x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Dulce turcesc

Dulce turcesc

30 Oct 2004   •   00:00

In Turcia este aproape un sacrilegiu sa spui despre un fel de mancare ca este doar atat. Fiecare fel inglobeaza in el o istorie, o traditie, intreaga civilizatie de la otomani pana la turcii moderni. La fel se poate spune si despre lokum, rahatul turcesc.

DELICIU. Va puteti incanta oaspetii cu un desert exotic
Lokum este un desert foarte apreciat in Turcia, iar peste granite i s-a dus vorba ca ar fi cel mai bun rahat din lume. Ambalat de cele mai multe ori in cutii care te duc cu gandul la o bijuterie, lokum te invita la desfatare chiar de la contactul olfactiv. Toate simturile sunt aprinse de aroma senzuala a desertului pe care americanii il numesc "turkish delight" (incantare turceasca).

Inventia acestuia i se datoreaza unui sultan mofturos, care se saturase de dulciuri rigide. Ali Muhiddin Haci Bekir, un cofetar care a venit in Istanbul din Kastamonu, a auzit dorinta sultanului si s-a dus in bucatarie si a amestecat apa, zahar, apa de trandafiri, amidon, crema tartar, le-a fiert, le-a pus intr-un alt recipient rece si apoi le-a lasat sa se raceasca. Cand au fost gata le-a taiat cubulete, le-a dat prin zahar pudra si i le-a servit sultanului. Acesta a fost incantat de noul dulce.

In Orient, lokum nu este servit la masa ca desert, ci ca insotitor al cafelei si de cele mai multe ori la sarbatorile traditionale musulmane. (Cristina Catana)

UN AFRODIZIAC

Combinatia de gelatina cu suc de fructe, fistic, nuci si alte mirodenii orientale face ca acest desert sa isi castige renumele in toata lumea. In antichitate, turcii preparau rahatul din miere, trandafiri, iasomie si guma arabica.

Batranii turci spun despre acesta ca ar fi un bun afrodiziac. Tasos Kouzoupos, primarul localitatii cipriote Yeroskippou, spune ca faptul ca are in compozitie numai ingrediente pure face ca lakoum sa "iti ridice tonusul. Strabunii nostri spun ca face foarte bine in viata sexuala". In aceasta localitate, in urma cu o saptamana, cipriotul George Gavriel a preparat o portie de lokum care cantarea 543 de kilograme.

Multi dintre cei care viziteaza Turcia cumpara rahat drept suvenir si il ofera prietenilor in semn de pretuire.
×
Subiecte în articol: gastronomie