x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Dulciuri pe placul tău

Dulciuri pe placul tău

de Magda Cristina Ursache    |    05 Noi 2009   •   00:00
Dulciuri pe placul tău
Sursa foto: /Copyrright Editura Curtea Veche

Pentru o vreme, Jamie Oliver a fost ucenicul unui patiser din Paris. Atelierul unde se plămădeau cofeturile pentru gusturile rafinate ale locuitorilor capitalei franceze era, pentru tânărul mereu curios, un univers fascinant de explorat. Venit din "ţara budincilor", a terciurilor dulci şi a plum-cake-urilor, Jamie era fascinat de creme, foitaje şi spume, de glazurile cu ciocolată şi de alte minuni ale patiserilor şi cofetarilor Oraşului Luminilor.



Acolo a deprins să facă şi aluatul tradiţional pentru tartă, pe care îl consideră "perfect". "Chiar dacă nu aţi mai făcut vreodată aluaturi, dacă respectaţi cantităţile indicate pentru ingrediente şi urmaţi cu exactitate reţeta, nu are cum să nu vă iasă", spune el, propunându-ne o reţetă simplă, pentru care foloseşte 500 g făină organică simplă şi încă puţină făină pentru pudrat, 100 g zahăr pudră cernut, 250 g unt brun rece, tăiat cubuleţe, coaja de la o jumătate de lămâie, două ouă organice sau de curte, bătute, o ceşcuţă de lapte. "Încercaţi să fiţi încrezător şi să faceţi aluatul cât mai repede - nu îl frământaţi prea mult, altfel căldura mâinilor va topi untul", ne "vinde" tânărul bucătar britanic un pont.

Comentariul lui Jamie
Ce-mi place la această tartă este că se păstrează foarte bine, aşa că puteţi lua o felie la pachet sau gusta puţin din ea la ceaiul de după-amiază timp de câteva zile! Dacă vă place tarta Bakewell, dar nu aţi mâncat decât din cea cumpărată, încercaţi-o pe aceasta. Vi se va părea uluitoare. Prunele pot fi perfect coapte sau puţin acrişoare - merg foarte bine oricum. Dacă folosiţi prune de diverse culori, tarta va arăta ca un tablou.

Tartă Bakewell cu prune

Ingrediente: o tartă de 28 cm, un cubuleţ de unt, o jumătate de cantitate de aluat pentru tarte, un kg prune de diverse feluri, 100 g zahăr, o jumătate de linguriţă de mirodenii mixte pentru prăjituri (cuişoare, ienibahar, scorţişoară), o linguriţă de mălai, dizolvat într-o lingură de apă rece, 50 g fulgi de migdale, zahăr pudră; pentru umplutura de migdale: 285 g migdale întregi opărite, 50 g făină, o păstaie de vanilie, 250 g unt nesărat tăiat cuburi. 250 g zahăr tos, 3 ouă mari organice sau de curte, bătute uşor.

Preparare: Ungeţi o formă de tartă de 28 cm cu puţin unt şi faceţi aluatul. Înfăşuraţi coca în folie de plastic şi daţi-o la frigider pentru cel puţin o jumătate de oră. Apoi scoateţi-o şi întindeţi-o pe o suprafaţă pudrată cu făină. Căptuşiţi forma de tartă cu aluatul întins, aşezându-l aşa încât să formeze o mică ramă. Daţi la frigider pentru o oră.
Între timp, pregătiţi umplutura de migdale. Râşniţi migdalele întregi opărite într-un robot de bucătărie până când obţineţi o pulbere fină şi transferaţi-o într-un castron cu făină. Despicaţi păstaia de vanilie de-a lungul şi scoateţi seminţele, folosind dosul lamei unui cuţit. Bateţi în robotul de bucătărie untul, zahărul şi seminţele de vanilie, până când obţineţi o cremă spumoasă. Puneţi înapoi în robot amestecul de migdale împreună cu ouăle bătute uşor şi amestecaţi până ce obţineţi o pastă omogenă. Daţi la frigider pentru a se întări timp de cel puţin o jumătate de oră.
Încingeţi cuptorul la 180 de grade C-treapta 1 şi coaceţi aluatul timp de circa 10 minute sau până când se rumeneşte uşor. Scoateţi din cuptor, lăsând cuptorul să meargă. Rupeţi prunele în jumătăţi şi scoateţi sâmburii. Tocaţi fin jumătate din ele şi puneţi-le într-o cratiţă împreună cu zahărul vanilinat şi mirodeniile mixte. Fierbeţi la foc mic până când se înmoaie, căpătând consistenţa unui gem, după care încorporaţi mălaiul şi fierbeţi înăbuşit până ce se îngroaşă. În timp ce se fierb prunele, tăiaţi restul jumătăţilor de prune în sferturi şi maceraţi-le timp de 5 minute stropindu-le cu zahăr pudră - vor deveni suculente, lucioase şi delicioase. Transferaţi cu grijă gemul peste aluatul din formă, întinzându-l bine pe toată suprafaţa. Întindeţi umplutura de migdale peste gemul de prune. Aranjaţi prunele pe suprafaţa umpluturii de migdale apăsându-le uşor. Împrăştiaţi fulgii de migdale deasupra.
Coaceţi tarta în cuptorul preîncălzit timp de circa o oră, punând o tavă pe raftul de sub tartă, în caz că împroaşcă. După ce este bine pătrunsă şi brun-aurie deasupra, scoateţi tarta din cuptor şi lăsaţi-o să se răcorească.
Eu nu fac mereu asta, dar dacă vă simţiţi creativi înainte de a servi amestecaţi câteva linguri de zahăr pudră cu puţină apă caldă şi picuraţi amestecul peste tarta coaptă - stil Jackson Pollock! Minunată servită cu puţină smântână bună.

Reţetă din volumul "Acasă la Jamie", Editura Curtea Veche, 2006.

×
Subiecte în articol: secretele bucătăriei lui jamie