Diversitate italiana

Inainte de a pleca in Italia, mi-am propus trei obiective gastronomice, daca le-as putea numi asa: sa mananc pizza si paste si sa beau un pahar cu vin Chianti. Le-am indeplinit pe toate trei cu multa placere, iar ce pot sa va marturisesc este ca nimic nu se compara cu o pizza preparata ca acasa la ea, adica in Italia. Mai intai, blatul este deosebit, in sensul ca se apropie mai mult de consistenta painii, dar are un gust pe care nu pot sa-l definesc cu precizie. In orice caz, este o experienta inedita. Si tot ca o trasatura distincta, aluatul de pizza nu se intinde niciodata cu sucitorul sau cu orice alta ustensila, ci se folosesc numai degetele. Iar de cele mai multe ori, aluatul se prepara chiar in fata clientilor.

BOGATIE. In orice oras te-ai afla in Italia, nu exista restaurant care sa nu aiba o oferta generoasa de sortimente de pizza. Daca alegi sa o mananci pur si simplu pe strada, din mers, vei putea sa alegi intre trei-patru feluri de pizza (de cele mai multe ori Margherita, Napolitana sau Quattro Stagioni). Sunt imense, iar pentru aproximativ 4 euro primesti o felie a carei aroma iti gadila placut narile. Desi primele forme de pizza se preparau in Italia inca din Antichitate, de abia spre sfarsitul secolului al XIX-lea pizza (care avea inainte un simplu topping de ciuperci si anghinare) a inceput sa fie vanduta la dughenele care impanzeau orasul Napoli. Se servea pe toata perioada zilei, pizza putand inlocui, pentru oricine, micul dejun, pranzul sau cina.

Cu timpul, mica dugheana a fost inlocuita de "pizzeria", un loc deschis in care oamenii se puteau intalni, discuta si, evident, puteau manca pizza. Cei care preparau pizza au inceput sa fie numiti, de catre italieni, "pizzaioli".

Astazi, exista mai multe tipuri de pizza, in functie de regiunea in care "s-au nascut". Daca se poate spune ca, in general, blatul are cam aceleasi ingrediente, ceea ce diferentiaza o pizza de alta si creeaza diversitatea sunt toppingurile.

Napolitana

In mod traditional, aluatul se facea din faina, drojdie si apa. Faina trebuia sa aiba un continut mare de proteine. Dupa ce se amestecau toate ingredientele, aluatul se framanta cu mana si apoi, fara a se folosi vreun instrument, se intindea si i se dadea forma rotunda. Se cocea intr-un cuptor din piatra vulcanica sau deasupra unui foc din lemne. Temperatura din interiorul cuptorului trebuia sa fie intre 400ÞC si 450ÞC si se tinea pizza timp de aproximativ doua minute. La sfarsit, blatul trebuia sa fie moale (dar bine copt) si cu o crusta crocanta la exterior. Peste blatul de pizza se puneau rosii, usturoi, ulei de masline si oregano.

Margherita

A fost creata in 1889 de Raffaele Esposito, special pentru Regina Margareta de Savoya. Ingredientele sale (rosii, ulei de masline, mozzarella, parmezan ras si frunze de busuioc) intruchipeaza culorile steagului Italiei.

Romana

Se diferentiaza de celelalte tipuri de pizza printr-un ingredient inedit: ansoa. Acesta, impreuna cu rosiile, mozzarella si oregano, ii da un gust deosebit.

Viennese

Este o combinatie inedita de rosii, mozzarella, carnati, ulei de masline si oregano.

Capricciosa

Include o varietate de ingrediente precum mozzarella, rosii, anghinare, ciuperci, sunca, masline, iar in restaurantele din Roma se pun si felioare de ou fiert tare.

Quattro Stagioni

Ineditul acestui tip de pizza consta in folosirea a patru ingrediente, dar care nu se amesteca. Fiecare felie de pizza, dintre cele patru, va avea un singur topping (de cele mai multe ori ciuperci, masline, sunca si mozzarella).

Bianca

Numele ii provine de la culoarea alba a sosului si a ingredientelor. In loc de sos de rosii se folosesc pesto sau derivate din lapte. Toppingul este alcatuit din diverse tipuri de branza, in special ricotta.