliatul inghiţi in sec. Combatantul ii zise: "O face şi nevastă-mea cam aşa: dintr-o legătură de zarzavat de supă, o ţelină, o sfeclă roşie, o gulioară, două cepe, toate cat pumnul, cinci cartofi potriviţi, un ardei gras, cinci roşii, o legătură de pătrunjel, două linguri de ulei şi sare. Cureţi zarzavaturile şi le dai pe răzătoare. Ceapa, morcovul, ţelina, două linguri de ulei, un praf de sare, le pui in oală şi le inăbuşi, apoi adaugi cartofii cubuleţe, sfecla şi gulioara rase. Cand sunt fierţi cartofii adaugi ardeiul şi roşiile tăiate cubuleţe. Dregi de sare şi pui verdeaţa! Dacă o vrei acră, pui bulion! Oo! Hai că trebuie să cobor, te salut şi ne vedem marţi, la Veterani! Noroc!"

×
Subiecte în articol: sandu supă bucataria de week-end sup