x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Eveniment - Intreaga lume in bucate

Eveniment - Intreaga lume in bucate

de Veronica Guzun    |    21 Feb 2006   •   00:00
Eveniment - Intreaga lume in bucate

Anul acesta, Targul International a adunat sub acelasi acoperis 41 de natiuni. Copii si parinti dornici sa isi prezinte cat mai bine tara de origine.

Baloane colorate, copii si parinti imbracati in costume traditionale din diferite tari, aglomeratie si galagie multilingva. Suntem la International Fair - Targul International. Un copil turc ii spune unei fetite din China: "Vino pe la standul nostru sa gusti ce a pregatit mama mea!". Toti cei prezenti la Targul de la 17 februarie, organizat de International School of Bucharest, au avut ocazia sa isi puna in farfurii bucate din 27 de tari.

DIVERSITATE. Parinti si copii au pregatit in ajun cate ceva pentru "cel mai iubit eveniment organizat de scoala noastra", asa cum a declarat Susanna Perkins, director adjunct la scoala primara. Sala a fost neincapatoare. Nu e de mirare, acolo s-au adunat 41 de natiuni, dintre care aproximativ 30 au avut un stand cu preparate culinare traditionale si obiecte de artizanat. "Aveti ocazia sa vedeti aici o lume intreaga", ne-a spus Raymond Gomes, parinte, dar si bucatar-sef la Crowne Plaza - hotel care a gazduit targul. "Chef-ul" nu a gatit pentru eveniment. Dar Chandra Gomes, sotia bucatarului, a fost una dintre reprezentantele standului Indiei si ne-a oferit reteta unei salate traditionale indiene.

MONDIAL. Cea mai bogata masa a avut-o Romania. In jur de 50 de bucate frumos aranjate bucurau privirea si trezeau pofta de mancare. "Acum o luna, ne-am adunat toate mamele romance si am stabilit cine si ce pregateste. Cumparaturile s-au facut din banii nostri, iar din fondurile pe care le adunam aici se vor cumpara carti in biblioteca scolii", ne-a explicat Ana Oscan, parinte.

Daca pentru Romania au gatit aproximativ 50 de mame, au existat si state reprezentate de o singura familie. De exemplu, Yoshiko Cargill a pregatit singura 12 portii de orez japonez, omlete japoneze si ceai de orz. Pentru standul Kazahstanului au bucatarit doua persoane: mama si fiica. Tanara gospodina Alina Sugurbekova ne-a impartasit reteta pilafului cu carne si morcov.

Franta a fost privilegiata la acest eveniment, pentru ca, desi nu exista nici un elev de origine franceza in scoala, un grup de parinti a pregatit bucate frantuzesti. Insa la amenajarea standului a contribuit si un restaurant cu specific frantuzesc din Bucuresti.

"Acest eveniment a ajuns la a treia editie, in fiecare an participa tot mai multi copii si parinti. Incercam sa apropiem copiii si sa sarbatorim cultura internationala si diversitatea", ne-a declarat directorul scolii secundare, Ahmet Salgur.

PREGATIRI
"Acum o luna, ne-am adunat toate mamele romance si am stabilit cine si ce pregateste. Cumparaturile s-au facut din banii nostri" - Ana Oscan, parinte

RETETA - SALATA INDIANA
  • Ingrediente: Doi castraveti, 3 rosii, sare, zahar, 100 g iaurt, un ardei gras.
  • Preparare: Rosiile, castravetii si ardeiul se taie cubulete, peste ei se pun iaurtul, putina sare si foarte putin zahar. Se amesteca bine. Se serveste imediat.
  • ×
    Subiecte în articol: gastronomie